Dezbatere pe tema manualelor școlare: care dintre materii credeți că ar trebui să dispară

Tinerii au foarte multe răspunsuri dar nimeni nu-i întreabă nimic. Ne plângem de tinerele generații că nu învață sau că nu au atracție față de valori, dar care generație îi educa? Nu cumva cea din care faci parte chiar tu? Morala este ceea ce îi permiți copilului tău să facă sau să zică. dar haideți să vedem ce ar trebui să învețe copiii în școli.

”Consiliul Național al Elevilor  cere, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Educației, Valentin Popa, ca numărul de discipline să fie redus, iar accentul  să fie pus pe conținuturi diversificate și interconectate. Elevii au subliniat astfel necesitatea elaborării unor planuri-cadru pentru învățământul preuniversitar care să fie centrate pe nevoile specifice ale fiecărui elev în parte, astfel încât să nu conducă la o uniformizare a elevilor și să asigure atractivitatea orelor.” Anunță Hotnews.

Pornind de la această știre, care dintre materii credeți că ar fi potrivit să dispară din programa școlară sau, din cele considerate ca fiind necesare, ce anume ați dori să fie reformulat sau modificat, redus ori …dezvoltat?

Ați fi de acord ca elevilor să nu li se mai predea conținut din zona culturii clasice? Credeți că ar fi util să învețe economie-finanțe, legislație, tehnologii avansate? Etica sau educația civică ar mai fi de actualitate? Dar școlile profesionale, ar putea servi?

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.