Festivalul Internațional „Poezia la IAȘI” ediția a IV-a, 22-28 mai, 2017

Astăzi începe la ediția a IV-a a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”.  Startul de începere va avea loc astăzi 22 mai, orele 17:00, în Aula „Mihai Eminescu” de la Universitatea „Al. Ioana Cuza”, cu un recital extraordinar de poezie susținut de poetul național al Braziliei, Marco Lucchesi.

Festivalul Internațional „Poezia la Iași” îşi propune, ca în fiecare an, să aducă cititorii mai aproape de poezie şi cultură dar şi să stimuleze tinerii, să citească şi să scrie poezie. Festivalul este o delectare dar şi o întîlnire între cititor şi poeți consacraţi la nivel național dar și internațional.

Pe parcursul a opt zile, în diferite locaţii din oraşul Iaşi, vor fi recitaluri extraordinare de poezie. Sînt invitați peste 100 de poeți români și străini în cadrul acestui festival, cea mai mare parte dintre aceștia fiind ambasadori ai poeziei la nivel internațional.

Spicuim din program:

Marți, 23 mai 2017, ora 19, recital Mircea Dinescu

Miercuri, 24 mai, recital Antoni Clapes și Adrian Popescu

Joi, 25 mai, recital Ion Mureşean şi Gellu Dorian

Vineri, 26 mai, recital Mangles Dabral şi Varujan Vosganian

Sîmbătă, 27 mai, recital Adi Cristi și Cassian Maria Spiridon

 

La Iaşi vor fi prezenţi 56 de poeți, dintre care 23 vor fi din afara ţării. Ei vor susține 330 de recitaluri de poezie în cele 11 licee ieșene selectate, 24 de recitaluri a cîte patru poeți, precum și 10 recitaluri extraordinare.

Tot programul festivalului „Poezia la Iași” aici:  UAIC

Afişele festivalului aici: Cultura Copou

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici