Dobrovăţ, ultima ctitorie al lui Ştefan

Ansamblul Mănăstirii Dobrovăţ a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2015 şi acest fapt ne bucură foarte mult. O pagină de istorie care, pe noi ieşenii, ne face mîndri.

Legenda spusă de părintele Ioan de la mănăstire zice că, „într‑o seară din vara anului 1499, pe cînd Ştefan voievod se îndrepta spre Sucea­va, trecînd printr‑o dumbravă, a zărit în depărtare o luminiţă: era chilia unui călugăr – altul decît Giurgiu Călugărul, menţionat de documentele secolului al XV-lea. Peste cîţiva ani, cînd domnitorul a hotărît ca în locul chiliei să zidească o mănăstire cu hramul Pogorîrea Sfântului Duh, a numit‑o în amintirea sihastrului, Dobrovăţ.

Terminată de Bogdan al III‑lea şi pictată între 1527‑1531, în timpul şi în maniera lui Petru Rareş, mănăstirea Dobrovăţ a fost închinată în 1651 de Vasile Lupu lavrei Zografului, din Athos. A fost prădată de tătari în 1658, iar muscalii, după luptele cu tătarii şi turcii din septembrie 1739 i‑au luat toată averea şi odoarele. Ce le‑au mai scăpat ruşilor au golit eteriştii greci în 1821‑1822, pentru ca în 1862 egumenul grec Nathanael, presimţind secularizarea lui Cuza din anul următor, să ducă la Zografu în Athos toate manuscrisele şi documentele mănăstirii. Sărăcită complet în 1864, ajunge în anul următor „vestita puşcărie de la Dobrovăţ” pînă în anul 1900. Timp de trei ani a fost apoi orfelinat de fete, după care şcoală de agricultură pînă în 1930, deşi fusese reînfiinţată ca mănăstire prin decret regal la 14 mai 1913, de către regele Carol I, dar Ministerul Agriculturii n‑a cedat clădirile şi cele 44 ha de teren cu care fusese împroprietărită. 18 ani a fost populată cu călugări, apoi a fost din nou şcoală pînă în 1970, pentru ca pînă în 1990 să fie păstrată ca biserică de mir. Un an a funcţionat şi ca mănăstire de maici, iar din 1992 revin călugării pe aceste meleaguri.

Dobrovăţul zilelor noastre

Acum la Dobrovăţ convieţuiesc 2 ieromonahi, 3 călugări şi 2 fraţi, ce fac rugăciune şi ascultare de părintele Chesarie Codreanu. Mănăstirea, aşa cum este ea astăzi, cuprinde: biserica lui Ştefan cel Mare, un paraclis ctitorit de Simion Movilă în 1607 pentru înhumarea pruncului său Pavel, turnul clopotniţă din 1743, zidul de incintă şi clădirea care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor, construită de hatmanul Nicolae Racoviţă în 1663 (familia Racoviţeştilor s‑a îngrijit mult timp de bunăstarea mănăstirii şi tot ei sînt cei care au aşezat în naos, între 1664 şi 1685, 7 pietre funerare cu chenare şi inscripţii).

Înfăţişarea de azi a bisericii este opera restaurării din 1974‑1976, făcută de arhitecta Ioana Grigorescu, care a redat monumentului înfăţişarea muşatină, acoperindu‑l cu tablă de cupru şi înlăturînd cele trei turle false din lemn construite în stil rusesc şi adăugate inestetic pe la 1851. Biserica Dobrovăţ este construită din piatră, în frumosul stil moldovenesc, asemănător celui de la Arbore. Are altar, naos, gropniţă şi pronaos. Fără turlă şi şanuri, biserica are pronaosul boltit cu o calotă mică şi zidurile întărite cu trei contraforturi pe fiecare latură. Portalul vestic se deschide în arc frînt, ca şi cele două ferestre ce luminează pronaosul – semne ale goticului în stilul bizantin moldovenesc. Pictura realizată în răstimpul a patru ani ai primei domnii a lui Petru Rareş este unică prin registru: pentru prima oară este pictată aducerea moaştelor Sfîntului Ioan cel Nou la Suceava (în 1415, prin grija lui Alexandru cel Bun). Tot în pronaos se mai află trei mari compoziţii cu valoare de unicat: minunile Sfinţilor Athanasie Athonitul şi Sava, cît şi Scara Virtuţilor Sfîntului Ioan Climax. În cea mai importantă scenă a naosului, Iisus Hristos primeşte ctitoria Dobrovăţului din mîinile lui Ştefan cel Mare şi ale fiilor săi Bogdan şi Petru Rareş, iar în partea opusă sînt zugrăviţi Sfinţii Constantin şi Elena. Deosebiţi sînt şi marii mucenici Gheorghe, Mercurie, Teodor şi Stratilat. „Sinaxarul” este tema gropniţei, iar bolta pronaosului o proslăveşte pe Maica Domnului, înconjurată de scenele celor şapte sinoade ecumenice. Şi regina Maria a României, după ce a vizitat Dobrovăţul la 1 iunie 1917, scria în jurnalul personal: „După dejun, am plecat la Dobrovăţ, unul dintre Domeniile Coroanei. Drumul trece prin păduri de toată frumuseţea, dar e lung şi neînchipuit de rău… Netăgăduit, acest colţ de ţară e cât se poate de frumos, cu codri aproape neumblaţi, dar drumurile sunt îngrozitoare”.

Frumuseţea pitorească a mănăstirii ne duce cu gîndul la paşii făcuţi de însuşi domnitorul Ştefan. În anul 2004, a fost amplasat în incinta mănăstirii un bust de bronz al lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, realizat de sculptorul ieşean Dan Covătaru.

În iernile geroase, cînd lupii urlă prin pădurea ce înconjoară mănăstirea, la ferestre pîlpîie umile lumînări curate de ceară, ce împînzesc blînd lumina pe cărţile de rugăciune. Un colţ de rai atît în exterior cît şi în interior. Asta ca să nu uităm, că Dumnezeu pogoară sfinţenia Sa în locuri minunate.

Facebook Comments

2 thoughts on “Dobrovăţ, ultima ctitorie al lui Ştefan”

  1. Vă mulţumesc pentru comentariu. Îi îndemnăm pe toţi cei care sînt din oraşul Iaşi sau trec prin oraş, să facă o vizită aici, la Dobrovăţ. E mare lucru că paşii noştri merg prin aceste locuri unde marele voievod Ştefan a rînduit această ctitorie. Se poate face o plimbare pentru că locurile sînt curate.

    Cu prietenie, Cristina

  2. Doamne ajuta. Ma mandresc ca sunt fica a satului Dobrovat . M-am nascut ,crescut si am invatat 8 clase in preajma manastirii. Sunt fericita ca dupa ani ,voi imbatrani si voi muri tot in preajma manastiri. Frumoasa si adevarata dezcriere. Daca aveti timp nu ezitati de a o vizita si a face o rugaciune acolo. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.