Extrema dreaptă din Roma, CasaPound, sfidează legea – niciun arestat dintre cei responsabili

O gaură enormă în vistieria statului de 4.600.000 de euro. Atât de mult a pierdut statul în cazul proprietății ocupate, vreme de peste 15 ani, de către CasaPound în centrul Romei.

Migranții, străinii, plătesc taxe în Italia, italienii de extrema dreapta pretind să fie stat în stat, scutiți de la plată! – În clădirea ocupată abuziv NU locuiesc deloc persoane lipsite de mijloace, neajutorați, cei care ar avea cu adevărat nevoie de un sprijin, ci ”șmecheri” extremiști!…

O adevărată „expropriere” potrivit judecătorilor Curții de conturi, care dau vina în ce ține de venitul pierdut, pe 9 manageri ai regiei comunale care, cu „inerția” lor, au „determinat o pierdere economică pentru finanțele publice”.

Acesta este rezumatul la închiderea anchetei în cadrul procedurilor penale, notificat de magistrați contabili și legat de ancheta efectuată de către Garda financiară asupra clădirii cu șase etaje din Via Napoleon III, în zona Esquilino din Roma, care de peste 15 ani este sediul mișcării de extremă dreapta.

Cu toate acestea, CasaPound nu este implicată direct încât cazul este subiectul unei entități private asupra căreia judecătorii contabili nu pot interveni, având jurisdicție numai asupra organismelor publice. SIC!

Garda de finanțe însă ar putea face cercetări și trimite vinovații după gratii și să îi pună la plată! Dar, probabil, și GF mai închide ochii …când e comandă de sus!…

Proprietate ocupată abuziv din 2003 – pentru a compensa daunele erariale, pentru omisiunea disponibilității proprietății și neîncasarea taxelor vreme de 15 ani, vor trebui să fie trași la răspundere unii manageri ai agenției Demanio și Miur.

Un total de douăsprezece persoane în vizorul Curții de conturi. Dar patru dintre ei deja sunt decedați de ceva vreme. Pariu că va rămâne …ca în tren?!…

Proprietatea, deținută de stat, în septembrie 1958 a fost acordată de guvern Ministerului Finanțelor (Directoratul General al Demanio) apoi la Ministerul Educației. În 2003 a fost ocupată abuziv.

Curios (și nu chiar) faptul că NIMENI nu-i evacuează. Nimeni nu este arestat. Nimeni nu răspunde pentru faptele grave. Nimeni nu plătește. Trăiască Italia extremiștilor!…

Să fi fost cazul ăsta pe seama străinilor, ar fi fost deja un … prăpăd! Ministrul de Interne M. Salvini ar fi făcut spume la gură, acum … și le-a înghițit!... Îs instrumentele lui politice și onoare totodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.