Ieşirea din tipare se pedepseşte cu marginalizarea…

prajituri
Cum să va zic, îmi venii pe la mijlocul iernii trecute, aşa o poftă să pun pe hârtie câteva gânduri. Zis şi făcut, începui şontâc, şontâc, ca mai toate lucrurile la început, să umplu foaia. Descoperire epocală! Gândurile zboară ca vântul dar când fuse să le pun pe hârtie să împotmoliră de tot. Lăsăm faptul că, de cele mai multe ori, mă apuca râsul la ce-mi debita mintea, puse pe hârtie cuvintele parcă nu mai au aceeaşi textură ironică şi veselă. Concluzie: Nu tot ce-mi trece prin cap se lipeşte pe hârtie. Aşa că, o lăsai mai moale cu scrisul. Dar mă tot sâcâia ideea. Ce fu să fie… ca întotdeauna când scrie la destin ce tre’ să faci, şi tu zici:
Neeee! N-am timp, şi-ţi cauţi scuze, apare justiţia Divină, şi-ţi zice:
N-ai timp? Stai că-ţi fac eu. Şi mă plezni cu o pneumonie d’aia cu frisoane, de mă ţintui la pat vreo săptămâna. Nați-o frântă că ţi-am dres-o. O zi două de somn, dârdâială şi febră, cu nelipsitul stat în pat la căldurică, dar până când? Dacă eşti om activ, obişnuit cu viaţa dură a responsabilităţilor, profiţi de fiecare clipă liberă. Şi eu eram liberă! Aşadar, pixul, caietul şi PC-ul în buricul patului. Tocmai în perioada aia, un amic, îndrăgostit de literatură şi poezie, deschide un ziar online.
Acum să mă văd… şi am aşa o slăbiciune pentru sărbători, datini, tradiţii şi ritualuri că-mi zic:
Cu astea-mi fac încălzirea. Citesc vreo 5-6 articole din perioade diferite, să mă informez… nah! La atâtea obiceiuri, să nu pierd vreun ritual… că-i bai. Şi-n stilul meu adunat, împrăştiat, alert şi vioi, cu ce ştiu eu, cu ce-mi zic ei, încropesc un articol consistent. Bag frumos la final site-urile prin care am trecut şi-l trimit la jurnal.
Nu-i bine! 
Eeee? 
Te-ai inspirat din alte articole! vine răspunsul şefului.
Te-ai inspirat din alte articole, au cookie, dacă vin alţii să reclame? 
Păi stai aşa …şi-ncep să-mi joace gândurile în tărtăcuţă.
Cucky? asta ce mai e? Îmi saltă-n minte… fetiţa sângeroasă dintr-o carte.
Neee! Aia era Luki. 
Păpuşa din filme de groază.
-Neee! Aia era Chaky
Ştiu! Ceva de gătit,(engleză) mâncare, nume de alint al meniului zilei, nume de câine...
OK. Mă dau bătută. Mă duc să caut pe Gooagăl.
Și …du-te! DEX-ul nostru dulce românesc mă lămureşte. COOKIE-1. Sufleu dulce cu canabis. 2. prăjitură cu canabis. Deja mă tăvălesc… şi mă invită tot el, DEX-ul, să aflu şi ceva sinonime, rime şi declinări la cuvântul cookie. Deja îmi trebuie loc pentru dat cu capul. În ideea că tre’ să-mi protejez creierii, nu merg mai departe cu cercetarea. Trec cuminte la logică, printr e hohote şi lacrimi.
Nu se scrie aşa, se scrie altfel cuky asta! (gandesc)
Şi totuşi care-i sinonimul la canabis? Cânepa e omonim?
Uitai să va zic, eu şi calculatorul suntem prieteni vechi, mergem unul lângă altul şi doar ne atingem timid. Ştiţi relaţia aia dulce, pudică şi gingaşă, în care-ţi priveşti partenerul ca pe un obiect de preţ dar nu-nţelegi o iotă din cum este făcut sau ce-i trece prin circuite? În fiecare an mă avertizează că a expirat din 2007 şi că trebuie să-i schimb data si ora exactă… manual, dacă vreau să mai stăm împreună.
Şi totuşi, înapoi la cuky …mai dau o raită prin PC şi găsesc ceva de genul: Termeni şi Condiţii, consimţământul pentru utilizarea fişierelor de tip cookie. Condiţii pentru utilizarea datelor? Păi cum? Parcă ar vorbi despre patentele de invenţii.
Păi stai aşa…
Ce-i vina mea că străbunii ăştia au avut aceleaşi obiceiuri şi datini de sărbători? Au scos totul la mezat, toate secretele, aşa din prima. Nu-i că pot să-mi inventez eu altele. Cuvintele-s ale mele, ce te faci cu restul, că le-au inventat străbunii, dar vin alţii înainte şi pun stăpânire cu ,,cuky”. Cum zic eu: ,,Ce-i al tău e şi al meu, ce-i al meu e pus deoparte” Bagă cookie, să nu poţi copia ce? Străbunii?
Ding, dang, blup …îmi blipăie mintea… Şedinţă de spiritism, îi chem pe toţi străbunii, şi-i trag de urechi. Auzi tu, să dezvăluie toate secretele, datinile şi obiceiurile aşa deodată în străvechime. N-au pus şi ei câteva deoparte pentru întârziaţi că mine.
Neee! Astea-s transmisibile din tată-n fiu, ca genele-n genetică. 
Bag o meditaţie de regresie şi intru în contact cu ei…
Accesez biblioteca Acasika să văd ce găsesc nou în scrierile universului, poate s-a pierdut ceva pe traseul câtorva sute şi mii de ani. Sigur găsesc noutăţi.
Hi, hi, hi! Aş vrea eu!
Ar fi suficient să-mi bag nasul în biblioteca Vaticanului, e mai aproape. Dacă ajung acolo, ne auzim peste 50 de ani, dacă nu cumva între timp mă transform în fantomă şi încep să vizitez lumea asta cu toate minunăţiile ei.
Mă uit la ultima parte scrisă şi-mi dau seama că gândurile astea se tot repetă. Deh… nevoia de cunoaştere, curiozitatea. Zâmbesc, e grav! Noroc că nu suntem telepatici… nu încă. Dacă-mi aude cineva gândurile chiamă 112.
Nu toţi, îmi zic, mai sunt şi alţii ca mine, asta mă linişteşte.
Intru iar la citit.
Observ că unele articolele au limbaj de lemn, cu trimitere directă şi obligatorie în DEX.
Diferenţa o fac articolele simple, cele pe care toată lumea le înţelege. Alea pe care verşi cafeaua de dimineaţă şi o ştergi cu mâneca de la cămaşă, ca apoi galeş, cu aceeaşi mânecă să-ţi ştergi o lacrimă de ras sau de plâns, depinde de subiect.
Şi-am mai înţeles că avem acelaşi tip de exprimare, aceleaşi cuvine, doar opiniile diferă. Asta-i veşnicul efect de turmă, învăţat în cei 12 ani de şcoală ,,obligatorie”. Acelaşi sistem, aceleaşi cărţi şi aceeaşi educaţie, fiecare a prins cât a vrut, cât a putut. Ieşirea din tipare se pedepseşte cu marginalizarea. Mă-ntreb de multe ori, de ce nu ne bagă cookie-uri şi societatea? Sau poate sunt şi nu ştiu eu.
Ce-i vina noastră că pământul e rotund, iarba-i verde, ceru-i albastru, vinu-i giurghiuliu şi păsărelele cânta? Asta tot pe cookie se pune?
Nicoleta Barbu
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici