Hora românilor – ceea ce nu știai…

La mai toate evenimentele românilor, până și la acelea la care unii ar crede că nu este potrivit, se joacă hora. Oamenii se prind de mână și lesne urnesc o horă… V-ați mai întrebat de ce? Haideți să vedem care este originea, semnificațiile și sensurile spirituale ale horei. Am ales special pentru voi un material dens și documentat, citiți-l cu răbdare și veți fi apoi mândri în mod justificat!


Unul dintre cele mai complexe şi semnificative rituri ce ţine de cultul solar este hora.
Pentru noi, spunea G. Dem. Teodorescu „hora reprezintă factorul de permanență al culturii române în necontenit proces de evoluţii, din preistorie și până astăzi”.
Nicolae Iorga a plasat originea horei în dansul kolabrismos-lui, pe scurt, al kolo-ului trac. Kolobrismos-ul are corespondenţe în tot spaţiul est şi sud-est european: horo-ul bulgar, kolesca sârbă, Korovod-ul rus, colomeica poloneză, choreia greacă, hora română şi valla albaneză. Kolabrismos-ul era un rit complex, cu puternică încărcătură ludică, muzicală şi magică, ce făcea parte din cultul soarelui, la traci. Era manifestarea comunitar-etnică de adorare a soarelui la solstiţii şi echinoxuri.
RA= zeul soarelui – RĂSĂRIT, RAZĂ, HO-RA (cercul solar, hora în cer)
Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la docoromânii din Banat si Oltenia, diminuâdu-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
Etimologia cuvântului ar trebui căutată în mitologia elină, şi anume în numele dat de vechii greci zeului solar, Helios.

„Hora: Dans popular din România si Israel, realizat într-un cerc închis. Este o metafora pentru comunitate: cercul se deschide pentru a primi fete si baieti si pe cei care ies din doliu; este însa respins oricine a încălcat standardele morale locale. Hora israeliană, importata din Balcani, nu poartă importanța socială sau semnificatie festivă.” (Enciclopaedia Britannica)

Este de remarcat sacralitatea horei, care este un cerc în care nu sunt primiti decât cei mai curați oameni. În comunităţile de români, unde fenomenul horal este puternic prezent se considera ca blestemul ar fi una dintre cauzele care ar împiedica pe om să iasă la horă. Odinioară, atât flăcăii, cât si fetele care şi-au întinat fecioria înainte de cununie, sau, după cununie au preacurvit, aveau interdicţia de a participe la horă. Numai cei neprihăniti sau cei care au trecut prin ritualul nunţii aveau voie să participe la horă. Anumite cântece populare sugerează faptul ca, nici aceştia din urma nu aveau voie să participe la hora, ci numai flăcaii şi fetele mari. Acestea sunt îndemnate să joace hora atât timp cât sunt la părinţi, căci după ce se vor căsatori, vor primi interdicţie să mai joace: “Horile n-aţi mai juca/ Florile n-aţi mai purta” . Astăzi, aceate interdicţii dure au fost mult amendate, în sensul că flăcăii şi fetele care şi-au întinat fecioria pot participa la hora, dacă s-au spovedit de păcatul lor la preot. În schimb, neparticiparea la hora ar avea repercusiuni negative asupra sănatăţii fizice şi mental a omului, căci: “Ai vedea fete nebune/ Şi neveste duse-n lume”. Vedem aici o reminiscenţă a funcţiei cathartice, de eliberare a energiilor sexuale a kolo-ului trac.
Cea mai sacra era hora calusarilor, care trebuiau sa fie feciori si nu puteau parasi calusul timp de 3, 5 sau 9 ani.

În Balcani, dansurile de tipul horei sunt cunoscute sub diferite nume: kolo în fosta Yugoslavie, horo în Bulgaria si Choros în Grecia. „Kolo deriva din denumirea veche slavona a cuvântului roata. Kolo era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanica.” (Enciclopaedia Britannica)

Descoperirea Bodesti-Frumusica a unei reprezentari în ceramica a unei hore formate din 6 femei, apartinând Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), ultima mare cultura cu ceramica pictata din Europa, indica faptul ca hora a aparut cu mai mult de 5000 de ani în urma pe pamântul vechii Dacii. Dovezile arheologice arata ca în domeniul vietii spirituale se poate vorbi cu certitudine de un cult al zeitei-mama sau matroana, dovada fiind numeroasele statuete antropomorfe descoperite. De asemenea se practicau diverse culte solare evidente mai ales in pictura.
Hora este elementul de legatura între cultul zeitei-mama, existent în societatile matriarhale de la acea vreme si cultul solar reprezentat prin forme circulare, hora fiind ea însasi un cerc viu.În timpul dansului, oamenii se infrăţeau formând o fraţietate magico- rituală.

Obiectul din ceramica reprezentând hora formata din 6 femei nu avea un scop functional, ne fiind vorba de un vas sau obiect de podoaba. Deci era un obiect exclusiv de cult, pe care sunt reprezentate trei cercuri:
-cercul de baza, care uneste talpile dansatoarelor, reprezentând pamântul care leaga si sustine tot ce exista;
-cercul mijlociu, care uneste taliile dansatoarelor, reprezentând unicitatea fortei care genereaza viata;
-cercul superior, care uneste bratele si capetele dansatoarelor, reprezentând forta spirituala, care transforma.

În hora deschisa de tip spiralat, dansatorii conduşi de un vătaf formează o spirală deschisă ce simbolizează urcarea la cer, vârtejul cosmic, aspiraţia spre infinit. Calea de penetrare a cerului este Calea Duminicii, care urcă la Poarta Raiului, opusă Căii Sâmbetei, calea care coboară în Iad. Raiul şi Iadul sunt cele două destinaţii ale acestui ritual.
Porţile Cerului erau norii, pe care horele îi adunau sau împrăştiau – în funcţie de anotimpuri – căci horele deschideau ori închideau Porţile Cerului, pentru a îngădui comunicarea sau chiar trecerea zeilor. Spirala de altfel e caracteristică galaxiilor, inclusiv Căii Lactee – în care este sistemul solar – având aceeaşi formă.
Rolul magic al horei s-a transmis pâna în prezent, sub forma calusului. Asemenea dansuri rituale circulare, la care participa numai barbati special alesi si antrenati exista în Europa, orientul mijlociu, India si America centrala si de sud, sugerând originea indo-europeana. În Anglia se numeste dansul Morris sau MORISQUE, sau MORRISK, în Austria, unde dansatorii sunt mascati, se numeste Perchten, iar în America Latina se numeste MORISCAS sau santiagos. Trebuie observat ca atât denumirile engleze cât si cea spaniola suna aproape identic cu cuvântul românesc MORISCA. Uitându-ne prin dictionare putem constata ca:morisca se traduce in engleza mill, iar în spaniola molinillo;cuvintele morris, morisque si morrisk nu au nici o semnificatie în limba engleza.
Deci cuvintele au fost importate în limbile respective dintr-o alta limba, odata cu dansul respectiv. Singura posibilitate este filiera celtica, prin care din Dacia s-au transmis multe ritualuri magice, care fac astazi obiectul de studiu si mândria descendentilor celtilor.
În legatura cu morisca mai este de mentionat si utilizarea, doar pe teritoriul României a morii cu facaie, precursoarea turbinei hidraulice.
Revenind la dansurile rituale circulare mentionate, ele au urmatoarele caracteristici, independent de tara în care sunt utilizate: sunt realizate de un grup de barbati special alesi si antrenati; dansatorii sunt îmbracati de obicei în alb si au clopotei legati de picioare sau de corp; dansatorii sarbatoresc reînvierea unui zeu, dupa moartea sa; dansatorii au puterea magica de a aduce noroc; personajul central este un om-animal, care în unele cazuri domina ritualul, iar în altele are un rol secundar, comic.

Dintre toate aceste caracteristici, cea mai importanta este a treia, care ne duce cu gândul la Zalmoxis si Orfeu, ambii fiind traci si ambii fiind legati de mitul mortii si reînvierii, elementul fundamental al ritualurilor initiatice.

Dansul englezesc Morris este legat si de dansul coarnelor, tinut anual la Abbots Bromely, Straffordshire, la care participa 6 barbati-animal purtând coarne de cerb, 3 albi si 3 negri, precum si un barbat-femeie (sau Fecioara Maria) si un nebun, ambii purtând simboluri falice.
Din cele de mai sus putem remarca urmatoarele similitudini: hora de 6 persoane, la fel cu cea din vechea statueta Cucuteni; aparitia zeitei-mama (devenita Fecioara Maria) care patroneaza dansul, similara Irodesei care patroneaza jocul calusarilor; prezenta simbolului falic, similar „steagului” calusarilor si betelor lor.

Dimitrie Cantemir, descriind Moldova, vorbea despre asa-numitii caluczeni spunând ca se adunau în grupuri de 7, 9 sau 11, se travesteau în femei si-si prefaceau glasurile, vorbind subtire ca femeile; îsi puneau broboade albe; sareau ca si cum ar fi zburat, cu sabiile scoase din teaca; îi lecuiau pe cei bolnavi, iar daca omorau pe cineva, nu erau pedepsiti. Caluczenii trebuiau sa-si îndeplineasca îndatoririle rituale timp de noua ani, altfel erau persecutati de spirite.

„Ei sunt legati a sta în calus 3, 5 sau 9 ani. Se închina la 3 zâne, lasate de Dumnezeu a poci lumea (…). Daca în timpul calusului se îmbolnaveste vreunul dintre ei, se duc pâna dau de un alt rând de calusari, unde toti cu jocuri si ocolituri se intereseaza de însanatosirea tovarasului lor” (Fochi Adrian, Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului XIX)

În sec. VII este mentionat in Europa un dans similar cu choros, numit carole. Acesta se raspândeste în toata Europa pâna în sec. XII si intra în declin în sec. XIV. O relicva a acestui dans a ramas pâna astazi în insulele Faeroe din Danemarca, unde in timpul dansului în cerc se cânta cântece inspirate din legende.

„În mitologia târzie Horae sunt cele patru anotimpuri, fetele zeului solar Helios si al zeitei lunii Selene, fiecare reprezentata cu atribute conventionale. Mai târziu, când ziua a fost împartita în 12 parti egale, fiecare dintre ele a primit numele Hora.” (Enciclopaedia Britannica) De aici provine denumirea actuala a unitatii de timp, ora. Cele 12 Horae sunt legate de notiunea de ciclicitate a timpului, de roata timpului, existenta în mitologie. Putem remarca similitudinea dintre cele 12 Horae si cele 12 zodii prin care trece Soarele pe parcursul unui an. Numarul 12 este legat de si de cei 12 apostoli ai lui Iisus.

În Iliada, Horae erau zeitele care pazeau portile Olimpului, locul sacru al zeilor, la fel cum hora care se deschide pentru a primi numai pe cei curati, delimita un spatiu sacru. Si daca Olimpul avea 12 porti, tot atâtea avea si templul din Ierusalim, câte una pentru fiecare semintie a evreilor.

SURSA: LUCRAREA Postată pe 11.09.2012 de Melania Rusu, pe Hiperboreea

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.