Departe de cei dragi

departe de cei dragi

Ora 7.00, bagajele-s făcute, autocarul pleacă la ora 8.00. Un alt pupic dulce pe fruntea copiilor adormiţi, o altă îmbrăţişare dată partenerului de viaţă. Despărţirea, pentru o luna …pentru un an …pentru o viaţă?
– Pentru voi o fac – să dau copiilor şansă la o viaţă mai bună, să aibă ei ce nu am avut eu.
Gândim întotdeauna la partea materială a vieţii dar nu ne amintim de partea afectivă. Îţi spui…
M-am săturat să trăiesc de pe o zi pe alta, nu ştiu cum să fac să fie bine. Şi plecăm în ţări străine cu suflete pline de dor pentru cei rămaşi acasă.

Sentimentele celor plecaţi: singurătate, abandon, vinovăţie, teama că cei rămaşi nu se vor adapta noilor cerinţe, dezrădăcinare, înstrăinare. În acelaşi timp pleacă cu speranţa de a da stabilitate materială dar, totul se transformă în instabilitate emoţională. În momentul abandonului, cei rămaşi au sentimentul de nesiguranţă, vinovăţie (din cauza mea a plecat) mai ales pentru copii mai mici, care nu înţeleg nevoile materiale. În momentul abandonului, copilul rămas cu unul dintre părinţi sau cel mai adesea cu bunicii, devine instabil, absenţa mamei, a contactului direct, îmbrăţişări, mângâieri, puterea exemplului reletiei bărbat, femeie, influenţează negativ devoltarea emoţională a copilului.

Ştim că viitorul unei naţii sunt copii. Întreruperea comunicării cu noua generaţie, are consecinţe grave asupra societăţii. Şi nu vorbim despre câţiva copii, vorbim despre generaţii întregi. Sunt mai bine de 20 de ani de când societatea se confruntă cu acest fenomen, care a luat amploare în ultimii 10 ani. Absenţa inteligenţei emotive (EQ) face ca adolescentul şi mai apoi adultul, să trăiască toată viaţă cu teama de abandon, devenind geloşi, posesivi, nereuşind să aibă relaţii stabile (si ea/el ma va lasa singur/a). Dorul, nevoia de apartenenţa, puterea exemlpului de uniune familială (cum înfruntă familia situaţiile de criză), lipsa acestora vor duce la neîncredere, va înfruntă viaţă de unul singur.

Pe de altă parte tehnologia substituie o parte din aceste neajunsuri dar şi faptul stabilităţii materiale aduce linişte şi bucurie familiilor. Intrând în slalomul neajunsurilor, marea majoritate a cuplurilor se despart. Intră pe făgaşul ,,Ochii care nu se văd, se uită” şi dacă separarea este de durata, singurătatea îi îndeamnă pe parteneri să-şi aleagă un alt drum, un alt partener.
Combateţi această prin comunicare. Încercaţi să urmaţi paşii unei relaţii normale, includeţi-va unul pe celălalt în viaţă de zi cu zi, va faceţi părtaşi la cel mai mic detaliu. Vorbiţi în mod regulat. Mijloacele de comunicare sunt eficiente. Puteţi vorbi la telefon, pe internet. Avantajul mijloacelor de comunicare virtuale este că va fac să fiţi sinceri şi spuneţi lucruri pe care în mod normal nu aţi îndrăzni să le rostiţi.

familii distruseDubiile privind fidelitatea partenerului există în fiecare relaţie. Atunci când relaţia este la distanţă, acestea devin un adevărat pericol pentru cuplu. Stabiliţi împreună limitele pe care sunteţi dispuşi să le acceptaţi şi eliminaţi dubiile, gelozia şi neîncrederea. Infidelitatea este foarte greu de suportat, de ambele părţi, duce întotdeauna la ruperea relaţiei.
Cu copii situaţia se schimbă. Depinde de vârstă pe care o au. Pe cei mici, lipsa părinţilor îi derutează, se simt pierduţi, să nu uităm că, legătura mama copil se bazeaza pe comunicarea afectivă de fiecare zi. Exemplul comunicării în familie, îmbrăţişările, alintările, laudele şi dojenile, sunt esenţiale în dezvoltarea emoţională a copilului. Pentru adolescenţi este mai ,,simplu”. La ei contează foarte mult baza materială. O metodă viabilă a educaţiei în perioada această este şantajul. Sună dur dar este adevărat. Intră în joc şantajul de recompensă. În adolescenţă de multe ori devine o necesitate.

Majoritatea părinţilor folosesc această metodă fără să-şi dea seama încă de când copii sunt mici, dar îşi va atinge efectul urmărit doar pe termen scurt, prin repetare şi diversificare, va avea toate şansele să devină …”sabie cu două tăişuri”, utilizat pe termen lung. Atât copiii, cât şi părinţii, se folosesc de emoţii pentru a avea câştig de cauza într-o anumită problema sau confruntare.
Când regulile şi aşteptările tale de la ei sunt clare, nevoia de a manipula scade în intensitate; aşadar, stabileşte reguli clare, pune-i la curent cu ce se va întâmplă dacă încalcă regulile; stabileşte un plan „după fapta şi răsplată” folosindu-te de mici pedepse pentru atunci când încalcă regulile şi se comportă neadecvat – Valabil şi pentru adolescenţi.

Folosirea şantajului emoţional spre a controla şi intimida pe ceilalţi, ameninţările emoţionale şi intimidarea determina părinţii şi copii, să se simtă lipsiţi de soluţii şi să cedeze.
„Vrei să moară mamiţica?”

Doare tare să vezi o familie destrămată, copii care plâng de dorul părinţilor într-un colţ de pătuţ, şi părinţi care-şi ascund faţă în pernă plângând de dorul copiilor. Cea mai bună metodă şi cea mai indicată este, să va aduceţi familia aproape. Copii nu cer prea mult şi cu timpul văzând greutăţile prin care treceţi învaţă să va respecte şi să aprecieze eforturile pe care le faceţi. Nu lăsaţi timpul şi spaţiul să va îndepărteze. Există întotdeauna soluţii. Spune Te iubesc copiilor şi familiei tale în fiecare zi, chiar dacă ei ştiu, cuvintele dau încredere şi alinare.

corespondențe de la Nicoleta Barbu

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici