eco-trenuri

În zilele fără vânt, pasagerii căilor ferate olandeze au un fior. Dar, totul merge înainte ca de obicei. Au trecut trenurile din serviciul public (Ns) din Țările de Jos aproape în întregime pe energia eoliană și funcționează bine. Anunțul a fost făcut în această lună de un purtător de cuvânt al guvernului. Singura excepție este doar o linie, de fapt, va fi convertită și aceasta în cursul anului 2017.
Înregistrările anticipează nu numai în celelalte țări ale UE (în cursa cu Germania, cea care confirmă o trecere de 40 la suta la eco-trenuri până în 2020), ci aceleași planuri ale guvernului olandez, din proiectul căruia, conversia totală în țara morilor de vânt a fost programată pentru 2018. Un surplus de energie eoliană acumulată în ultimele 12 luni, se pare, a permis Ns, societatea feroviară olandeză să anticipeze cumva această dată.

Întrebarea care se pune nu este dacă, în viitor, va fi suficient de „tailwind” (vânt din pupa) pentru ,,furajarea,, celor 5,500 de trenuri publice din Țările de Jos – energie pe care o consumă într-un an, un oraș ca  Amsterdam. Noile centrale eoliene deja în stadiu de șantier și acordurile de aprovizionare (scumpe de altfel) cu Belgia și țările scandinave, furnizează acoperirea necesară de energie. În orice caz, întrebarea este, în ce măsură acest lucru va ajuta Țările de Jos să devină – așa cum pare să aspire – țară „mai verde decât verdele” ca vecinii nordici, Germania, Danemarca, Suedia?
În spate nu există (sau nu numai) spiritul umanitar și al concurenței. Țările de Jos trebuie să reducă emisiile de CO2, pe baza unei hotărâri a tribunalului de la Haga în 2015. Datorită centralelor electrice eoliene, țara se apropie de 500 de mii de tone de CO2 (diminuate) în fiecare an, în raport cu obiectivele: pentru a reduce emisiile la 75 la suta din nivelurile din 1990.
Acuzația, adresată guvernului într-o acțiune de masă introdusă de 866 de cetățeni, a fost aceea că nu se face suficient pentru a atinge țintele angajate pentru reducerea emisiilor. Sentința – și poate că acesta este lucrul cel mai neașteptat – a fost luată în serios.

sursa:@CorriereSociale di Davide Illarietti, traducere și adaptare Vplus

Facebook Comments