„Încotro te-ndrepţi, Doamne?” – „Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat”

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigonei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.

sfintii apostoli petru si pavel.Conform unei legende din secolul XIII, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: „Quo vadis, Domine?” („Încotro te-ndrepţi, Doamne?”), la care Isus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” („Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat”). Ruşinat, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul. În prezent, în preajma locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare, se află capela „Quo vadis, Domine?”, pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman.

Sfinţiii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat şi se converteşte la creştinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, „din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor”.

via apia vecheBiserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an (alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului).

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi şi a o face mai puţin periculoasă.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi vazut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.


Întrebare: Este înregistrată în Biblie moartea apostolilor? Cum au murit fiecare dintre apostoli?



Răspuns:
Biblia înregistrează doar moartea lui Iacov (Fapte 12:2). Împăratul Irod l-a ucis pe Iacov “cu sabia” – probabil este vorba de decapitare. Circumstanţele morţii celorlalţi apostoli pot fi cunoscute doar din documentele istorice ale bisericii, astfel că nu ar trebui să ne bazăm prea mult pe alte relatări. Cel mai acceptat document istoric bisericesc cu privire la moartea unui apostol este cel care relatează moartea apostolului Petru, care a fost crucificat pe un fel de cruce în formă de x, dar cu capul în jos, la Roma, împlinindu-se astfel profeţia Domnului Iisus (Ioan 21:18). Mai jos sunt prezentate cele mai populare istorisiri cu privire la moartea celorlalţi apostoli.

Matei a suferit martiriul în Etiopia, tăiat cu o sabie până la moarte. Ioan a înfruntat martiriul în Roma, în timpul unui val de persecuţii împotriva creştinilor, fiind fiert într-un bazin uriaş pentru fierberea uleiurilor. Totuşi, a fost salvat în mod miraculos de la moarte. Apoi, Ioan a fost condamnat la muncă într-o mină la închisoarea de pe insula Patmos. El a scris pe insula Patmos cartea profetică Apocalipsa. Mai târziu, apostolul Ioan a fost eliberat şi s-a întors în Turcia de astăzi. A murit la bătrâneţe, fiind singurul apostol care a murit de bătrâneţe.

Iacov, fratele lui Iisus (nu a fost în mod oficial apostol), liderul bisericii din Ierusalim, a fost aruncat de pe turnul din partea de sud-est a Templului de la o înălţime de aproape 35m atunci când a refuzat să renunţa la credinţa lui în Hristos. Când au descoperit că a supravieţuit căderii, duşmanii săi l-au bătut cu o bâtă până a murit. Acesta a fost acelaşi turn unde Satan L-a dus pe Iisus atunci când L-a ispitit.

Bartolomeu, cunoscut şi cu numele de Natanael, a fost misionar în Asia. El a mărturisit Evanghelia în Turcia de astăzi şi a suferit martiriul pentru acest lucru în Armenia, fiind biciuit până la moarte. Andrei a fost crucificat în Grecia. După ce a fost biciuit sever de câţiva soldaţi, a fost legat de cruce cu o sfoară pentru a-i prelungi agonia. Urmaşii săi au raportat că, în timp ce era condus spre cruce, Andrei le-a adresat următoarele cuvinte: „Am dorit şi am aşteptat foarte mult această clipă fericită. Crucea a fost sfinţită de trupul lui Hristos care a fost atârnat pe ea”. El a continuat să le predice călăilor săi timp de două zile până când a murit. Apostolul Toma a fost înjunghiat cu o suliţă în timpul unei călătorii misionare în India, unde avea ca scop plantarea unei biserici. Matias, apostolul ales pentru a-l înlocui pe trădătorul Iuda Iscarioteanul, a fost torturat prin lovirea cu pietre şi apoi decapitat. Apostolul Pavel a fost torturat şi apoi decapitat de către maleficul împărat Nero la Roma în 67 d.Hr. Există şi alte istorisiri cu privire la ceilalţi apostoli, dar care nu au suport istoric verificabil.

Modalitatea în care au murit apostolii nu este un lucru atât de important. Ceea ce este important, este faptul că ei au fost dispuşi de bună voie să moară pentru credinţa lor. Dacă Iisus nu ar fi înviat din morţi, ucenicii ar fi ştiut. Nimeni nu este dispus să moară pentru ceva ce ştie că este o minciună. Faptul că toţi apostolii au fost dispuşi să moară în moduri groaznice, refuzând să renunţe la credinţa lor în Hristos – este o dovadă colosală că ei au fost într-adevăr martorii învierii lui Iisus Hristos.


Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon, însă Mântuitorul îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învăţatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars şi lupta împotriva creştinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumina orbitoare şi îl mustră: „Saule, Saule de ce prigoneşti?”. Se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Din cauza faptului Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă pentru L-au mărturisit pe Hristos Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiţi de libertate şi din cauza faptului cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. De ziua Moşilor de Sânpetru sau de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă – tot în această zi, oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că, astfel, se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vine, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. Cică nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supăra pe morţi. După sărbătoare, însă, femeile tinere pot mânca mere, cele vârstnice fiind nevoite să mai aştepte până la Sfântul Ilie. În această zi, se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri. Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei. (potrivit surselor creștine)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici