Florica Criste – zestrea Cizerului

România are locuri frumoase, dar mai cu seamă are oameni frumoşi. Şi când spun acest lucru mă gândesc îndeosebi la acele persoane care fac eforturi pentru a păstra tradiţiile, meşteşugurile şi obiceiurile din vatra satului. Un bun exemplu este Florica Criste sau doamna Flori, după cum este cunoscută, rapsod şi meşter popular din comuna Cizer, județul Sălaj, care, cu răbdare şi dăruire, transmite tinerelor generaţii cele învăţate din bătrâni ne spune Loredana Sofron în interviul luat meșterului popular.

De la tradiție spre modernism

Când am întâlnit-o pe doamna Flori era cu acul în mână, așa cum poate îi șade cel mai bine. Modela niște poale, „adică fusta de la costumul popular“, adaugă din dorința de a se înțelege numaidecât ce a spus. De fapt, modul în care vorbește m-a bucurat tare mult, pentru că și-a păstrat graiul de acasă, regionalismele și accentul. „Să-mi spuneți să vă traduc când nu înțelegeți ceva!“, a adăugat amuzată interlocutoarea mea. Lângă dumneaei era fiica, Ștefania. Şi ea modela, de această dată o brățară „Îmbinăm utilul cu plăcutul, confecționăm lucrușoare din lână, cânepă, dar și mărgele, trebuie să expunem și lucruri tradiționale, dar și pe cele ce se poartă în zilele noastre. Trebuie să atragem și tinerii spre tradiție“, a punctat Florica Criste.

Fascinată de lucrurile pe care le aveau expuse, am încercat să aflu de unde vine pasiunea pentru tradiție și cum se poate transmite și tinerilor determinarea de a contribui la păstrarea identității naționale. „Am avut marele noroc să cresc în casă cu bătrâni, cu bunicii mei, unde era mereu o atmosferă plăcută și mă învățau, în joacă, să fac mai multe lucruri. Aveam grijă și de animale, dar învățam şi să cos pumnari, adică mașetele de la cămeșile bărbătești, făceam acest lucru chiar înainte de a merge la școală“, a continuat meșterul popular. Parcă înțelegem de aici mai bine rolul sintagmei „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!“

Cele două ardelence meșteșugesc multe: de la lucrușoare din lână, cânepă și mărgele până la țesături: preșuri din cârpe, saci, țoale din lână vopsită sau cerșafuri din cânepă și bumbac. „Există mai multe feluri de țesături, noi facem și țoale cu lână vopsită natural, cu frunze de nuc, de ceapă sau cu muguri de arin. Pentru păstrarea coloritului folosim moarea de curechi, adică zeama de la varză, pentru că stabilizează culoarea şi nu se albeşte țolul când îl punem la soare să se usuce“, a completat doamna Flori. Țesăturile frumoase și atent lucrate, poalele, pumnarii, ștergarele, toate lucrate manual și păstrând specificul zonei, indică faptul că tradiția poate face parte și din prezentul fiecăruia dintre noi. Brățările și poşetele de in meșteșugite cu acul sunt accesorii apreciate în detrimentul obiectelor de duzină.

Meșter popular la 12 ani

Cu zâmbetul pe buze, doamna Flori a răspuns zâmbind când am întrebat-o cum a reușit să o atragă pe Ștefania în tainele meșteșugurilor: „Eu cred că fiecare mamă trebuie să-și învețe fetele să coasă un nasture sau să modeleze un lucru. Ștefania, când avea 7 ani, mergea cu mine la târguri și lumea o vedea țesând la război. Inițial pedalele erau scurte, nici nu ajungea bine la ele, atunci am căutat unele mai lungi pentru a putea lucra cum trebuie. La vârsta de 12 ani, cu ajutorul conducerii Muzeului Satului „Dimitrie Gusti“ din București, fetiţa a fost recunoscută şi promovată ca meșter popular. Acum este la Facultatea de Agronomie din Cluj, secția Horticultură, pentru că a îmbina tradiția cu agricultura este cel mai frumos lucru în dezvoltarea rurală, eu așa îl văd.“

Nu doar Ștefania a învățat a coase și a țese de la mama ei, ci și mai mulți copii care au frecventat cursurile Școlii de Artă „Tudor Jarda“, filiala Huedin, sau cursurile clasei organizate la Muzeul Satului din Bucureşti.

Proiecte de promovare

Iubitoare de tradiții, merge adesea la târgurile organizate în diverse locații din țară, dar și din străinătate. A fost în Polonia, Franța şi Germania, a reprezentat țara, dar mai cu seamă Sălajul, nu doar pentru comunitățile de români, ci şi pentru străini cărora a încercat să le explice ce înseamnă tradiția locală. Și asta nu doar prin podoabele populare sau țesăturile pe are le realizează, ci și prin cântece și dansuri populare, pentru că adesea, împreună cu Ştefania, oferă reprezentaţii pe scenă.

Când credeam că am aflat câte ceva despre toate preocupările doamnei Flori, artista a început a-mi povesti și din culisele altor proiecte pe care le coordonează: „Am cules folclor din 26 de localităţi din zona noastră, pentru că e păcat să nu ne cunoaștem tradițiile. De exemplu, împreună cu familia mea, am reabilitat o casă tradițională, Casa lui Fănuță, care a fost inclusă în proiectul Acasă ca demult. Construcția am cumpărat-o pentru că avea elemente tradiționale, autentice și am restaurat-o. Datează din 1896, are 2 încăperi și o tindă frumoasă. Chiar vă invit să dormiți într-un pat autentic, de paie.“
De la bunici la nepoți este un alt program pe care l-a inițiat împreună cu familia. Este amplu și cuprinde numeroase acțiuni, unele deja puse în practică, altele la care se mai lucrează. „La școala din Cizer le-am dat copiilor o temă: să scrie o poezie populară. Știam că în zonă bătrânii știu tot felul de zicale, dar pe care nu le spun oricui. Aşa că i-am rugat pe toţi copiii să îi întrebe pe părinţi, pe bunici cum se zice de deochi, cum se strigă la nuntă, cum se cântă mortul şi aşa mai departe. Au venit cu temele făcute și am strâns materiale frumoase pe care mulți le-au dat uitării, așa a rezultat prima ediție a manifestării Poezie din grai străbun. Am început să transpun în scenă obiceiurile de peste an, unul dintre exemple fiind evenimentul La Cizer de Sânziene. Tot în acest program, acum 3 ani, am organizat un fel de concurs la care au participat femeile bătrâne. Acestea trebuiau să poarte costumele populare vechi, cele care mai există în lăzile de zestre, dar pe care nu le-a mai văzut nimeni de multă vreme. Am avut plăcuta surpriză să vină multe femei, îmbrăcate în port popular, cu haine pe care nu le mai îmbrăcase de 55, 47, 40… de ani sau de când s-au măritat. Nu-i păcat că hainele acelea nu le-a văzut nimeni de atâţia ani, când sunt atât de frumoase? Mai sunt multe de arătat, vrem să inițiem un program prin care să ne cunoaștem vecinii. Adică să realizăm un album în care să prezentăm ce are fiecare autentic la el în gospodărie, fie că e vorba de blide, ștergare sau obiecte pentru lucru la câmp“, a concluzionat Florica Criste. Sursa: lumeasatului.ro

Facebook Comments