Deochiul, privirea care te lasă fără energie

De puţină vreme, medicii au reuşit să găsească o metodă pentru a trata victimele atacurilor energetice nocive de tipul deochiului sau făcăturilor, descântecelor rele etc. Metodă se bazează pe bioenergie, dozată şi aplicată riguros, ştiinţific. În vremurile acestea tulburi şi stranii, aparatură medicală sofisticată – lasere, tehnică cuantică etc. – coexistă paşnic cu specialistele în descântece de alungare a deochiului şi altor rele.

Ce se ştie despre deochi?

Despre natură acestui rău – deochiul, descântecele rele etc. – se cunoaşte însă prea puţin. Duşmanul nevăzut şi neştiut este însă de două ori mai periculos!

Cum putem şti că suntem victimele unei agresiuni energetice?

Conan Doyle, autorul aventurilor marelui detectiv Sherlock Holmes, a fost un vestit medium. El a emis cel dintâi teoria existenţei în corpul uman a ceva, numit de el ectoplasmă (în greacă veche, prefixul ecto înseamnă exterior). Prin natură să, ectoplasmă constituie un fel de cheaguri energetice, generate de emoţiile negative. Ele sunt emise din anumite zone ale creierului uman, când acesta se află în anumite stări: iritare, oboseală sau nelinişte. Zonele responsabile de producerea ectoplasmei au fost identificate de neurologi şi neurofiziologi abia acum câteva decenii. Când aruncăm o vorba rea, o formulare nelalocul ei, nu ne gândim niciodată în ce se poate transformă această pentru cei din jur şi, cu atât mai puţin, ce se petrece cu noi. N-ar strică însă să putem vedea!

Ce sînt klasterii?

Când omul este furios, supărat sau puternic ofensat, din ochi îi ies un fel de germeni energetici, numiţi klasteri. Aceştia sunt încărcaţi cu un gând sau o emoţie distrugătoare, care uneori poate chiar ucide. Formaţiunile de ectoplasmă agresivă pătrund în corpul victimei, de cele mai multe ori prin chakra de la baza gâtului (Vishudha) sau prin cea din zona splinei şi a pancreasului (numită Svadhishthana). Această reprezintă, de fapt, agresiunea energetică numită deochi sau făcătură.

Efectele pătrunderii ectoplasmei în organismul victimei

Victima îşi pierde echilibrul sufletesc, simte o apăsare permanentă a unei senzaţii de disperare, de situaţie fără ieşire; apatia alternează cu o impulsivitate maladivă. Metabolismul şi schimburile energetice sunt date peste cap, tensiunea arterială a victimei scade, că şi metabolismul, bolile cronice (dacă există) se acutizează. În final, omul agresat de ectoplasmă îşi pierde puterile, se stinge, abandonează orice lupta pentru existenţa. Victima simte că i se întâmplă ceva de neînţeles, dar nici măcar nu încearcă să scape din vârtejul care o trage la fund. Până şi medicii au fost neputincioşi aici, până de curând.

Cum îşi găseşte klasterul victima?

Cel ce este victima deochiului, spre exemplu, va trebui să fie recunoscut de agresorul sau, care trimite asupra victimei furia-i ucigătoare: ori îşi cunoaşte victima, ori i-a văzut chipul sau cel puţin îmbrăcămintea (cămaşă, spre exemplu).

Deochiul este, de obicei, de două feluri: cu intenţie sau neintenţionat; există însă cea mai surprinzătoare dintre variantele posibile. Iată un exemplu mai mult decât grăitor: medicul-specialist remarcabil în bioenergie care a inventat, de fapt, metodă de extragere a ectoplasmei agresive (numele extraordinarului specialist este Ludmila Serebrennikova) s-a întîlnit cu un caz fără precedent. O femeie a implorat să-i fie extras răul care o chinuia şi ectoplasmă a început să iasă… şi a tot ieşit, timp de opt zile, fără întrerupere! Este pur şi simplu un mister cum de a putut supravieţui cu o asemenea cantitate de energie negativă, practic mortală, în organism! Acesta a fost un caz de autodeochi, care îi afectează pe cei extrem de înrăiţi (care se sufocă de furie) sau persoanele extrem de sensibile la jigniri şi foarte supărăcioase (să ne amintim sugestivă expresie jignit de moarte).

Modul de acţiune a klasterelor

Când îşi atinge ţintă, puterea ucigătoare a klasterelor este dată de informaţia negativă, foarte agresivă, pe care o conţin. Ajuns în corpul victimei, klasterul îi distruge treptat organismul cu vibraţiile sale negative, absorbind potenţialul informaţional şi emoţional al victimei, pe care-l înlocuieşte cu propriul program distructiv. De fapt, această este cauza îmbolnăvirii victimei. În cazul prezentat anterior, victima s-a otrăvit cu propriul venin. De regulă, aşa se manifestă oamenii foarte răi, plini de venin, în jurul cărora se produce un gol – toţi se feresc să se afle în preajma lor, iar dacă sunt obligaţi totuşi să o facă, sfîrşesc prin a se îmbolnăvi. Femeia aceea era furioasă nu pe cineva sau pe ceva anume, ci pe tot şi toate: starea vremii, drumurile, familia, colegii, viaţă, în general! O parte din cantitatea imensă de energie negativă degajată ajunge la cei din preajma, dar cea mai mare cantitate rămîne blocată în propriul organism al celui ce degajă energia negativă. Aşa a păţit şi femeia despre care este vorba.

Răutatea constituie factorul cel mai nociv

Pericolul cel mai mare îl constituie răutatea şi nu starea de nervozitate. Răutatea, ura, agresivitatea şi jignirea, ofensele produc cele mai mari daune. Emoţiile – spaima, agitaţia – nu sunt decât reacţii ale creierului la o situaţie concretă, pe când deochiul şi agresiunea energetică sunt consecinţe ale unui atac premeditat. Dacă atacatorul îi spune victimei: să te lovească infarctul, klasterul trimis de el se va orienta cu precizie spre inima celui vizat. De fapt, totul se petrece după principiul unde-i aţă mai subţire, acolo se rupe, căci în zona organului bolnav sau doar slăbit se formează o zona de vid energetic. Iar aici, după numai 7 minute, klasterul invadator începe să se înmulţească, iar când răul s-a multiplicat, atacul va fi şi mai puternic.

Cine este mai expus la deochi?

De obicei, cei mai expuşi sunt oamenii temători, care se tem de umbră lor, cei prea bănuitori, nervoşi sau excesiv de prudenţi. Gândindu-se într-una la posibilele pericole, ei nu trăiesc cu motoarele în plin, şi de aceea nu pot şi nu ştiu să se apere. Totuşi, nu ar trebui să ne temem chiar atât de mult: cu cât pericolele sunt mai mari, cu atât şansele de a scapă cu bine cresc. De ce? Pentru că în situaţiile-limita este mobilizat subconştientul, care nu prea ştie ce este teamă, în schimb are soluţii pentru toate pericolele şi necazurile.

Jignirea, ofensă – mai nocivă decît agresiunea

Bucuria o împărţim cu toţi cei dragi, pe când supărarea şi jignirea se ascund în străfundurile fiinţei noastre, atingând concentraţii monstruoase de energie negativă. Supărarea şi jignirea ucid, încet dar sigur!

Uneori însă poate ucide şi dintr-o dată!

Totuşi, cel mai bun remediu este să nu ne dăm bătuţi de greutăţi, să nu ne înfuriem, să nu jignim şi să nu ne considerăm jigniţi din orice. De asemenea, nu trebuie să fim mereu supăraţi, mohorîţi şi acriţi.

 

Calmul şi optimismul ne vor fi un ajutor nepreţuit, astfel încît nu vom reprezenta o pradă uşoară pentru ochiul rău şi gândurile urâte ale nimănui.

Prea vechi pentru a putea fi pe deplin explicat (deocamdată)

Aproape în toate regiunile unde există credinţă în deochi, el este privit că un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative şi stăruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Chiar şi azi, multe mămici pot spune poveşti adevărate despre felul în care şi-au scos la plimbare copilaşul sănătos-tun; pe drum, cineva l-a admirat şi lăudat, iar la întoarcerea acasă, peste o ora-două, copilul a început să plângă şi să vomite.

Oricum, credinţă e foarte veche; deochiul sau ochiul rău (ayin ha’ra) este menţionat şi în Vechiul şi în Noul Testament, şi nu numai o dată.

„Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucăţele lui.” (Pildele lui Solomon, 23:6) ;

„Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om”. (Marcu 7:21-23).

Uimiţi de largă răspândire a acestor concepţii, mulţi specialişti au studiat profund fenomenul, încercând să înţeleagă cauzele pentru care oamenii sunt atât de convinşi de existenţa unui asemenea rău. Din secolul al XIX-lea datează un text clasic Deochiul: originile şi manifestările superstiţiei, de Frederick Thomas Elworthy, iar mai recent, profesorul Alan Dundes, de la Universitatea din Berkeley, SUA, care se ocupă în mod deosebit de interpretarea folclorului, a publicat studii referitoare la acesta credinţă, inclusiv implicaţiile psihologice care ar stă la baza ei.

Cine pe cine deoache?

Deşi mulţi se pot naşte cu darul deochiului, superstiţia populară atribuie acest dar mai cu sema anumitor categorii de persoane, mai susceptibile de a face rău altora printr-o singură privire. Astfel, cei mai primejdioşi erau socotiţi:

– oamenii invidioşi (chiar dacă nici ei înşişi nu erau conştienţi de invidia pe care o nutreau)

– cei care lăudau copiii.

– persoanele cu ochi verzi ori albaştri (aici se regăsesc, după spusele specialiştilor, nişte concepţii xenofobe/rasiste prezente în rândul populaţiilor mediteraneene, la care predominau ochii de culoare închisă; străinul, demascat prin însăşi înfăţişarea să diferită de a populaţiei locale, era privit

oricum cu suspiciune, că un potenţial duşman).

– femeile fără copii: într-o vreme când a avea copii era ceva firesc, iar a nu avea era considerat o pedeapsa, se credea că femeile sterpe puteau, din invidie faţă de familiile cu copii, să-i deoache pe membrii acestora.

Şi, cu toate că orice om putea, la un moment dat, să aibă ghinionul de a intercepta o privire care să-l deoache, se credea că vulnerabili erau îndeosebi copiii, mamele care alăptau, animalele care dădeau lapte, precum caprele şi vacile, şi pomii fructiferi.

Descântece pentru deochi

Fugi deochi dintre ochi,

din gene, din sprâncene,

din vârful nasului, din măduva oaselor,

din creştetul capului

şi du-te unde cocoşul nu cântă,

unde popa nu toacă,

acolo te-aşteaptă cu mesele întinse,

cu făclii aprinse

şi lasă-l/las-o pe (numele persoanei)

curat/ă, luminat/ă,

cum Dumnezeu l-a/a lăsat/-o,

Amin!

 

Luăm un vas cu apă curată și, aruncând cărbuni până la nouă, zicem:


Doi ochi răi ti-o strâcat,
Și nouă sfinți te-o vindecat;
Doi ochi răi ti-o strâcat
Și opt sfinți te-o vindecat (…)
Dacă unul sau doi din cărbunii aceia se așează pe fundul vasului, atunci bolnavul desigur a fost deocheat. Ca să se vindece bea de nouă ori puțină apă, din acee peste care s-a descântat, apoi se spală la subsuori, cap, rânză, încheieituri, ochi și pe față din apa acee, și ce apă o rămas ungem țâțânile ușii…

Arunci nouă cărbuni în apă și numeri invers, de la nouă spre unu, zicând:
S-o luat Mărie pă cărare,
Pă drumul cel mare,
S-o-ntâlnit cu deochetor, cu deochetoare,
Cu moroi, cu moroaie,
Cu strâgoi, cu strâgoaie.
Fugi, deochi,
Dintre ochi,

Mărie să rămână curată,
Luminată,
Ca argintu strecurat.

 

Surse:

http://www.2012en.ro/2011/09/credinte-populare-deochiul/
http://www.esoterism.ro/ro/medsienergneg.php

Facebook Comments