Pornind de la o știre: ”Ziua Mondială a Refugiatului este marcată anual, pe 20 iunie. Această zi este dedicată, în primul rând, curajului, forţei şi perseverenţei de care dau dovadă milioane de refugiaţi.
Numărul acestora este în creştere de la un an la altul, după cum arată statisticile ONU. La finele anului trecut, peste 70 de milioane de copii, femei şi bărbaţi au fost obligaţi să îşi părăsească ţările de origine.
Au fost de două ori mai mulţi decât în urmă cu două decenii şi cu peste două milioane mai mulţi decât în 2017.”
Noțiunea de refugiat face referire nu numai la persoanele cărora le-a fost acordat statutul de refugiat, astfel cum este definit la articolul 2 litera (e) din Directiva 2011/95/CE, în sensul articolului 1 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967, ci și la persoanele cărora le-a fost acordată protecție subsidiară, astfel cum este definită la articolul 2 litera (g) din Directiva 2011/95/CE] și la persoanele care fac obiectul unei decizii prin care se acordă o autorizație de ședere pe teritoriul unui stat din motive umanitare prevăzute de legislația națională în domeniul protecției internaționale.
Cei mai multi care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE au fost românii, care au devenit cetățeni ai Italiei (13;0 mii de persoane) sau ai Germaniei (3,8 mii de persoane)
În România, deși nu este război sau calamitate ori alte dezastre… migrația a devenit un fenomen social de amploare desfășurat în valuri masive. Peste cinci milioane de români au părăsit vatra lor.
Majoritate românilor emigrați pot fi considerați ”refugiați din motive economice”, deși românii nu sunt încadrați la ajutoare umanitare sau alte avantaje oferite de țările bogate pe acest motiv.
Guvernele succedate căderii lui Ceaușescu au avut unica grijă să privatizeze haotic economia țării, determinând desființarea a milioane de locuri de muncă. Se știa deci dinainte că așa se va întâmpla și migrația a fost astfel ceva premeditat.
Astăzi, țara încearcă timid să-și atragă muncitorii înapoi acasă, având nevoie de muncitori calificați însă, nu se crează condițiile nici legale și nici de reglare a pieței muncii avantajoase inversării migrației, preferându-se importul de muncitori din țările asiatice precum China și Vietnam.
Cele mai anti-românești guvernări din toată istoria milenară a avut țara în acești ultimi 30 de ani. Și, din păcate, nu există nicio lege care să le înfiereze odioasele fapte.
România nu mai arată deloc precum în deceniile trecute, au fost înregistrate numeroase creșteri și s-au făcut mulți pași spre modernizare. Apartenența la U.E. dar și corporațiile străine care au învestit în România, și-au adus aportul firesc, precum și noile standarde pe care românii le-au căpătat în urma călătoririi în lume, învățând să fie în pas cu vremurile.
Cele mai afectate părți ale țării rămân cele rurale, țăranul român fiind ceva pe cale de dispariție. Încă mai sunt sate la nivel de ev mediu.
Orașele mici de provincie, lipsite de fabrici, au ajuns aproape o ruină. Orașele mari, reședințe de județ, au cunoscut totuși schimbări în bine și oferă încă o perspectivă optimistă.
București poate fi considerat iarăși Micul Paris, concurând cu Praga, însă ceva mai modern și mai vivace!… Deși sunt încă mari lipsuri ținând de infrastructură și de aspectul periferiilor, precum încă alte probleme care, probabil, nu se vor rezolva niciodată din cauza mentalității locuitorilor!
