DECLARAȚIA DE UNIRE a românilor de pe ambele maluri ale Prutului stabiliți la Roma

 Centenarul Marii Uniri de la 1918 reprezintă arcul speranțelor și drepturilor legitime ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului de a-și vedea Țara reîntregită, un eveniment de mare rezonanță și profundă semnificație națională, care ne cere un act de voință, înțelepciune și curaj, pentru a întoarce odată pentru totdeauna o filă nefericită a istoriei din a doua jumătate a secolului XX, pe care scrie: nedreptate, dezbinare, suferință, minciună, ipocrizie, manipulare, trădare. Este moștenirea unui trecut de teroare și umilință pentru poporul român de care încă nu am scăpat, în pofida unor schimbări de regim la București și la Chișinău după 1989.
.
În baza dreptului istoric și de neam și având în vedere faptul că Pactul nazisto-bolșevic Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit la nivel național și internațional, în calitatea noastră de cetățeni conștienți aflați peste hotarele Țării, declarăm voința noastră de Reîntregire a României cu toate consecințele implicite ce decurg din acest drept.
Ne angajăm să sprijinim eforturile pentru Unire, ca reparație morală pentru suferințele  prin care au trecut și trec românii din Basarabia, înstrăinați împotriva voinței lor de Țara-mamă, România, prin cârdășia celor doi tirani Hitler și Stalin, români supuși execuțiilor, deportărilor și foametei-atrocități ale regimului sovieto-comunist de ocupație. Ne angajăm să luptăm pentru Unire ca piatră de temelie pentru un viitor mai bun, mai just și mai legitim pentru poporul român de azi. Vrem să înfăptuim Unirea cu frații noștri de aceeași limbă pentru ca fiii și nepoții noștri de pe cele două maluri ale Prutului să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire de care generațiile postbelice au fost private.
.
Cerem Parlamentelor României și Republicii Moldova să recunoască dreptul la reunificarea directă, pașnică și democratică a celor două state în conformitate cu normele consfințite în legile și tratatele internaționale, și să întreprindă împreună cu Executivele de la București și Chișinău demersuri politice și diplomatice pe lângă Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe lângă marile cancelarii occidentale în vederea obținerii sprijinului internațional pentru Reunificarea Republicii Moldova cu România, pornind de la precedentul și modelul oferit de Reunificarea națiunii germane.
Cerem Guvernelor României și Republicii Moldova elaborarea și aprobarea unei Strategii de Reunire care să constituie noul proiect de Țară, pe care îl are de realizat națiunea română, după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană.
.
Strategia de Reunificare trebuie să cuprindă adoptarea unei legislației comune celor două state, unificarea monetară – înlocuirea leului moldovenesc cu leul românesc –, conectarea energetică, racordarea infrastructurii de transport, a comunicațiilor și a sferei serviciilor, formarea unui spațiu informațional comun, armonizări în domeniul educației și culturii etc. – obiective cu termene de realizare clare și cu precizarea surselor de finanțare.
Noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, stabiliți la Roma, în inima latinității, considerăm că avem datoria sfântă de a revendica dreptul poporului român de a trăi împreună într-o singură țară, asigurând în același timp minorităților naționale dreptul de a-și dezvolta limba, cultura, educația în limba maternă, în conformitate cu tradițiile lor naționale, în cadrul României reunificate.
.
Alăturăm Declarația noastră de Reîntregire zecilor de localități din Republica Moldova și Uniunilor de Creație care au semnat Declarații de Unire cu România și-i îndemnăm pe conaționalii noștri din întreaga Diasporă să adopte Declarații similare, prin care să-și reafirme fără echivoc voința de unitate națională.
.
E timpul să avem viziune, să ne asumăm decizii istorice curajoase care să asigure evoluția societății românești de pe ambele maluri ale Prutului spre normalitate, dezvoltarea noastră liberă în interiorul familiei națiunilor civilizate ale Europei.
România întregită va constitui cea mai temeinică garanție de securitate, pace, democrație și prosperitate la granița de Est a Uniunii Europene și a NATO.
.
Așa să ne ajute Dumnezeu!                                  Roma, 18  martie 2018  
 
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.