Un copil macedonean de 5 ani a fost găsit mort la domiciliu în Cupramontana, în provincia Ancona. În după-amiaza târzie a zilei de ieri, în urma unuii apel, a sosit la fața locului o ambulanță de la Crucea Verde. Când...
Asasinarea unei avocate care milita pentru apărarea drepturilor omului a provocat proteste în Ucraina, unde şeful diplomaţiei a catalogat acest caz drept o ”sfidare la adresa statului”. Irina Nozdrovska. Foto: Twitter Corpul Irinei Nozdrovska a fost găsit luni, într-un râu, în apropiere de...
Scandal într-un spital din Roma unde un somalez a reușit să intre în sala de nașteri și a încercat să violeze o femeie aflată în travaliu. Cetățeanul  de 38 de ani, ajuns în spitalul din Roma Sant'Eugenio, a furat...
Un camion a  lovit un autoturism, la rândul său, acesta a lovit un alt camion care transporta combustibil, declanșând explozia și incendiul. Printre victime doi copii. Sunt șase victimele accidentului grav produs pe A21 între Brescia și Manerbio. O cisternă...
Când a fost găsită, femeia avea fața complet desfigurată și tumefiată, astfel încât ea însăși nu se recunoaștea în oglindă. Omul a fost arestat Sechestrată la domiciliu de către soțul ei și umflată cu bătaia pentru orice LIKE primit pe...
Crima s-a petrecut săptămâna trecută sub în pod din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, iar detaliile şocante au ieşit la iveală în urma declaraţiilor agresorului. Potrivit anchetatorilor, suspectul şi-a recunoscut fapta şi a declarat că a băut sângele victimei şi...
Zi neagră pe o șosea din Ungaria: 3 cetățeni români au murit și 5 au fost răniți într-un accident care a avut loc la 140 de kilometri de granița cu România. Victimele se aflau într-un microbuz înmatriculat în România, care...
Un preot din satul Grindeni, comuna Ostroveni a fost găsit de un vecin spânzurat chiar în curtea casei sale. Ascesta a lăsat şi un bilet de adio în care explică motivele care l-au determinat să se sinucidă. Potrivit reprezentanților IPJ...
Continuă seria dezvăluirilor teribile din lumea sportului. Jelena Dokic, fostul număr 4 WTA, a povestit în cartea autobiografică, Unbreakable, despre momentele crunte prin care a trecut 13 ani. Totul a început la vârsta de 6 ani, iar Jelena îşi aduce...

Ultimele Știri

O femeie a lucrat ca psihiatru la Serviciul Național de Sănătate peste 22 de...

Psihiatru care a lucrat la Serviciul Național de Sănătate peste 22 de ani fără a fi calificat, tratând sute de pacienți. Falsul psihiatru al SSN,...

Epidemie sau nu în Italia? – Răspunsurile la întrebările pe care toată lumea le...

Riscul răspândirii de știri false despre epidemia cu virusul covid-19 este foarte mare. Iată răspunsurile la întrebările care circulă cel mai mult în rândul...

Criza politică de la București – Opoziția boicotează, PNL ripostează la CCR

Vot Guvernul Orban 2: Opoziția boicotează, PNL ripostează la CCR În contextul actualei crize politice și ca urmare a respingerii în Senat a OUG pentru...

Dragobetele, începutul anului agricol, sosirea primăverii, astăzi 24 Februarie

Odată cu natura, reînvie şi iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătoreşte înnoirea firii şi se pregăteşte pentru sosirea primăverii. În funcţie...

Voia să demonstreze că Pământul este plat – Un îndrăzneț pilot american a murit...

Un îndrăzneț pilot american a murit în timpul încercării de a lansa o rachetă făcută acasă în deșertul californian. „Nebunaticul” Mike Hughes, în vârstă de...

ROMA: Un bărbat ucis de tren la metro A, stația Manzoni

ROMA: Un bărbat ucis de tren la metro A, stația Manzoni Atac a activat autobuze de substituire a liniei subterane. Din cauza unei defecțiuni a...

Recentele infecții coronavirus din Italia ar părea că NU au nicio legătură cu China

Numărul de noi cazuri de coronavirus în Italia și Coreea de Sud a crescut astăzi, duminică, ceea ce a determinat autoritățile să facă noi...

Copil de opt ani pedepsit de părinți să stea câte nouă ore consecutiv cu...

Părinții care au forțat un băiat rus de opt ani să îngenuncheze pe grăunțe de hrișcă până la nouă ore consecutiv, la un moment...

Un medic în spital abuza de pacienții sedați

Poliția din Tivoli, în provincia Roma, a arestat și a pus în arest la domiciliu un medic de la spitalul din oraș, acuzat de...

Participarea României la a XI-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma

Participarea României la a XI-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma România participă la ediția a XI-a a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon...

Evenimentul „Mărțișor – Legenda primăverii” și Sărbătoarea Mărțișorului în comunitatea românească din Roma

Cea de-a III-a ediție a evenimentului „Mărțișor - Legenda primăverii” în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma Pe 28 februarie 2020, elevi...
Sari la bara de unelte