De ce absolut orice OM POLITIC ajunge să fie CONTESTAT – Oare chiar nici măcar unul nu e bun?

oric eom politic este contestat
niciunul nu este bun
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

De ce absolut orice om politic ajunge să fie contestat – Oare nici măcar unul nu e bun?

O întrebare cum nu se poate mai firească, din vreme ce oricine mai devreme decât mai târziu, ajunge să fie contestat. De ce?

Istoria ultimilor decenii ne-a obișnuit cu un tablou al unei continue contestări ale lumii politicienilor din partea majorității oamenilor.

Partidul sau cutare lider ajuns la Putere este aspru contestat și toată atenția se canalizează pe …schimbare, un alt partid, un alt lider. Apoi?

Oamenii se învrăjbesc între ei, se împart în progresiști și conservatori, vin alegerile, iese de regulă …schimbarea

Nu durează mult și schimbarea se dovedește o dezamăgire… că, de fapt, ar face tot ceea ce făceau și cei schimbați, ba că sunt corupți, ba că nu le pasă de cetățeni, ba că iau cele mai eronate decizii… Ce mai! Nu e bun dom’le!

Se reia bătălia și ori se aduce la Putere vechi partide și vechi lideri ori se inventează alții proaspeți și iarăși schimbarea devine inevitabilă… Se votează, iese, firește, noua schimbare Trăiască democrația!… Poporul plătește toată distracția!

Nu durează mult și schimbarea se dovedește o dezamăgire. NIMENI și nimic nu satisface electoratul…

Unde și dacă este ceva greșit: Cetățenii sunt culmea absurdului? Au pretenții imposibile de la aleșii lor? Alegătorii au decis de cine să fie reprezentați, de ce sunt nemulțumiți acum?

Răspunsul este extrem de simplu: NICIUN PARTID ȘI NICIUN OM POLITIC NU DECIDE cum are nevoile electoratul sau cum au promis, fiindcă SISTEMELE PUTERII nu mai aparțin de foarte multă vreme acestora și nici poporului unei țări și poate că nu au aparținut niciodată…

Cum funcționează un partid sau un lider politic:

Se pleacă de la interfața unei ideologii menite să rezolve marile probleme ale țării, să asigure administrarea statului, apărarea, economia, justiția, educația, sănătatea, ș.a.m.d., să pregătească viitorul națiunii, plus plasarea țării în contextul internațional și încă multe altele.

Aceste ideologii politice se recunosc în expresia unuia sau a mai multor platforme politice cu care se prezintă partidele și liderii în fața electoratului. Câștigă sau nu Puterea, ele se definesc astfel.

Unele sunt dinspre centru cât mai spre stânga (și care promit de regulă multă protecție socială), altele dinspre centru cât mai spre dreapta (care o lasă cât mai moale cu protecția socială dar promite dezvoltarea economică în stare să nu mai fie nevoie de protecție socială de la stat)

În ultimii ani, mai peste tot în lume, aceste stânga-dreapta par întrepătrunse, ai zice că nici nu ar mai exista ideologiile, ci doar interese …pe față…

Ce se află în CULISE, dacă ideologia politică este doar o INTERFAȚĂ?

Despre ce credeți că discută oamenii politici când se găsesc prin sediile partidelor, în aulele Parlamentului, pe la ministere, agenții, departamente, cârciumi, vile de vacanță, case mai mult sau mai puțin secrete?

Despre binele națiunii? Despre convingerile lor …patriotice? …NUUUUUUUU… Absolut deloc. Ei discută numai și numai despre BANI.

Despre afaceri, despre cum să favorizeze un câștig sau o lege cu țintă anume, o licitație aranjată, mișcarea banilor… cine, cum, cât își ia din marea felie… Fiindcă banii înseamnă putere la fel de mult precum informația și puterea produce bani și informație.

Cine ÎMPARTE și ai cui sunt BANII?

Întâi de toate, adevărații decidenți, adevărații patroni ai PUTERII, nu sunt oamenii politici cu care ne-am obișnuit să-i preamărim sau mai degrabă să-i înjurăm. Ei sunt executanții, marionetele, actorii… imaginea falsă a puterii.

Stăpânii sunt cei care FINANȚEAZĂ partidul și liderul. Fără de care partidul nu ar exista, acestuia nu-i ajunge ideologia sau idealul patriotic, nici mandatarea gloatei… pentru ca să existe… are nevoie de bani… bătălia se face cu și pentru bani… iar plătitorul final al tuturor este bugetul statului direct și mai ales indirect…

Altfel, de ce ar investi cineva în politică și de ce s-ar mai face careva politician?

Recapitulăm: politica are ca stăpân deținătorul unor bani mari care își confecționează sau își cumpără un partid sau mai multe, cumpără oameni politici, pe care îi joacă așa cum poftesc, fix așa cum ați văzut la o piesă de teatru de păpușiCulise-banul, interfața – minciuna!…

Ei bine, și de ce stăpânul cere politicianului decizii MEREU contra electoratului?

Fiindcă banii investiți în politică trebuiesc recuperați rapid, plus acumularea altora și mai mulți, pentru investiții viitoare, pentru profit și pentru menținerea Puterii.

În unele state finanțatorii sunt aceiași de sute de ani, prin moștenire de familie, și partidele aceleași, aparținându-le, iar joaca de-a alesul este doar una pur comercială, se toacă banii țării, chipurile, pe alegeri, bani pe care ghici cine îi încasează?...

Banii pretinși de acești păpușari sunt mult prea mulți ca să mai lase loc și împlinirii intereselor oamenilor de rând… și, astfel, se amână interesele oamenilor pentru a le satisface pe cele ale stăpânilor

Iată, am dezvăluit astfel, ca și cum nu ați fi știut deja, că NU EXISTĂ democrație și că decizia este despotică și aparține mereu doar păpușarilor exprimată prin gura actorilor numiți pretențios …politicieni…

Dacă ar conta interesele electoratului și ar fi vreodată urmărite. Dacă măcar 30% din bugetul țării ar fi folosit pentru nevoile oamenilor, acea țară va trăi o fericire nemaivăzută. Care țară trăiește așa ceva?

Acum, să vedem cum se iau deciziile pe plan internațional. Marile puteri investesc prin interpuși care devin finanțatori ai partidelor și, astfel, ele decid de fapt în acele țări.

Ce se întâmplă atunci când un politician vrea să fie patriot, să-și respecte cuvântul dat în campania electorală, să servească electoratul și interesul țării?

Deși este extrem de rară o astfel de inițiativă, atât pe plan național cât și în context de supunere în statutul de vasalitate al țării față de vreo altă MARE PUTERE sau grup corporatist, acel nesupus vine anihilat imediat prin toate mijloacele, ajungând până la asasinare, șifonându-i mai întâi total imaginea.

Nu îndrăznește mai niciunul să iasă din cuvântul stăpânului fiindcă înainte de a accede la titlul de politician, este agățat cu ceva, avut la mână, corupt și acoperit de ceva grav, ca atunci când și dacă ar îndrăzni să se nu se mai supună, să poată fi condiționat.

Puterea din umbră creată de stăpâni este uriașă și mijloacele ei sunt feroce…

Nu-i deplâng și nici apăr pe actorii așa-ziși politicieni, au ales drumul lor fiindcă sunt foarte bine răsplătiți pentru tot ceea ce fac.

Dacă un actor la Hollywood câștigă milioane de euro pentru rolurile jucate în filmele premiate, politicienii sunt răsplătiți cu și mai mult pentru prestația lor, prestație însemnând trădarea cetățenilor țărilor lor.

Cui îi mai pasă de gloată când jocurile sunt foarte mari, grele și periculoase, iar banii sunt atât de mulți?

Cine este mai câinos la inimă, mai șacal, mai ager în rău și mai perfid, mai abil la cuvinte meșteșugite, la creat imagine și șarm, acela rezistă…

Priviți atent scena politicii mondiale: în toate democrațiile conduc stăpânii obscuri… până și Trump este un actor. Singurele state în care funcționează diferit sunt monarhiile absolutiste și dictaturile. Acestea au lideri extrem de puternici.

De asta și Marile Puteri nu agreează dictaturile în țările mai mici și le înlătură în numele democrației chiar și cu prețul sângelui poporului respectiv. Democrația adusă aici este aidoma celor prezentate mai sus…

Niciun popor nu are voie astăzi să decidă să rămână sub vreo dictatură, fiindcă interesele globale au în joc resursele tuturor statelor…

Organismele internaționale sunt interfețele supuse unor stăpâni obscuri. Alianțele și tratatele sunt jucării prin care se maschează vasalitatea.


Soluția? Fiindcă asta așteptăm cu toții: aflarea (uneia sau) unor noi viziuni sociale, unor vindecări de acest teribil flagel: sclavizarea popoarelor… suferința gloatei pe cheltuiala tot a ei!


O nouă viziune socială ar presupune un nou mod de producție, o nouă relație între oameni, alte limbaje, alte forme de administrare, altă educație, ș.a.m.d.

Posibile scenarii ar fi și regimuri absolutiste, dictatoriale, unde națiunile să fie suverane și interzicerea alianțelor între țări, traiul în izolare, precum Coreea de Nord, ceea ce nu ar putea plăcea mai nimănui.

Ar fi o întoarcere în istorie… Tehnologiile avansate de astăzi sunt create să servească un spirit global!… Educația, de asemenea, este globalistă… Atunci?

Alt scenariu ar fi comunismul planetar, trei state enorme, în conflict aparent, viziunea lui Orwell în faimoasa carte scrisă la jumătatea secolului trecut, ”1984”...

Alt scenariu, vehiculat de ani buni prin teoriile conspirației, este statul unic global, imperiul planetar

Din fericire, aceasta este o utopie deocamdată, nu va dura realmente un astfel de imperiu mai mult de o zi!…

Fiindcă omenirea încă nu este îndeajuns de metișizată, deculturalizată, educată așa încât să nu se revolte masiv sau să trăiască haotic, dar… pare că suntem porniți într-acolo!


Mai sunt speranțe? Întotdeauna sunt. Oamenii nu vor obosi niciodată să viseze, să caute noi viziuni.


O viziune personală, bazată pe observații, ar fi păstrarea democrației dar, de data asta instaurării celei adevărate.

Adică, interzicerea sponsorizării partidelor, acestea să trăiască din micile cotizații ale membrilor și atât, aceste cotizații să fie o sumă fixă indiferent de venit sau voință și putere de donație a membrului.

Adică, crearea pârghiilor exercitării puterii de către gloată (Demos Kratos) mai mult decât cele existente acum: greva, protestul de stradă și ne-realegerea… mai mult decât vocea reprezentanților aleși.

O pârghie esențială este legea de sus în jos și nu de jos în sus, legea răspunderii pentru decizia luată în stat. Statul de drept presupune lege și reala separare a puterilor în stat. Numirea politică în funcții să fie sever interzisă.

Structurile statului să fie create suple, transparente, esențiale iar titulatura de ales al țării să fie o onoare. Redarea demnității omului politic și reafirmarea ideologiilor politice.

Codul onoarei și caracterul puternic al omului politic să fie de o etică exemplară și răsplătită pe măsura apărării intereselor electoratului, interesului națiunii.

Promovarea omului politic poate fi pe criterii de valoare odată ce dispare banul din jocul culiselor.

Decizia politică poate fi astfel asumată și răsplătită dar și responsabilizată prin lege, ca atunci când se dovedește ostilă țării, să poți trage la răspundere.

(În partea a doua a editorialului acesta vom vorbi despre fiecare sistem al statului și Nu doar atât…)

— VA URMA —

Facebook Comments

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here