Ne place să credem că umanitatea este bună, civilizația din ce în ce mai umanistă, că suntem superiori altor viețuitoare prin dreptul asupra lor de a decide dacă să trăiască sau nu, cât, cum sau unde; că suntem stăpânii Planetei și avem voie să face orice poftim cu ea.
Educația, credințele, artele, justiția, apărarea (și mereu cea mai bună apărare a fost atacul însoțit de jaf, crimă și prepotențe!), sporturile, în special cele industrializate, ș.a., sunt îndreptate de o forță nevăzută spre un singur scop: mândria de a fi OM, civilizat, educat, cult, spiritualizat, drept, stăpân, ș.a.m.d. Dar oare chiar suntem așa?
De mii de ani omul nu face altceva decât distruge planeta și viața, inclusiv viața speciei sale.
Pentru ca năravul să nu se piardă, educarea celor șapte ani de acasă, școlirea, jocurile, cărțile, filmele, religiile, sunt sincronizate pe menținerea condiției de criminal și de distrugător.
Cum să fie generația următoare mai bună dacă de mic i se inoculează pruncului să fie puternic, viteaz, nemilos, iscusit, șiret, disprețuitor, prin modelele chipurile istorice, prin personajele basmelor, poeziilor, cântecelor, jocurilor, lecțiilor?
Urmăriți fiecare personaj în parte din ceea ce este dat să fie drept model de viață expus copiilor și veți înțelege de ce cresc răufăcători, delicvenți, egoiști, ignoranți, ne-spiritualizați…
Cine și cum îi învață pe copii respectul pentru viață și cum să o apere. Nimeni nu le dă modele de oameni în competiție doar cu sinele în a deveni zeii cu adevărat ai Pământului. Copiii sunt crescuți și educați să fie uneltele răului, sclavii Puterilor Obscure în toată paleta de roluri, de la șef de stat până la ultimul cerșetor de pe stradă.
Cărțile și filmele de acțiune, jocurile mai ales, prezintă ”eroi” pozitivi dar care acționează cu aceleași mijloace precum cei ”negativi”. Ne prefacem că ne pasă de Planetă și numim ecologice produsele chimice de curățire…
Se irosesc majoritatea resurselor planetei pentru …arme, pentru distrugere, pentru industria spectacolului, pe doctorii false, pe armatele de politicieni, pe armatele de preoți și templele lor goale de spirit… pe eminenți profesori ignoranți, pe premii lipsite de însemnătate vitală, …în vreme ce umanitatea geme de boli, foamete, urgisire, violențe și ură…
Ceva trebuie musai schimbat în conștiința oamenilor, o întoarcere la menirea primordială, altfel, civilizația umană se prelinge vertiginos spre finalul ei.
Sfârșitul lumii și trecerea la o nouă civilizație s-a petrecut în trecut doar prin cataclisme, omul tocmai prepară un …cataclism proaspăt… Dar… încă mai poate salva ceva, ca omul să treacă în noua civilizație fără nicio zgârietură!
Cum? Întreabă-ți conștiința, privește în ochii pruncului abia născut, intră în sufletul lui și află cum vede el viața. Privește viețuitoarele toate, fiecare și împreună. Ajută la transformarea religiilor (și nu doar) în instrumentele vieții și nu a morții și a sacrificiului. Vreți un exemplu? Iisus pe cruce este simbolul morții, Cel Înviat unde este? La care dintre ei te închini?
Începe să cobori mintea în inimă și să te ierți pentru toate câte au fost până astăzi, repornind, dar de data asta altfel. Nicio viețuitoare nu poate fi exclusă din cartea inimii tale, cartea vieții. Armonia creației divine domnește în toate, doar că omul a deprins nevoia de haos.
Totul poate fi schimbat în bine, obiceiuri, procese, fenomene, culturi, credințe și se pornește de la sentimente, de la gândurile urnite din conștiința reînviată, devenind tu un model generației ce stă să se ivească…
Cum va fi de adult copilul tău drag dacă îi dai modele de viață tot ceea ce se află astăzi în societate ca fiind drept eroi, personaje, sfinți chiar? Așa ai vrea să ajungă el?
Fericirea este libertate iar libertatea stă în ceea ce iubești, în aspirația ta. Ce iubești tu cel mai tare și constant? Obiecte felurite, gesturi stereotipe, roluri în eșichierul sclavilor, zisă scară ierarhică, modele standard impuse, și să ai, să ai, să ai… să te știe planeta și să te stimeze? Dar ce înseamnă să iubești ori să fii iubit? Dar să crezi ori să fii crezut? Cine ești tu? Spre ce te îndeamnă instinctele tale? De cine sau de ce îți este frică? De Dumnezeu? Întreabă-te de ce ți-ar fi frică de El, ai oare motive? Ți-a cerut oare asta? Dar dacă i-ai face o surpriză servindu-i nu cu frică, ci cu iubire, slujind vieții? Ce o fi însemnând oare ”precum în Cer așa și pe Pământ”?
VA URMA
