După 28 ore de operații

5

După un schimb de 28 de ore în care a făcut operaţie după operaţie, fără pauză, un chirurg a adormit pe unde a găsit un loc potrivit. Cineva a făcut această fotografie care a devenit virală pe internet.

Unele meserii sunt mai grele şi mai stresante decât altele, iar cea de chirurg se numără printre cele în care stresul şi oboseala sunt permanent la cote înalte.

Luo Heng, un medic chirurg din provincia chineză Anhui, ştie bine asta, pentru că a ieşit dintr-un schimb care a durat 28 de ore şi în care a operat continuu. Când a terminat serviciul, era atât de epuizat încât nu mai avea putere să meargă acasă, aşa că s-a întins pe un coridor al spitalului şi a adormit instantaneu, cu masca de operaţie pe gură. Cineva l-a pozat şi a postat fotografia pe reţeaua chinezească de socializare Weibo, unde a devenit repede virală.

Tura lui Luo a început cu două operaţii pe care le-a făcut în cursul nopţii, apoi dimineaţa a continuat cu încă trei, care s-au prelungit până seara târziu.

Imaginile cu doctorul dormind în holul spitalului s-au răspândit pe internet, foarte multe persoane mulţumindu-i doctorului pentru munca şi dăruirea lui. „Un doctor nu înseamnă doar o carieră, ci şi o persoană”, a scris cineva.

După ce a salvat atâtea vieţi, acest medic dedicat a meritat cu brio un somn bun. Sursa. eva.ro

Facebook Comments