De ce i-a fost tăiat capul lui Ioan Botezătorul, fapt prăznuit la 29 august

Ioan sau Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia, este una din figurile centrale ale creștinismului dar și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus, este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți, (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui).

De ce i-a fost tăiat capul, pentru care creștinii îl prăznuiesc la 29 august în fiecare an?

Ioan îl critică virulent pe regele Irod Antipa, pe care îl învinuiește că trăiește într-un păcat grav, acela de a o fi luat de soție pe Irodiada, soția lui Filip, fratele său, aflat încă în viață.

Potrivit legii ebraice, era interzis cu desăvârșire să descoperi goliciunea nevestei fratelui, căci ea echivala cu descoperirea goliciunii fratelui, fiind, în plus, o preacurvie care se pedepsea cu moartea ambilor păcătoși.

De asemenea, Ioan îl mustră pe Irod și pentru toate relele pe care le făcuse, relatează evanghelistul Luca. 

Irod îl întemnițase pe Ioan și ar fi vrut să-l omoare, arată evanghelistul Matei, la fel și Irodiada, așa cum ne încredințează evanghelistul Marcu.

Irod se temea însă de norod pentru că acesta îl privea pe Ioan ca pe un prooroc și se temea și de el căci știa că este bărbat drept și sfânt, relatează Marcu. Același evanghelist arată ca uneori Irod îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neștiind ce să facă; și îl asculta cu plăcere.

Totuși, când Irod își serbează ziua, dând un ospăț boierilor săi, mai-marilor oștii și fruntașilor Galileii, fata Irodiadei, Salome a intrat la ospăț, a jucat, și a plăcut lui Irod și oaspeților lui.

Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da.” Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori ce-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea.” Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe maică-sa ce să ceară iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul.

Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Ucenicii au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.

Scena decapitării lui Ioan Botezătorul este descrisă în „Noul Testament” (Marcu, cap.6, 17-29), constituind tema a numeroase tablouri.

Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în localitatea Sebastia (azi în Cisiordnia), unde ar fi fost îngropat.

Împăratul roman anticreștin Iulian Apostatul (360-363) ar fi ars rămășițele lui Ioan Botezătorul, împrăștiindu-i cenușa.

Capul ar fi fost salvat și dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus în provincia Poitou (Franța) de către regele francon Pippin al III-lea (715-768). Din trup ar mai fi rămas nearse numai un braț și un deget.

În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie: nașterea sa, (sărbătoarea numită Drăgaica sau Sânzienele), 7 ianuarie, ziua Sfântului Ioan ca botezător al Domnului și 29 august- tăierea capului Sf. Ioan- zi de post și rugăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.