De ne-am uni, ar fi un exod de politicieni, nu de oameni de rând

machiaveli

Primul semn al absenței educației democratice este să acuzi un om pentru că a votat cu cineva sau cu altcineva, ori pentru faptul că nu a votat.

Al doilea semn al absenței educației democratice este să fii intelectual plătit de la stat (chiar și pe ascuns, pentru prestații la serviciile secrete) și să critici statul.

Al treilea semn că țara este șubredă, plătind democrația pe care nu o are: intelectualii sunt farisei, oportuniști, lași, lingăi, se exprimă ”la comandă”, azi așa, mâine invers!…

Un alt semn rău, bată-l toaca, este atunci când omul de rând, derutat, se ceartă cu alt om de rând (deși nu există om de rând decât ca expresie care definește sărăntocii ori semidocții, când de fapt alții cred că ar fi țăranii sau muncitorii, neștiind că mult mai deștepți sunt ăștia doi din urmă) și se ceartă nu de la argumente concrete, ci doar pentru că unul, chipurile, ar fi comunist, fiindcă a votat un partid presupus roșu, care de fapt nu e roșu cât ar trebui, la cât fură… iar celălalt, acuză înverșunat acuzatorul cum că ar fi nazist, soroșist, deși nu știe nimic despre Soros, cum nici despre interlocutor… dar dă bine la bodegă, la muncă sau în tramvai… să arăți că ai ști ceva…!

Puțini realizează faptul că… România nu mai are intelectualitate veritabilă, credibilă, cu coloană vertebrală, oricât de cultă ar părea adunătura de bătrânei pretinsă elită!… Puțini înțeleg faptul că dezbinarea asta, justificată democratic, ajută doar pe cei care ne vor timorați de griji confecționate… lăsând grijile reale, odată cu bugetul țării, sau împrumuturile din ce în ce mai mari, în grija lor!… Mai rău, să ne simțim a nimănui din lipsa unor personalități cu verticalitate…

Hai să ne certăm – aleșii asta și vor, să aibă pacea necesară atingerii scopurilor pentru care slujesc – nu te gândi la țară, cel puțin nu a noastră!hai să ne certăm, că dă bine!… De ne-am uni, ar fi un exod de politicieni, nu de oameni de rând… hai, mai prefă-te că nu pricepi!…

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici