Euro va fi moneda României abia din 2024

Guvernul s-a hotărât când va adopta România moneda euro, iar anunţul a fost făcut de Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici. Potrivit declaraţiilor ministrului, România va trece la moneda euro în 2024.

„În 2024. Aşa este calendarul oficial”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, în cadrul unor declaraţii de presă după ce a fost prezent la a 26-a ediţie a Galei „Topul Naţional al Firmelor Private din România 2017”, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

La începutul lunii martie, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că la Congresul PSD din acea zi s-a decis ca România să adopte euro începând cu 2024, partidul adoptând Convenţia naţională pentru adoptarea euro până în 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.