Grădina verticală – „inima verde a Bogotei”

Clădirea Santalaia, un edificiu îmbrăcat cu o frumoasă mantie de verdeață și aflat în centrul orașului Bogota (Columbia), este considerată una dintre cele mai uimitoare grădini urbane create vreodată. Clădirea are 9 etaje deasupra solului și 2 subterane, reprezentând, în prezent, cea mai mare grădină verticală din lume.

Realizarea impresionantei grădini verticale a necesitat nu mai puțin de opt luni de proiectare și încă opt luni de muncă asiduă. Astăzi, însă, este numită adesea „inima verde a Bogotei” și acționează atât ca un simbol al sustenabilității, cât și ca o excelentă metodă de a-i reaminti omului urban rolul important pe care îl joacă plantele, pe Terra, ne spune în acest articol, Tomi Tohaneanu.

Cea mai mare grădină verticală din lume este formată din 115.000 de plante, care fac parte din 10 specii și 5 familii diferite. Interesant este că plantele au fost selectate pe parcursul unei expediții în pădurea tropicală Chocó din Columbia. La alegerea plantelor, au existat câteva lucruri care au trebuit luate-n calcul, cum ar fi modul în care speciile interacționează între ele. Suprafața foarte mare care trebuia acoperită cu plante a fost o dificultate suplimentară, deoarece a implicat utilizarea unui număr imens, fără precedent, de plante.

Maxima provocare a fost proiectarea și construirea sistemului de irigare necesar pentru cea mai mare grădină verticală de pe mapamond. Dată fiind diversitatea speciilor alese pentru a crea această grădină impresionantă, a fost foarte anevoios să se realizeze ajustarea condițiilor oferite vegetației, în ceea ce privește irigarea și fertilizarea.

Se întrebuințează, actualmente, un sistem patentat, format din peste 40 de sectoare de irigare care sunt reglate automat, funcție de umiditate și de intensitatea radiației solare. Sistemul este proiectat și pentru a recicla toată apa reziduală care curge prin pereții vii ai Edificio Santalaia, precum și apele uzate generate prin exploatarea normală a clădirii.

La crearea celei mai mari grădini verticale din lume nu s-a avut în vedere doar latura estetică sau mesajul cu puternică încărcătură ecologistă. Cele 115.000 de plante care se dezvoltă, de sus până jos, pe Edificiao Santalaia au o utilitate practică, poate cea mai importantă.

O astfel de grădină verticală este capabilă să producă oxigenul necesar, anual, pentru mai mult de 3.100 de oameni. Se estimează că imensul volum de vegetație vie extrage din atmosferă, anual, circa 775 de kilograme de metale grele, filtrează peste 2.000 de tone de gaze nocive și captează sute de kilograme de praf.

Cele 115.000 de plante compensează amprenta de carbon generată de către 700 de persoane obișnuite și asigură curățarea aerului de emisiile dăunătoare provenite de la 745 de autoturisme. Vegetația luxuriantă servește și ca izolație naturală pentru clădire, scăzând temperatura interioară în lunile fierbinți de vară și reducând costurile generate de către utilizarea aerului condiționat. (inhabitat.com, odditycentral.com)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.