De la 1 iulie, munca part-time va fi impozitată la fel precum cea cu normă întreagă

3

Angajatorii sunt obligați să consemneze cu exactitate timpul lucrat de persoanele angajate pe contracte normă parțială, precum și ora începerii și încheierii programului acestora.

În cazul în care inspectorii vor descoperi depășirea duratei prevăzute în contract, angajatorii riscă o amendă de maximum 10.000 lei, potrivit unui proiect de modificare a Codului Muncii, scrie Mariana Bechir.

Proiectul a fost pus în dezbatere pe site-ul Ministerul Muncii și redefinește munca nedeclarată, pentru a cuprinde și forme de evaziune ce nu există în legislație în acest moment.

Potrivit Codului Muncii, fiecare contract de muncă cu timp parțial trebuie să precizeze în mod expres interdicția de a face muncă suplimentară.

Legea interzice orele suplimentare cu două excepții:

în cazurile de forță majoră
pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau pentru înlăturarea consecinţelor acestora.
În practică, autoritățile au constatat că aceste contracte sunt folosite de angajatori pentru a plăti mai puține impozite statului – angajații lucrează normă întreagă, dar sunt plătiți formal pentru patru ore, de exemplu.

Diferența de timp de lucru este oferită la plic, ceea ce înseamnă contribuții mai mici la buget și pensii mai mici pentr salariații care acceptă aceste proceduri.

Dacă proiectul de lege pus în dezbatere de Ministerul Muncii va fi aprobat, munca la gri va fi sancționată asemănător celei la negru. “Primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial (se va sancționa) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată”, spune proiectul.

Acum, Codul prevede amenzi între 1.500 și 3.000 de lei.

Pentru a lămuri problema, proiectul de lege redefinește munca nedeclarată, prin completarea situațiilor de la art. 16 alin. 1, din Codul Muncii:

primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în ziua
anterioară începerii activităţii
neînregistrarea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în
ziua anterioară începerii activităţii
primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă
suspendat
primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor
individuale de muncă cu timp parțial.
Printre modificări se numără și noutatea potrivit căreia angajatorii care nu respectă legea vor putea plăti doar jumătate din valoarea unei amenzi, dacă o achită în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii/ comunicării procesului-verbal de către inspectori.

Evidență detaliată a programului de lucru

De asemenea, proiectul impune o evidență mai riguroasă și detaliată a orelor de muncă prestate de angajații cu contracte parțiale.

“Considerăm că este necesară o astfel de evidenţă pentru a exista posibilitatea verificării orelor de muncă  prestate real de către salariaţi, având în vedere că în multe situaţii evidenţa timpului de muncă prezentată de către angajator, de obicei ulterior verificării efectuate la locul de muncă, nu corespunde cu situația de fapt”, explică experții care au elaborat proiectul.

Acum, legea obligă angajatorul să dețină o evidență, dar fără amînuntele ce vor fi cerute în viitor:

evidențe zilnice ale orelor de muncă
înregistrarea orei la care angajatul și-a început programul și ora la care a încheiat munca
Amenda pentru lipsa acestei evidențe rămâne la valoarea 1.500 – 3.000 de lei.

Raportul de muncă poate fi dovedit în instanță cu orice mijloace de probă

“În situaţia în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă”, mai spune proiectul de lege.

Aceasta înseamnă că raportul de muncă va putea fi dovedit în instanță cu orice alte mijloace de probă și se va considera că contractul e făcut pe perioadă nedeterminată, astfel încât un angajat nu va mai putea fi dat afară decât în condițiile prevăzute pentru cei cu Contract de Muncă Individual (CIM).

Conform unei decizii de anul trecut a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei care au lucrat fără CIM pot cere recunoașterea raportului de muncă și după ce și-au schimbat jobul.

Impozitarea part-time la nivelul salariului minim pentru normă întreagă

Aceasta este a doua măsură în speranța că va scoate la suprafață joburile unde se lucrează program complet, dar se face evaziune.

De la 1 iulie, munca part-time va fi impozitată la fel ca cea cu normă întreagă – vor fi plătite contribuții corespunzătoare unei norme întregii cu remunerație la nivelul salariului minim pe economie, indiferent că este vorba despre 2, 4 sau ore de lucru.

„Astăzi, în România există 360.000 de contracte de muncă part-time ca unică sursă de venit. Aici vorbim de o zonă de muncă la gri. Contractul se face pe sumă mică, dar e puțin credibil că cineva poate să trăiască dintr-un (astfel de – n. red.) venit”, declara ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, luna trecută, când a anunțat măsura.

Datele oficiale arată că în decembrie 2016 existau 712.036 de astfel de contracte, din care circa jumătate trăiau doar din această sursă de venit, pe când alții aveau și un contract cu normă întreagă sau mai multe contracte parțiale.

Din totalul de peste 712.000 contracte part-time, 587.158 erau plătite cu sume de până la 1.250 de lei, salariul minim din acea perioadă. Mai precis, salariul mediu pentru aceste 587.158 contracte era de 543 lei.

De asemenea:

34.151 erau plătiți cu sume între 1.250 și 1.500 de lei
27.834 – între 1.501 și 2.00 lei
aproximativ 45.000 de angajați aveau salarii între 2.001 și 4.000 lei
aproape 12.000 primeau între 4.001 și 10.000 lei
1.014 persoane – peste 15.000 lei(cursdeguvernare.ro)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.