Drame contemporane -Singurătatea mulțimilor (1)

2

Titlul vă poate părea o metaforă sau un paradox. Ce este singurătatea? Dar mulțimea?

Singurătatea este un sentiment sau o stare socială de izolare față de alte persoane? Uneori este doar un sentiment, fiindcă avem alți oameni lângă noi însă nimeni dintre aceștia nu ne acordă atenția dorită sau nu le-o atragem, nu le-o merităm! Alteori este chiar singurătatea fizică, nu este nimeni lângă noi. În plus, mai suntem și bolnavi sau bătrâni… Dar mai poate fi și o alegere a noastră să fim singuri pentru cine știe care motiv spiritual sau, mai rău, urâm lumea sau pe noi înșine!…

Unii se simt singuri fiindcă nu este nimeni care să-i acompanieze chiar acum și nici nu îndrăznește să spere că poate fi cineva care să le țină companie. Să nu mai vorbim și de nevoia lor de a fi ascultați, cuiva căruia să le vorbească despre orice și …nici despre stima de care fiecare om are nevoie.

Că veni vorba de stima de care omul are nevoie, știm deja că ne construim o imagine publică tocmai din această nevoie. Uneori exagerăm, creăm un profil fals, cosmetizăm excesiv chipul sau orice din ceea ce semnifică prezența noastră,  în care am avea anumite calități, inexistente sau doar râvnite, fără acoperire realmente,  alteori, din modestie, ne subevaluăm sau ne expunem mai puțin.

Până și Satana s-a trecut pe contrasens cu Dumnezeu tot din nevoia de stimă. Probabil aici își are izvorul răul universal. Era țiitorul Luminii și entitățile cerești cântau osanale Domnului ignorându-l tocmai pe el, cel care era luminătorul…! Îi lipsea iubirea. Astfel, s-a aprins în el revolta: De ce doar Domnului să i se aducă osanale?  Atunci, Domnul, scurt și la subiect, i-a luat Lumina, fiindcă Lumina era a Lui. Așa a ajuns în întuneric, stăpânul întunericului. Domnul i-a lăsat oportunitatea să fie ceva prin el însuși, nu prin meritul unui rol primit ca o onoare, Lumina pe care o ținea nu-i aparținea! Este greu să fii țiitorul Luminii și să vezi cum doar Stăpânului Luminii i se aduc laude, iar ție nimic! Deci, singurătatea este un început al întunericului. Avem nevoie să devenim luminoși, vizibili, respectați, ascultați… să ni se primească darurile, să ni se asculte mărturisirile sau aspirațiile ori fie doar …dubiile.

Într-un cuplu, când unul are un început de ipohondrie și ,,inventează,, suferințe, o face doar pentru că are nevoie să nu se mai simtă singur în acel cuplu. Uneori chiar este bolnav iar noi nu ne dăm seama. Este un semnal acest fapt, că partenerul nostru are nevoie de mai multă atenție și nu trebuie să sunăm la ambulanță, ci să fim noi ,,ambulanța,, întâi de toate, ca apoi, doar dacă este realmente nevoie să chemăm medicul!

Rețelele de socializare demonstrează cumplitul adevăr: oamenii se simt teribil de singuri și teribil lipsiți de stimă. Fapt care își petrec mai tot timpul pe acestea, creându-și profile cât mai atrăgătoare, înscriindu-se în fel de fel de grupuri în speranța de a găsi leac însingurării. Mulți se vor poeți pe Facebook pentru că au falsa impresie că poeții ar fi mai stimați, alții chiar scriu din plinul inimii lor și au înțeles că metafora este un mijloc de comunicare spiritual. Puțini dintre acești oameni au ceva util de dăruit altor oameni, cum ar fi ,,ascultarea”, ,,stima”  de care alți oameni din rețea au imperioasă nevoie.

Limbajul comercial, care stă la baza educației civilizațiilor de la Neolitic încoace, ne încurcă foarte tare să accesăm și alte limbaje care cu adevărat ne-ar servi comunicării. Metafora, cum scriam mai sus, este unul dintre acestea. Compasiunea și răbdarea de a asculta, capacitatea de a stima, ar mai fi ,,uneltele” care ar sculpta în profilul nostru Omul dorit. Să mai vorbim și de prejudecăți sau ipocrizii?

Mulțimile este o noțiune complexă. Poate fi mulțime într-o singură persoană, prin capacitățile acestei persoane – un om este și poet și bucătar și zidar, sau orice altă meserie, și poate fi privit diferit în funcție de ce ar fi interesat să ia fiecare alt om de la el. Mulțime poate fi un mic grup pe care îl leagă o pasiune sau un interes, o etnie, neam, și altele… Mulțime poate fi și faunistic vorbind, fizic, oamenii dintr-o stație de autobuz, o porțiune de trotuar, o scară de metrou, o ușă de magazin și așa mai departe… Sau… mulțimea înscrișilor într-o rețea de socializare activi la un moment dat. Se poate vorbi de mulțime doar la prezent? Mă pot număra în mulțimea atemporală? Poate că da. Fac parte din mulțimea de oameni care au scris despre singurătatea de-a lungul vremurilor sau din cea care vor mai scrie de acum înainte!…

Privesc oamenii pe stradă, în mijloacele de transport, oriunde, fiindcă simt bucuria să-i privesc, mi-s dragi cumva, sunt și curios să le simt trăirile și gândurile la acel moment, le urmăresc gesturile, privirile și găsesc în asta un sentiment de împreună. Ajung acasă și mă închid într-o carte sau la calculator, scriu dodii sau visez cu ochii deschiși, vorbesc cu mulțimea din mine sau cu mulțimea de amici care nu sunt lângă mine. Asta până ce vine acasă soția când împărțim tot ceea ce avem, chiar și propriile singurătăți.

Nu pot să nu remarc temerile oamenilor pe care îi privesc. Cum nici nevoile lor de stimă, de alungare a singurătății… Sunt oameni care vorbesc cu mine oriunde și ne simțim cumva bine astfel, sunt oameni pe care doar îi ascult sau care doar mă ascultă.

Cât de sinceri suntem cu noi și cu oamenii cu care interacționăm? Ce ne determină să ne ascundem anumite lucruri sau să arătăm altele? De ce ne băgăm în seamă sau vrem să fim băgați în seamă, să fim credibili și stimați? Nu cumva chiar avem ceva de oferit și este un act de generozitate? Sau …este doar teribila fugă din fața însingurării?

(VA URMA)

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.