Dacă mă iubeşti spune-mi Nu!

No Yelling

Risultati immagini per giuliana ukmar se mi vuoi bene dimmi di no foto

Întuneric beznă, coşmar, te-ai trezit în miez de noapte stând în mijlocul unei camere cufundată în întuneric, nici o rază de lumină nu răzbate. Ce faci?
Majoritatea ar răspunde, caut o uşă, un întrerupător, o fereastră, dar toate astea stau pe un zid. Un zid la care nu reuşeşti să-l ajungi, te simţi pierdut, te-nvârți în gol, totul este neant, nelimitat. Deci cu paşi mici, nesiguri, cu mâinile întinse, încerci să-i atingi o limită. Şi dacă limita nu există? Dacă mâinile continuă să caute disperate? Dacă nici paşii şovăielnici nu-i opreşte nimic? Nu mai ai sens de orientare iar inima bate cu putere şi-ncep să-ți tremure genunchii! Intri în panică, abandonezi prudenţa şi începi s-alergi dezorientat în toate direcţiile. Şi plângi şi țipi sperând că poţi ieşi din coşmar. Panică!

Dacă emoţional aţi reuşit să intraţi în starea de spirit a povestirii, imaginațivă cum se simte un copil fără reguli, fără să se lovească de un zid, fara un NU categoric care să-i dea stabilitate şi sens de orientare în viaţă. Acel zid unde ar trebui să găsească siguranţa fiecărei acţiuni. Cere mereu mai mult, lucruri cât mai ciudate, cere doar să vadă când i se va spune Nu.
Anularea lui Nu:
Divergenţa de păreri a părinţilor, insistenţa copiilor, părinţi prea ocupaţi şi obosiţi, va fi mai uşor să fie permisivi decât să suporte toanele şi protestele copilului. Atunci când un NU se anulează este ca şi cum, în povestea noastră, am atins un zid şi fericiţi căutăm o sursă de lumina, dar zidul dispare. Este mai rău ca la început. Începem să căutăm alt zid dar şi acesta dispare. Ajungem să nu mai avem încredere în instinctele noastre şi va trebui să dăm zdravăn cu capul în câteva ziduri până când ne vom asigura dacă sunt reale.
Ce credibilitate are un părinte care se răzgândeşte, care schimbă deciziile şi regulile? Următorii Nu vor fi contestaţi, sabotaţi de către copil pentru a vedea cât durează până când părintele schimbă iar decizia. Aceşti părinţi cedează aproape întotdeauna în faţă copiilor, iar aceştia nu ezită să preia controlul. Evident, fără discernământ. Părinţii instaurează foarte puţine reguli sau vor renunţa total la ele. Oricum, copiii nu-i vor ascultă niciodată. Nu vor impune restricţii, îşi doresc copii care să se dezvolte în afara îngrădirilor de orice fel. Indiferent de comportamentul copilului, au tendinţa de a fi prieteni nu părinţi şi acceptă toate năzdrăvăniile, fie că e o faptă bună sau o trăsnaie.
Îşi îndeamnă copiii să facă singuri alegeri, chiar dacă aceştia nu au uneori capacitatea de a alege ceea ce este bine pentru ei. Aceşti părinţi, de multe ori se simt depăşiţi de situaţie sau pur şi simplu aleg să nu se implice.
Negaţiile spuse copilului trebuie să fie motivate. Copilul trebuie să înţeleagă motivul pentru care îi negăm un anumit lucru.
Să dăm nişte reguli este important, dar fără să ne fixăm numai pe acelea. Ele se pot negocia în funcţie de creşterea copilului şi de situaţiile externe.

Facebook Comments