Încă o zi haotică din istoria vandalizării României

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), default quality

Când vreau să aflu adevărul de obicei urmăresc banii, dar e interesant şi când iau urma cuvintelor. Dacă banii exprimă dorinţele noastre, cuvintele exprimă ceea ce suntem. Pentru unii cuvintele nu pot spune decât într-o foarte mică măsură ceea ce simt, ca şi când ar putea spune mai mult, dar nu ştiu să se exprime. Eu consider că dacă nu te poţi exprima prin cuvinte, nu te poţi exprima nici prin altceva – cum ar fi culorile, piatra, lutul, sunetele articulate, muzica  sau mişcarea graţioasă a corpului.

Să încercăm să înţelegem ceva din adevărul din spatele cuvintelor preşedintelui României, Klaus Johannis care, în faţa Presei, spune ceva de genul: “Cer o anchetă la sânge despre achiziţia de la Ministerul de Interne pentru că a fost implicat şi numele meu. Şi asta cât mai repede.”

Asta i-a cerut-o chiar la Bode, care, ce-ar fi putut să-i spună despre o licitaţie la care a participat o singură firmă?! Din toată cerinţa preşedintelui firească, trei cuvinte ies la supafaţă ca nişte dinţi de fierăstrău şi dacă-ţi plimbi degetele pe suprafaţa enunţului, pur şi simplu rişti să rămâi fără ele. Aceste trei cuvinte  sunt “cât mai repede”.

De ce ar cere un preşedinte o anchetă în care a fost implicat numele său cât mai repede? Anchetele sunt anchete sau nu sunt. Ele nu se desfăşoară nici prea încet, nici prea repede, pentru că ele sunt anchete. În orice caz nu există anchete mai încete pentru poporul de rând şi mai repezi pentru preşedinte. De aceea anchetele trebuie în primul rând să fie temeinice.

De fapt o anchetă temeinică ar trebui să fie un pleonasm pentru că o anchetă durează atât timp cât se găseşte adevărul şi când s-a găsit adevărul, el se arată lumii – uite aşa arată adevărul.  “Cât mai repede” sigur nu spune “cât mai temeinic”, e un fel de semnalizare, un semn de circulaţie uitat pe autostrăzile promise în campaniile electorale odată cu perfuziile de ciocolată pe care le execută politicienii români electoratului când au nevoie de vot.

Dacă a fost un semn de circulaţie în sensul că luaţi-o pe aici, sau  pe acolo, “cât mai repede” semnalizează că acest enunţ nu se poate citi normal şi dacă nu se  poate citi normal, atunci să-l citim răsturnat, cu fundul în sus, să-l  citim în litotă.

Cer o anchetă despre achiziţia de la Ministerul de Interne, mă rog referitoare la cele 600 de vehicule, blindate, cu o cutie de viteză de camion, şi cu ţevi de mitralieră în dreptul farurilor, “la sânge”, adică în litotă, cât mai superficială posibil, o anchetă lovită de amnezie, cum aţi aflat cerinţa mea cum aţi şi uitat-o, o anchetă care să spele toate conştiinţele care au mai rămas în Ministerul de Interne să le facă pe toate curate ca nişte bile de ping-pong şi asta “cât mai repede”, adică în litotă, la  anul şi la mulţi şi când o zbura porcul prin Palatul Cotroceni.

Trebuie să fii foarte rapace, nesătul tare să vinzi ceva din poziţia de preşedinte unui stat care n-ar bani nici măcar pentru pensiile oamenilor obişnuiţi. Ar fi putut să-i spună prietenului său, băi, mai aşteaptă puţin cu vânzările astea, să nu mi se compromită numele. Numele meu este o cămăşă imaculată pe care mi-o calcă nevastă -mea cu grijă. Nu suport nici o pată pe cămaşă şi nici pe numele meu. Vinde maşinile astea la statul român când nu voi mai fi preşedinte, poate atunci te voi ajuta mai bine, voi avea o grămadă de relaţii.

Apele în care se scaldă preşedintele devin din ce în ce mai tulburi. Mie mi-ar fi ruşine să vorbesc despre România Educată şi despre Toleranţa Zero faţă de Plagiat, când eu am lângă mine cei mai oribili plagiatori din istoria României care se joacă în nişte situaţii foarte urâte.

Unul, ditamai, prim ministru, foloseşte Justiţia ca pe un scut de protecţie a unui plagiat evident, iar celălalt, ditamai Ministru de Interne, se ascunde după procedurile Bibliotecii Naţionale la care este slugoiul tuturor falimentelor politice – Andrei Cioroianu.

Mie mi-ar fi ruşine să acopăr astfel de plagiatori şi să vorbesc fără nici un sentiment pe faţă despre România Educată fără Plagiate. În realitate o carte nici nu mai aparţine autorului după ce a fost publicată, cel puţin asta ne spune mitul estetic al Meşterului Manole. Ea aparţine publicului. Pentru public a scris şi Bode teza lui de doctorat copiată din wikipedia. Aş intra în pământ de ruşine.

Dar preşedintele nu intră. Se face că plouă. Nu aude întrebările. Nu aude, pentru că are mai multe de neauzit şi ticăloşia cu plagiatele este doar vârful isbergului.

Cu un asemenea preşedinte, nu prea cred că vom intra în Schengen pentru că olandezii nu se  lasă aburiţi aşa uşor. Ei ştiu cu cine discută în România. În România, dacă citeşti ziarele în diagonală şi-ţi arunci ochii pe poze, vezi câte un politician lângă un interlop la o petrecere şi ai impresia că politicienii şi interlopii sunt prieteni, dar nu este deloc aşa.

Realitatea ne arată că regimul politic devine după fiecare alegeri căpetenia jafului din banul public care pune pe fiecare interlop la locul lui. Olandezii ştiu foarte bine ce se întâmplă aici. Banul public este spălat într-o maşină cu 65000 de conturi de trezorerie pentru toată ţara, într-o administraţie mai birocratică decât pe vremea lui Ceauşescu, cu un birou unic la administraţiile fiscale care te învârte în cerc de la un etaj la altul, până când te duci cu banii în mână şi-ţi plăteşti impozitele ca pe vremea lui Vlad Ţepeş.

Eu văd fiecare promisiune electorală neîndeplinită ca pe un şut în gura poporului român. Este foarte trist – nu e vorba numai de bani, e vorba şi de speranţele pentru un viitor mai bun făcute praf şi pulbere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.