Ia-ți adio de la Bani!

adio bani

Scoatem ochii dracului, fiindcă banii asta și sunt! Planeta se descotorosește de obiectul care a adus atâta fericire unora și cumplite tragedii altora: BANII Și precum orice alte decizii cum ar fi declanșarea războaielor și acele legi ostile populației, și această decizie majoră se ia NEDEMOCRATIC, adică nu te întreabă dacă ești de acord sau nu, te trezești peste noapte cu o altă realitate!

Tot mai iute convenția de schimb numită bani este înlocuită cu monede virtuale și forme de plată electronice. Ar părea că nimeni nu ia în calcul posibilitatea CĂDERII rețelelor de internet sau a curentului electric!… O simplă pană de curent sau de rețea, ar putea bloca economia și viața socială pornind de la cea a unei persoane, până la nivelul global. Se poate ataca un alt stat lovindu-l în IT, noii soldați sau teroriști pot fi hackerii. Dar, astfel, apare și o nouă formă de control asupra populației: cine are ”cheile” de la curentul electric și de la rețele de internet devine noul stăpân dar, totodată, și noul Atlas care ține planeta pe umeri, asta ca să nu par atât de prăpăstios!

Unii vor zice ”foarte bine” să scăpăm naibii odată de acest rău care a condus lumea câteva mii de ani, să mergem spre progres… Ei bine, ca toate lucrurile, cum sunt din nefericire, orice schimbare implică nu doar costuri, ci și victime dar și pericole enorme: oamenii să depindă nu de câți bani are în buzunar, așa cum a fost educată până acum, bani care oricum erau doar o convenție și reprezentau o cantitate de aur depozitată în băncile naționale, ci de ceva și mai soft, nepalpabil, virtualizat, supra-convenționalizat și care să poată fi controlat, acumulat sau transformat în fum doar de o mână de ,,controlori,, ai planetei!… La un semn, expresia valorii poate fi transformată în nonvaloare… iar tu, tot ceea ce ai acumulat dând la schimb valoarea reală pe valoare virtuală, să fii păcălit, furat, dus în scalvie. Anihilat prin faptul că nu mai ai absolut nimic, nici măcar sărăcia de care ne tot plângem!


În Suedia, banii aproape au dispărut: doar 2% din achiziții sunt plătite cu numerar
În țara scandinavă, zeci de baruri, tutungerii și magazine acceptă doar carduri de credit. Rezultatul? Numerarul stă „să moară”!
În Suedia, monedele și bancnotele nu mai sunt la modă. Țara scandinavă, considerată printre cele mai performante din Europa în plata prin carduri, a condus aproape complet la abolirea utilizării de bani în numerar, și există zeci de magazine declarate ”zonă liberă de numerar“, unde este imposibilă utilizarea bancnotei.
Mai puțin de 2% din plăți se mai efectuează cu bancnota locală. Magazine, restaurante, tutungerii, factura la lumină și biletul de autobuz: suedezii plătesc totul electronic, de ajuns  o aplicație în telefon sau cardul de credit. „În cinci ani – spune banca centrală din Stockholm – suedezii au înjumătățit achizițiile făcute cu moneda locală”.

Guvernul atribuie dispariția bancnotei nivelului tehnologic ridicat atins de țară, într-un sezon în care ratele dobânzilor băncilor au ajuns să fie în beneficiul clienților. O preferință însoțită de numeroase beneficii, inclusiv lupta împotriva evaziunii fiscale și a corupției.

„Dar eliminarea completă a banilor de hârtie (obiectivul stabilit pentru 2025) va fi o sarcină dificilă – a spus institutul – mai ales dacă luăm în considerare dificultățile pensionarilor în gestionarea plăților electronice și a declaraților fiscale on-line.“ Regatul Unit, Canada, SUA și Japonia, și alte țări, se îndreaptă spre eliminarea completă a numerarului.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici