Cultura africană – măştile. Între magie și adevărate căi spirituale

Măștile rituale există în întreaga lume și chiar dacă au multe caracteristici asemănătoare, s-au dezvoltat totuși forme destul de distincte. Funcțiile măștilor pot fi magice sau religioase; ele pot apărea în ritualurile de trecere sau ca forme specifice în machiajul de teatru. La fel, măștile pot ascunde un penitent sau pot prezida ceremonii importante; ele pot media comunicarea cu un spirit sau pot oferi un rol protector comunității care utilizează puterea acestora.

În Africa, instituţia măştilor este asociată cu riturile agrare, funerare, iniţiatice. Încă din cea mai îndepărtată antichitate, ea apare în acea fază a evoluţiei în care popoarele devin sedentare şi încep a se îndeletnici cu agricultura. Aceste măşti sunt numite „sculpturi mişcătoare” de către Jean Laude.

Procesiunile şi dansurile cu măşti, evocă la sfârşitul muncilor agricole evenimentele de la origini şi organizarea muncii, ca şi a societăţii. Ele nu se mulţumesc să le reamintească, ci le repetă, spre a arăta permanenta lor actualitate şi spre a reactiva oarecum realitatea prezentă, raportând-o la vremurile fabuloase când ea a fost zămislită de zeul ajutat de duhuri. Aşa, de exemplu, dansatorii mascaţi ai populaţiei kurumba fac gesturile eroului din civilizaţiile Yirige şi pe ale copiilor lui care au pogorât din cer mascaţi; dansatorii dogoni poartă măştile kanoga (cuvânt care s-ar traduce „mâna lui Dumnezeu”) şi repetă, printr-o rotire a capului şi a bustului, gesturile zeului care, creând, a întemeiat spaţiul.

Măştile reînvie la intervale regulate miturile ce vor să explice originea obiceiurilor de zi cu zi. După simboluri, etica se prezintă ca o replică a cosmogenezei. Măştile îndeplinesc o funcţie socială: ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul; ele caută astfel să-l sustragă pe om şi valorile pe care le întruchipează el de la degradarea ce-şi pune pecetea pe toate în timpul istoric. Dar ele sunt adevărate spectacole cathartice în cursul cărora omul capătă conştiinţa locului sau în univers şi îşi vede viaţa şi moartea înscrise într-o dramă colectivă şi căpătând astfel un sens.

Există o mare varietate de măști folosite în Africa. În vestul Africii, măștile sunt folosite în ceremoniile religioase pentru comunica cu spiritele și cu strămoșii. Exemple de astfel de ceremonii le găsim în culturile Yoruba, Igbo și Edo. Măștile sunt de obicei cioplite cu o extraordinară măiestrie de către artiști care la rândul lor au fost ucenici ai unui maestru în acest domeniu – este de altfel o tradiţie care a fost transmisă în cadrul unei familii prin mai multe generaţii. Asemenea artiști (bărbați sau femei) dețin o poziție respectată în societatea tribală pentru că munca pe care ei o fac, include nu doar tehnici de îndemânare dar și cunoștințe spirituale și sociale.  (Foto: masti yoruba, igbo, edo)

 

Multe măști africane sunt reprezentări de animale. Câteva triburi africane cred că măștile cu chipuri de animale îi poate ajuta să comunice cu spiritele care au trăit în păduri sau în savane. Oamenii din Burkina Faso cunoscuți ca Bwa și Nuna cheamă spiritele pentru a stopa distrugerea.(Foto: masti bwa, nuna)

Cultura Dogon din Mali folosește de asemenea măști de animale. Cele trei culte religioase principale folosesc 78 de tipuri diferite de măști. Multe dintre ceremoniile culturii Dogon sunt secrete, deși dansul antilopei este arătat și cei cărora nu aparțin dogonilor. Măștile de antilopă sunt cutii brute dreptunghiulare cu coarne mai multe care provin din partea de sus. Dogonii sunt experți în agricultură iar antilopa simbolizează un fermier care muncește din greu.

(Foto: masca dogon)

O altă cultură care are o bogată tradiție agrară este Bamana din Mali. Ei cred că antilopa, numită Chiwara, a transmis unui om tainele agriculturii. Chiar dacă dogonii și bamanezii cred că antilopa simbolizează agricultura, ei intrepretează elementele măștii diferit. Pentru Bamana, săbiile reprezintă germinarea cerealelor.

(Foto: masti kiwara)

Măștile pot de asemenea indica idealul de frumusețe feminină al unei culturi. Măștile culturii Punu din Gabon  au sprâncene foarte arcuite, cu ochii în formă de migdale și o bărbie îngustă. Coafura neagră și ridicată întregește masca. Albul feței reprezintă albul și frumusețea spiritului lumii. Numai bărbații poartă măștile și dansează pe picioroange înalte în ciuda faptului că măștile reprezintă femei.

(Foto: masca punu)

Una dintre cele mai frumoase reprezentări ale frumuseții femeii este Masca lui Idia din Benin. Se crede că a fost comandată de un rege al Beninului în memoria mamei sale. Pentru a-și onora mama sa moartă, regele a purtat masca pe șold în timpul ceremoniilor speciale.

(Foto: masca benin)

Poporul Senoufo de pe Coasta de Fildeș face măști cu ochii pe jumătate închiși și cu linii desenate aproape de gură. Măștile reprezintă liniștea/pacea/răbdarea.

Cultura Temne din Sierra Leone folosește măști cu ochi mici și guri care reprezintă umilință și smerenie. Fruntea bombată  simbolizează înțelepciunea. Alte măști au fețe exagerate, lungi, cu frunți largi.

(Foto: temne mask)

Măștile de război sunt și ele foarte populare. Cultura Grebo de pe Coasta de Fildeș cioplesc măști care au ochi rotunzi reprezentând vigilența și furia și au nasul drept care simbolizează refuzul de a se retrage.

Astăzi, calitățile artei africane încep să fie din ce în ce mai înțelese și apreciate.  Multe dintre măștile africane sunt în prezent produse în scopuri turistice. Deși acestea sunt realizate cu măiestrie tehnică, le lipsește caracterul spiritual al măștilor tradiționale tribale.

În riturile de iniţiere, masca dobândeşte un înţeles oarecum diferit. Iniţiatorul mascat îl întruchipează pe duhul care-i învaţă pe oameni. Dansurile cu măşti îi insuflă tânărului că acesta moare în raport cu vechea sa condiţie, pentru a renaşte în chip de adult.

(Foto: masca ritual initiere)

Măştile au alteori o putere magică: ele îi apără pe cei ce le poartă de răufăcători şi de vrăjitori. Pe de altă parte, membrii unei societăţi secrete se folosesc de ele pentru a-şi impune voinţa stârnind teamă.

(Foto: masti senufo)

 

 

 

 

 

Masca mai este şi un instrument de posedare: ea este menită a capta forţa vitală ce se scurge dintr-o fiinţă umană sau dintr-un animal în momentul morţii. Ea transformă trupul dansatorului, care-şi păstrează individualitatea şi care, slujindu-se de ea ca de un suport viu şi însufleţit, întruchipează o altă fiinţă, un duh, un animal mitic sau fabulos care, astfel, este figurat momentan şi a cărui putere este mobilizată.

Masca mai îndeplineşte şi funcţia primejdioasă de agent eliberator al energiilor invizibile risipite prin lume. Ea le capturează spre a le împiedica să rătăcească. Daca forţa vitala eliberată în momentul morţii ar fi lăsată să rătăcească, ea i-ar stingheri pe cei vii şi ar tulbura rânduiala. Captata în mască, ea este controlată şi redistribuită apoi în folosul comunităţii. Dar masca îl apără pe dansatorul care, în timpul ceremoniei, trebuie apărat de forţa instrumentului pe care îl mânuieşte. Masca are rostul de a stăpâni şi controla lumea invizibilă. Multiplicitatea forţelor care circulă prin spaţiu ar explica varietatea eterogenă a măştilor, în care figurile omeneşti se îmbină cu formele animale, într-o serie ce se împletesc în mod confuz şi uneori, monstruos.

(Foto: masca monstruos)

Masca nu este însă lipsită de primejdii pentru cel ce o poartă. Vrând să prindă forţele altcuiva în capcanele măştii sale, el poate fi, la rându-i, posedat de celălalt. Masca şi purtătorul ei se înlocuiesc rând pe rând, iar forţa vitală din mască poate pune stăpânire pe cel care se pusese sub ocrotirea ei. Purtătorul măştii sau cel care ar vrea s-o atingă, trebuie ca în prealabil, să înveţe să întreţină un contact cu masca şi să se pregătească dinainte. De aceea, o anumita perioadă, el respectă o sumă de interdicţii (alimentare, sexuale etc), se purifică prin băi şi abluţiuni, aduce jertfe şi se roagă.

Această pregătire este în sensul unor schimburi mistice. Unii etnologi au făcut o legătură între utilizarea măştii şi metodele practice de acces la viaţa mistică. Carl Einstein a definit masca drept un extaz imobil. Jean Laude sugerează că masca ar putea fi mijlocul consacrat de a ajunge la extaz, de vreme ce ea ţine prins în ea zeul sau duhul. U. Beier constată că diferitele concepţii despre mistică se studiază la nivelul diferitelor teologii ale vieţii religioase.

Forţa capturată nu se identifică nici cu masca, aceasta nefiind decât o simplă aparenţă a fiinţei pe care o reprezintă, nici cu cel care o poartă şi o mânuieşte fără a şi-o însuşi. Masca este mediatorul dintre două forţe şi indiferentă faţă de cel care va birui în luptă. Dacă limbajul cifrat al măştilor este universal răspândit, codul semnificaţiilor nu este nici întotdeauna, nici pretutindeni întru totul acelaşi.

Facebook Comments