Iluminare există și poate fi observată și măsurată (2)

(Continuare din articolul precedent Iluminare există -1)

INVESTIGAȚII

Iată, deci, că iluminarea este o chestiune amplă și multifațetată, nu tocmai ușor de încorsetat în limitele unei definiții concrete. Prin urmare, luând toate aceste perspective în considerare, ca să înțeleagă ce înseamnă de fapt iluminarea pentru om, Andrew Newberg și echipa sa au procedat la contopirea tuturor conceptelor aferente într-o idee unică, de natură să conducă spre o cale către iluminarea cumva cuantificabilă, măsurabilă.

Iar aceasta este întrebarea fundamentală pe care ei și-au pus-o: „unde anume în creier s-ar putea manifesta senzația de iluminare?”. Și concluzia la care au ajuns în cele din urmă este, poate previzibil, că iluminarea nu se declanșează într-o zonă specifică a creierului, ci o astfel de experiență antrenează integral și concomitent mintea ca organ, în toate componentele sale, tocmai pentru că afectează și transformă creierul ca sistem.
Pentru a înțelege foarte bine cu ce au de-a face, oamenii de știință au creat în urmă cu aproximativ șase-șapte ani sondajul online despre care aminteam mai devreme, în care li se cerea și totodată li se oferea ocazia respondenților de a vorbi despre ei și a relata cele mai intense experiențe spirituale pe care le-au avut.

Pe parcursul acestor ani s-au adunat aproximativ 2.000 de răspunsuri diferite, care au furnizat, alături de descrieri propriu-zise ale momentelor de iluminare, și date demografice importante, despre religia și psihologia subiecților, despre credințele și temerile lor, despre personalitatea lor și despre modul în care li s-a schimbat viața sub impactul iluminării. S-a adunat astfel o colecție impresionantă de date, care le-a permis cercetătorilor să înțeleagă importanța și „greutatea” acestor experiențe pentru omul obișnuit – sistemul lor de referință principal.

Unul dintre aspectele de remarcat în relatările cu tentă spirituală ale oamenilor este frecvența anumitor termeni folosiți de ei, între care cei mai întâlniți sunt: realitate, experiență, Dumnezeu, viață, simțire, spiritual, sentimente, gânduri. Este clar că astfel de experiențe au un impact profund asupra percepției persoanei asupra realității și sunt foarte intense, adesea cu un conținut spiritual și religios, care afectează viața individului uneori chiar pe termen nedeterminat.

Cele cinci componente-cheie ale experienței de iluminare pe care cercetătorii le-au putut extrage din istorisirile respondenților, compilând tot ceea ce au avut la dispoziție, sunt: intensitate, claritate, unitate, abandon de sine și permanența efectului asupra persoanei.

Relatările au făcut trimitere în numeroase cazuri la un sentiment de „călătorie într-un montagne russe infinit format din unde de lumină extatică pură, un extaz copleșitor și trandafiriu extrem de intens care oferă o senzație de real infinit mai reală decât orice altceva”. Se mai menționează și „un sentiment de înțelegere profundă, de claritate intuitivă asupra tuturor lucrurilor chiar și pentru mințile sceptice, orientate înspre zona măsurabilă și științifică a vieții. Lumea face sens, totul este la locul lui, în armonie perfectă”.

SPECT

Ei bine, de unde anume din creier vine această senzație de intensitate? Pentru a afla, cercetătorii au efectuat mai multe măsurători ale activității cerebrale prin tehnologia SPECT/PET (tomografia cu emisie de pozitroni).

Prin această metodă, se urmărește fluxul sanguin la nivelul creierului, care corespunde zonelor active, ceea ce servește ca un bun indicator al activității cerebrale. Cu cât mai mult sânge circulă într-o anumită zonă a creierului, cu atât aceasta este mai activă. Prin urmare, oamenii de știință au „fotografiat” în acest fel creierul unei persoane înainte să înceapă să mediteze și apoi în timpul meditației.

Prima constatare a fost creșterea semnificativă a fluxului de sânge în zona sistemului limbic, indicând deci o activitate intensă în această regiune a creierului și o experiență emoțională puternică. Activarea sistemului limbic este asociată cu trăirile emoționale extreme, importante, cu însemnătate, deci el este cel care simte intensitatea experienței de iluminare.

O altă zonă a creierului care le-a atras atenția cercetătorilor a fost talamusul, o structură centrală a creierului care nu doar preia toată informația senzorială și o trimite către restul creierului pentru a ne permite să percepem realitatea, dar contribuie și la interconectarea diferitelor părți ale organului gândirii. În acest caz, atunci când o persoană se află în stare normală de veghe, cele două emisfere ale talamusului sunt aprinse în mod egal și deci active în mod egal.

Dar atunci când individul pătrunde în starea de meditație, doar una dintre aceste două jumătăți rămâne foarte activă, iar cealaltă se dezactivează aproape complet. Iar această situație se petrece nu doar în timpul meditației, ci și ca rezultat permanent al acestei practici constante. Cum talamusul este cel care ne dă simțul realității și ne spune ce este ea, atunci alterarea lui aduce cu sine și transformarea percepției asupra realității, oferind senzația unei înțelegeri mai profunde și a unei clarități aparte, componentă fundamentală a experienței iluminării.

Un aspect foarte comun în descrierile oamenilor care experimentează iluminarea este prezența sentimentului de unitate: subiecții simt că devin una cu Universul, una cu conștiința universală, una cu Dumnezeu și cu toate lucrurile. Această noțiune de unificare a tot ceea ce există este extrem de importantă și fundamentală pentru experiența iluminării, iar senzația că toate lucrurile fac parte din această unitate și că Dumnezeu este de fapt o forță unificatoare a tuturor lucrurilor este indispensabilă fenomenului.

Analizând prin tehnica SPECT lobii parietali – zona din spate a creierului, responsabilă de orientare –, cercetătorii au descoperit că și în acest caz, atunci când persoana este în stare mentală obișnuită, ambele jumătăți prezintă activitate egală. Acest lucru indică faptul că regiunea cu pricina este pornită și ne ajută să ne reglăm conștiința de sine și cum ne raportăm la lumea înconjurătoare.

Ei bine, la fel ca și în cazul talamusului, în timpul meditației, într-unul dintre lobii parietali activitatea scade vizibil până la un nivel foarte redus. Acest lucru înseamnă că, atunci când individul începe să aibă acel sentiment de unitate, zona din creier care ne ajută să stabilim cine suntem și ne ajută să ne diferențiem de restul lumii începe să se stingă. Și, pe măsură ce face asta, granița dintre noi și restul lumii, precum și granița dintre obiectele din lume începe să se șteargă și, dacă activitatea scade destul de mult în acea zonă cerebrală, atunci persoana își pierde complet identitatea, sinele, precum și percepția asupra timpului și spațiului, care se amestecă în acest sentiment minunat de unificare.

Un alt sentiment foarte interesant, adesea asociat iluminării, este abandonul de sine, renunțarea. Individul are adesea senzația de renunțare la el însuși, la lume, la credința dogmatică, doar pentru a fi într-o conexiune strânsă cu Creatorul, a cărui prezență o simte aievea. Ba chiar uneori rămâne după momentul de „climax” spiritual cu sentimentul unei noi relații cu Dumnezeu, în care acesta este mereu prezent, fără distanță, fără separare și fără doctrine sau ritualuri. Fie că persoana care are experiența iluminării este sau nu religioasă, trăiește acest fenomen de „cădere în gol” voită și acceptată, ca și cum s-ar lăsa purtată de un râu fără a putea sau a dori să opună orice formă de rezistență.

În creier, această parte a procesului de iluminare se petrece în zona lobilor frontali. Aceștia au un rol important în a ne permite să desfășurăm acțiuni cu scop precis, să avem comportamente voite, intenționate, calculate și gândite pentru a face ceva anume să se întâmple. În timpul unor practici precum meditația, concentrarea la un obiect, la o mantră, la o rugăciune, la propria respirație, activitatea lobilor frontali crește, după cum au indicat măsurătorile.

Dar, atunci când individul simte acea senzație de abandon și de renunțare din momentul iluminării, activitatea scade drastic și brusc, până aproape de nul. Deci avem de a face în acest caz cu o situație oarecum diferită de celelalte: cu cât este mai mare prăpastia dintre nivelul de activare caracteristic stării meditative și nivelul de dezactivare caracteristic iluminării, cu atât experiența spirituală este mai intensă și mai spectaculoasă.

Un aspect important urmărit de chestionarul realizat de Newberg și colegii săi a fost încercarea de a înțelege nu doar experiențele spirituale pe care le au oamenii, ci și cum efectele permanente, efectele transformatoare pe termen lung afectează modul lor de a fi în viața post-iluminare. Prin urmare, subiecții chestionați au fost întrebați cum anume le-a schimbat experiența iluminării relația cu membrii familiei, teama față de moarte, starea de sănătate – fizică și psihologică -, senzația că viața lor are un rost și relația cu religia și spiritualitatea.
În proporție de 90%, răspunsurile oamenilor au variat între categoria „nicio schimbare” și „îmbunătățire majoră” și doar în procent foarte mic s-au regăsit în zona de „agravare” și „agravare majoră”, în ce privește aceste aspecte ale vieții lor.

KIRTAN KEIYA

Ca funcționare și ca scop al existenței sale, creierul încearcă să ne ajute să percepem realitatea într-un mod corect și să trecem prin ea (nevătămați). Totuși, nu avem încotro decât să reducem ideea de realitate la nivelul percepției pe care ne-o oferă cele cinci simțuri din dotarea oricărei ființe umane.

Neurologic vorbind, tot ceea ce ni se întâmplă, tot ceea ce gândim, percepem, simțim despre lumea înconjurătoare este procesat de creierul uman. Cumva, suntem „captivi” în creierele noastre și încercăm să ne dăm seama de acolo dinăuntru ce anume este realitatea și cum ar trebui să o gestionăm. Și, în cele din urmă, ajungem să stabilim ceea ce este real prin comparație cu ceea ce nu există, prin funcția noastră cerebrală de a defini lucrurile în contrast cu alte lucruri.

În contextul iluminării, acest aspect este foarte important pentru că persoana căreia i se întâmplă percepe noua perspectivă a realității și a existenței ca fiind perspectiva Adevărată a existenței și ajunge să considere că viața de dinainte a fost mai degrabă un vis, o iluzie și că nu reprezenta Realitatea Adevărată, pe care individul o înțelege acum.

O nouă disciplină aflată în strânsă legătură cu noțiunea de iluminare este neuroteologia. Aceasta reprezintă o sferă de școlarizare unică în felul ei, care caută să înțeleagă relația specifică dintre creier și teologie și, în sens mai larg, dintre minte și religie. Studiile din domeniu evaluează efectele religiei și ale spiritualității asupra creierului, precum și efectele diverselor practici și credințe asupra sănătății.

Neuroteologia a atras atenția atât în domeniul academic, cât și în rândurile publicului generalist, deoarece încearcă să înțeleagă spiritualitatea din perspectivă cerebrală, inclusiv pentru a descoperi noi căi, mai accesibile și mai eficiente, poate chiar personalizate, de a experimenta starea de iluminare. Pentru a înfăptui acest lucru, partea „neuro” nu se limitează doar la neurologie, ci include psihologie, științe cognitive, studiul conștiinței, antropologie, iar partea de „teologie” nu se referă doar la această disciplină specifică, ci include spiritualitate, religie, ritualuri, diferite practici precum meditația și rugăciunea, experiențele pe care le au oamenii etc.

Doctorul Andrew Newberg și echipa sa au analizat prin SPECT creierele unor subiecți pe care i-au îndemnat să practice timp de opt săptămâni o meditație simplă denumită Kirtan Kriya.

Este vorba despre o tehnică foarte accesibilă, care are la bază o mantră – repetarea a patru sunete: sa, ta, na, ma – deodată cu atingerea consecutivă, pe fiecare nou sunet, dintre degetul mare și fiecare dintre celelalte degete ale fiecărei mâini. Timp de două minute, mantra se rostește cu un nivel normal al vocii, în următoarele două minute se rostește în șoaptă, în următoarele patru minute sunetele se rostesc în gând și apoi iarăși două minute în șoaptă și încă două minute cu voce tare. Este o practică simplă, care durează în total 12 minute și care trebuie desfășurată zilnic.

Creierele subiecților au fost „fotografiate” atunci când aceștia au venit prima dată în laborator și erau în stare normală, apoi imediat după ce au făcut prima ședință de meditație Kirtan Keiya, apoi în stare normală, de veghe, după ce au practicat meditația timp de opt săptămâni și, în final, în timpul ultimei sesiuni de meditație. Cercetătorii s-au concentrat în acest punct mai ales pe efectele permanente asupra creierului, adică asupra „imaginilor” creierelor înainte de prima meditație și după cele opt săptămâni.

Ei au observat o creștere cu 10‑15% a activității de în lobii frontali și asta în stare de veghe, nu meditativă. Acest lucru dă de înțeles că practica meditației pe perioade și mai îndelungate poate predispune creierul la stări de iluminare, ceea ce poate duce individul la acea experiență foarte profundă. Și la nivelul talamusului s-au sesizat modificări, în sensul unei echilibrări a nivelului de activitate în cele două emisfere ale sale, adică și acea zonă a creierului responsabilă de discernerea și experimentarea realității este afectată permanent de meditație.

RAMIFICAȚII ȘI ALTERNATIVE

A reieșit din studiul specialiștilor că, anatomic vorbind, iluminarea are un impact puternic asupra creierului și a personalității. Este vorba despre o puternică experiență, care transformă viața oricui și care are un impact profund asupra fiecărei componente, inclusiv biologic, psihologic, spiritual. „Transformă totul, inclusiv relațiile, raportarea la realitate, la Dumnezeu și la religie și este posibil să influențeze chiar și ADN-ul, deci să producă transformări genetice”, este de părere Newberg.

Este important să înțelegem că acest gen de experiențe nu li se întâmplă doar călugărilor budiști sau doar persoanelor foarte religioase, ci ele se pot întâmpla absolut oricui și tuturor, în condițiile potrivite, fiind o abilitate intrinsecă a condiției umane. Oamenii de știință sunt de părere că cea mai importantă componentă a drumului către iluminare este capacitatea de a renunța la control, de a preda „hățurile” minții și de a îți da drumul către experiență, fără așteptări și fără atașamente.

Este însă interesant că astfel de experiențe se pot manifesta în multe moduri și în multe circumstanțe diferite, uneori spontan chiar și doar mergând pur și simplu pe stradă. Dar acestea sunt cel mai probabil excepții, așa cum ar fi, de exemplu, să câștigi la loterie. În mod normal, este destul de clar că trebuie ca o persoană să urmărească timp îndelungat starea de iluminare și să practice meditația pentru a avea rezultate în acest sens.

Bineînțeles, există mai multe tipuri de practici, de la „mindfulness” și până la meditația transcendentală, fiecare cu caracteristicile proprii, dar toate implică într-un fel sau altul oprirea fluxului de gânduri sau, mai bine zis, debranșarea de la „pălăvrăgeala” continuă care ni se derulează în minte. În funcție de individ, unele practici sunt mai potrivite decât altele și pot oferi rezultate mai bune și mai rapide. Iar alegerea metodei depinde strict de individ.

Este la fel de adevărat – și există alte studii extinse în acest sens – că și experiențe de tipul NDE (experiențe aproape de moarte) sau transe induse de diverse substanțe halucinogene – așa-numitele „ciupercuțe magice” psilocibe, LSD, DMT sau salvinorin A din Salvia Divinorum – pot semăna foarte mult și pot avea o sumă de trăsături comune stării de iluminare, aducând cu ele dilatarea timpului, senzația de abandon și de unitate.

Aceste droguri vin însă și cu posibile efecte nedorite sau insuficient studiate, cum ar fi dereglarea nivelurilor de serotonină din creier sau tulburarea diverșilor receptori neuronali. Totodată, este foarte adevărat că, de-a lungul istoriei, acum sute și chiar mii de ani, șamanii intrau în transe și în stări de iluminare spirituală tocmai prin ingerarea diverșilor compuși psihedelici naturali . Ei percepeau aceste plante și substanțe ca pe niște vehicule ce le permiteau minții/spiritului lor să pătrundă în tărâmul spiritual și, în interpretarea lor, să privească realitatea într-un mod mai clar și mai eficient, așa cum acționează, de exemplu, o pereche de ochelari pentru o persoană cu probleme de vedere.

Studiul despre care tocmai am discutat vine, consider, ca un semn și ca un pas în direcția unui viitor în care componenta spirituală și componenta materialistă (științifică) a existenței umane vor putea fi conciliate și explicate una prin cealaltă, în sensul descifrării marilor mistere și enigme ale minții umane și ale vieții ca întreg.

Până atunci, gândul că starea de iluminare îi este accesibilă oricăruia dintre noi, prin însuși faptul că suntem oameni, mi se pare că este de natură să ne ridice măcar puțin deasupra problemelor cotidiene mai mari sau mai mici și să ne inspire în a înțelege că avem întotdeauna cu noi instrumentele care ne permit să ne depășim condiția.(stiintasitehnica.com)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici