Icoanele Maicii Domnului – Prodromiţa

Fundamentul tuturor iconografiilor care îl reprezintă pe Mîntuitorul Hristos este pictat de la începuturi în toate icoanele Maicii Domnului. Teologii spun că icoanele pictate ale Maicii Domnului reprezintă de fapt prima fiinţă umană care a realizat scopul întrupării, adică îndumnezeirea omului. Pe parcursul timpului, marii iconografi au încercat să o prezinte pe Maica Domnului smerită, senină, frumoasă, blîndă, demnă şi să pună acea strălucire a frumuseţii divine în picturile lor. Au fost iconografi care nu au mers pe linia aceasta şi au pictat-o pe Maica Domnului tristă, îndurerată, dar cu acea blîndeţe spirituală şi plină de înţelepciune.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa – în traducere Înaintemergătoarea este o icoană făcătoare de minuni din tezaurul Schitului românesc Sfîntul Ioan BotezătorulProdromu de la Sfîntul Muntele Athos, supranumit şi Grădina Maicii Domnului. Această icoană este una dintre puţinele icoane ortodoxe care nu a fost făcută de mînă omenească. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos.

Icoana are o istorie veche, cînd în anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu cuvioșii ctitori Nifon şi Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, aşa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Nu puteau angaja pe oricine şi căutau un pictor smerit, credincios, postitor şi cu inima curată. Astfel, ei îl găsesc pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, un om bătrîn și credincios, care îndeplinea toate cerinţele avînd o deosebită evlavie la Maica Domnului.

Începutul lucrării este trecut în anale ca fiind făcut la Iaşi, la Mănăstirea Bucium, care era pe atunci metoc al Schitului Prodromu. Toate părţile icoanei împreună cu veşmintele au fost pictate deosebit, iconarul lăsînd de pictat Sfin­te­le Feţe (cea a Maicii Domnului şi cea a Pruncului Iisus), la sfîrșit, după cum este tehnica picturii tradiționale de icoane. După ce a terminat de pictat veșmintele şi fondul icoanei, lucra la Sfintele Feţe însă în mod inexplicabil el nu reuşea să le picteze, iar icoana a rămas în acea formă, neterminată şi fără chipuri. Pictorul s-a mirat şi era trist pentru că nu îşi putea duce lucrarea la bun sfîrşit. Nu ştia de ce nu apar pictate pe icoană chipurile Maicii Domnului şi a Mîntuitorului Hristos. Bătrînul iconar a acoperit icoana şi a mers să se roage, ca să caute îndrumare pentru pictarea chipurilor. În dimineața următoare însă a descoperit icoana pictată, cu fețele luminoase şi pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă însă cum se petrecuse această minune. Speriat de această întîmplare a lăsat o mărturie scrisă, care se găsește la Schitul Prodromu, un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită de el însuşi.

„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mîna mea, şi în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor: După ce am terminat veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mîna întîia şi a doua, apucîndu-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mîhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcîndu-se seară, m-am culcat mîhnit, nemîncînd nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculîndu-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întîi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugîndu-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfînta Icoană; şi cînd m-am dus să mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvîrşit, precum se vede. Eu văzînd această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, un galben ce se aseamănă cu grîul copt. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori ele se întunecă, alteori se luminează. Icoana a fost cercetată la microscop şi nu s-au găsit urme de pensulă pe chipuri, ceea ce arată că ea nu a fost făcută de mînă omenească.

Sfinţii Epifanie şi Nichifor au lăsat la rîndul lor o mărturie despre această întîmplare: „Încă de cînd viețuia pe pămînt era fața Maicii Domnului era ca vederea bobului de grîu, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprîncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mîinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decît măsura corpului, cu trupul gingaș, avînd părul bine și cu multa cuviință legat”.

Toate copiile care s-au pictat de-a lungul anilor şi care au fost trimise în bisericile ortodoxe din România sînt făcătoare de minuni.

În Muntele Athos prăznuirea acestei icoane se face în fiecare an la 12 iunie cu priveghere de întreaga noapte. Tradiţia a fost respectată pînă în zilele noastre. Maica Domnului mijloceşte pentru noi şi ne arată mereu calea, ca să putem ieşi cu bine din toate necazurile noastre. Sfinţii Părinţi ai bisericii au lăsat multe scrieri privind acest mare ajutor al Maicii Domnului şi ne sfătuiesc să ne rugăm la Maica Domnului ca ea să ducă rugăciunea noastră la Mîntuitorul Hristos.

Sursa fotografiei: crestinortodox.ro

Facebook Comments