Dezastru în Italia. Vremea rea s-a întors, cinci oameni au murit în ultimele 24 de ore

Este dezastru în Italia. Vremea rea s-a întors, iar cinci oameni au murit în ultimele 24 de ore din cauza fenomenelor extreme. Peninsula este lovită de ploi şi furtuni puternice. În timp ce în nordul Spaniei a nins atât de mult încât o turmă de oi a fost îngropată în zăpadă.

Italia arată de parcă ar fi fost lovită de un val tsunami. Nicio regiune nu a fost cruţată. Vântul care a depăşit o sută de kilometri pe oră a distrus păduri şi a lăsat mii de locuitori fără electricitate. Iar ploile au provocat inundaţii catastrofale în zeci de oraşe.

Pentru a treia oară într-o săptămână a fost cod roşu de furtuni în Veneţia. Chiar în centrul oraşului, inundat aproape complet, turiştii au avut parte de imagini neaşteptate. În Piaţa San Marco, o meduză albastră înota nestingherită printre picioarele trecătorilor.

Vremea extremă i-a pus în dificultate şi pe ciobanii spanioli. Într-un parc natural din nordul ţării, zeci de oi au fost îngropate de nămeţi. Oamenii au îndepărtat zăpada cu mâinile goale şi au reuşit să le salveze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.