În Italia din ce în ce mai mulți soți își ucid soțiile – Un nou caz la Monza

Împușcată în plină zi, pe stradă.

O femeie de 56 de ani, Valeria Bufo, a fost împușcată de soțul ei în Bovisio Masciago (Monza). Bărbatul, de 57 de ani, Giorgio Truzzi, după ce a urmărit-o cu mașina, la un semafor a coborât și a deschis focul, apoi s-a predat poliției. În ciuda încercărilor salvatorilor, femeia a murit în ambulanță. Cuplul era în criză de ceva timp și aproape de separare.

Crima s-a consumat în jurul oeri 13 pe o stradă din centrul orașului Bovisio, când femeia a părăsit biroul și se îndrepta spre stația unde urma să își aștepte fiica minoră. Cel puțin două gloanțe i-au atins inima, un altul în piept, cot și mână,  semn că, probabil, încerca să se apere de lovituri.

După ce a împușcat-o, Truzzi a plecat lăsând-o în agonie,  pe pe bancheta mașinii ei, Alfa Romeo Giulietta, și s-a urcat în Smart-ul lui, îndreptându-se la secția de poliție din Seveso, la câțiva kilometri de casă, pentru a se preda. Bărbatul, un șofer pentru o companie din Lentate sul Seveso (Monza), ajuns la Poliție, și-a recunoscut uciderea soției sale, motivând criza în căsnicie – a fost transferat la închisoarea din Monza.

Ofițerii au găsit arma crimei în zona apropiată unde s-a produs crima, bărbatul o aruncase. Aceasta ar fi un revolver de mare calibru a cărei proveniență nu este cunoscută: Truzzi nu avea voie să dețină arme. Potrivit tgcom24

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.