Eminescologul Dimitrie Vatamaniuc a murit

În 1990, la Editura Militară, apăruse despre jurnalismul lui Eminescu, ”Publicistica lui M. Eminescu” îngrijită de acest mare român, Dimitrie Vatamaniuc. I-am citi această carte și am rămas uluit. Mihai Eminescu înseamnă pentru mine de atunci, cel mai mare patriot și jurnalist român, mai mult decât un poet. Aș obliga oricare candidat la funcțiile în Stat să știe pe de rost această carte.


Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reputat eminescolog, apărător și promotor al culturii și civilizației românești din Bucovina de Nord, a încetat din viață miercuri, potrivit unui comunicat remis Mediafax de biroul de presă al forului cultural și științific.

Cel de al cărui nume este legată încheierea ediției integrale de volume „Opere” cu scrierile lui Mihai Eminescu s-a născut pe 25 septembrie 1920, la Suceviţa. Dimitrie Vatamaniuc a urmat şcoala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuţi, unde a absolvit Şcoala Normală de Învăţători, şi la Rădăuţi. Absolvent al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, a absolvit în 1947 Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat, pe care a susținut-o la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române în 1957, l-a avut în calitate de conducător ştiinţific pe G. Călinescu.

A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureşanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, lector la Universitatea din Bucureşti și, din 1964, a fost şef de secţie la Centrul de Documentare şi Informare Știinţifică al Academiei Române. Din 1974 a lucrat în calitate de cercetător la Institutul de Teorie şi Istorie Literară al Academiei Române.

A preluat continuarea ediţiei integrale a operei lui Mihai Eminescu, inițiată și coordonată de Perpessicius. Sub îngrijirea sa au apărut, între 1977 și 1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediție ce avea să fie desăvârșită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc va edita apoi mai multe serii de „Opere” ale poetului național (Editura Univers Enciclopedic și Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundația Națională pentru Știință și Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum și „Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877” (1977), „Eminescu. Manuscrisele” (1988), „Eminescu. Contribuţii documentare” (1993), „Eminescu şi Transilvania” (1993), „Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889” (1996); „Caietele lui Eminescu. Mitologie şi document” (1998), „Bucovina între Occident şi Orient” (2006), „Eminescu în ediţia academică integrală” (2010), „Eminescu în ediții integrale” (2013).

„Născut și crescut în Bucovina de Nord, Dimitrie Vatamaniuc s-a implicat cu dăruire în studierea, apărarea și promovarea valorilor culturale românești din această zonă locuită de români, rămasă sau nu în granițele țării. A fost director al Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei din Rădăuţi al Academiei Române, transformat, în 1992, în Institutul Naţional Bucovina; redactor-responsabil al revistei Analele Bucovinei şi coordonator al Enciclopediei Bucovinei în studii şi monografii; director al revistei Septentrion, publicaţie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina. Îndelungata și bogata sale activitate culturală și științifică i-a adus recunoașterea celui mai înalt for de consacrare al țării, Academia Română alegându-l membru de onoare în 2011”, se arată în comunicat.

A primit titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităților „Lucian Blaga” din Sibiu și „Ştefan cel Mare” din Suceava. Activitatea sa literar-științifică include zeci de studii monografice, între care „G. Coşbuc. O privire asupra operei” (1967); „Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut” (1968); „Ioan Slavici. Opera literară” (1970); „Ion Agârbiceanu” (1970); „Lucian Blaga. Biobibliografie” (1977), „Lucian Blaga. Contribuţii documentare” (1998), „Tudor Arghezi. Biobibliografie” (2 vol., 2005).


Iată dragi tineri, modele umane demne de urmat, Dimitrie Vatamaniuc este unul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.