Familie spulberată de un şofer beat, în Drobeta Turnu-Severin. Tatăl mort, nepoţica de 7 luni în comă, fiica şi ginerele în stare gravă

Grav accident rutier petrecut în această dimineață pe centura de ocolire a municipiului Drobeta Turnu-Severin cu satul Cerneţi. O familie întreagă a fost spulberată de un şofer beat. Tatăl a murit, iar fiica şi nepoţica acestuia, de numai 7 luni, se zbat între viață și moarte. La fel şi tatăl copilului.

Cei patru se îndreptau către Turnu Severin. La intrarea pe şoseaua de centură a oraşului Drobeta Turnu-Severin, şoferul trebuia să acorde prioritate, dar nu a oprit.

A ieşit în faţa unei maşini care circula regulamentar, iar impactul a fost teribil.
Lovitura a fost extrem de puternică. Maşina cu cei patru oameni s-a rostogolit 15 metri pe asfalt şi s-a oprit cu roţile în sus, pe marginea drumului.
Bebeluşul de 7 luni, o fetiţă, este în stare foarte gravă.
„Un sugar de 7 luni care a fost transportat la spital la Craiova pentru că era în comă”, a declarat medicul Aurora Grămescu, de la SAJ Mehedinţi.

Tot la Craiova a ajuns şi mama copilei, rănită puternic la cap. Iar la spitalul din Turnu-Severin au fost transportaţi tatăl fetiţei, dar şi socrul lui. Din păcate, acesta din urmă a decedat.
Şoferul care circula regulamentar a ajuns şi el la spital, însă pentru recoltarea de probe biologice. Era băut.
Tânăra familie ar fi trebuit să facă nunta şi botezul peste doar zece zile.

Facebook Comments