Executivul a aprobat prelungirea termenului de depunere a actelor pentru ajutorul la producția de tomate

ajutorul la producția de tomate

Executivul a aprobat prelungirea termenului de depunere a actelor pentru ajutorul la producția de tomate

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți în continuare printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, Executivul a aprobat printr-o hotărâre, prelungirea termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, în sensul că valorificarea producției de tomate din cadrul Programului să se facă în perioadele ianuarie — 15 iunie, inclusiv și/ sau noiembrie — 20 decembrie, inclusiv.

„Cultivatorii care nu au reușit până la 1 iunie să iasă cu roșiile pe piață mai au astfel o șansă pentru încasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an”, se arată în comunicat, precizându-se că peste 6.800 de cultivatori au beneficiat până acum de acest program.
(continuarea pe agerpres)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici