Paștele pe Muntele Athos
Inima spirituală a creștinismului ortodox, Muntele Athos găzduiește 20 de mănăstiri
Conform tradiției, Fecioara Maria a descoperit Muntele Athos. Locul i-a apărut atât de fermecat încât a cerut să-i fie dedicat ei.
Cu toate acestea, femeile nu sunt permise pe munte.
Ritualul religios ortodox este fascinant, mistic, suntem conectați și reconectați la misterele credinței. În special în Săptămâna Sfântă, în tradiția ortodoxă există o fizicitate în toate ritualurile: trupurile noastre mărturisesc suferința lui Hristos și, prin urmare, triumful său final.
Însă, în acest Paște, datorită restricțiilor, conexiunile și ritualurile vor fi schimbate.
Am văzut deja cum frații noștri în credință, creștinii catolici și reformați, au prăznuit Paștele acum o săptămână, într-o nefirească orânduială, în liniște și izolare, în rugăciune…
Nu va fi nicio îngenunchere în fața mormântului simbolic al lui Hristos, și nici stropirea petalelor de trandafir, nici serviciile de lumânări la miezul nopții pentru a sărbători Învierea lui Hristos.
Astăzi, fiind sâmbătă sfântă, ziua când starea de spirit trece de la jale la anticiparea veselă a Învierii.
În anii de până acum, la slujba de după-amiază, cădeau picăturile de apă de trandafir stropite de mâna preotului. Sună toaca și clopotele în timp ce preotul împrăștie petale de trandafir și frunze de dafin pentru a simboliza victoria asupra morții.
Chiar înainte de miezul nopții într-o biserică întunecată, preotul apare cu o singură lumânare aprinsă, cântând „Veniți să luați Lumina”.
Biserica începe să strălucească pe măsură ce flacăra este împărtășită între călugării care trec „lumina învierii” la lumânările celuilalt, într-un act de proximitate.
Cântă înălțătorul imn tradițional „Christos Anesti” (care înseamnă: Hristos a înviat), făcând semnul crucii în aer cu lumânările aprinse.
În acest an, din pricina noii pandemii coronavirus – cum va fi Săptămâna Sfântă fără majoritatea acestor ritualuri comune și sacre.
La Paștele ortodox timp de patruzeci de zile, se salută unii pe alții cu: „Christos Anesti” (Hristos a înviat) și ca răspuns, „Alithos Anesti” (Adevărat este înviat).
Este un schimb de informație care afirmă un adevăr despre care se crede împărtășit și care poate fi făcut de oriunde…
Imaginându-ne cum va fi acest Paște, ne întoarcem la călugării de pe muntele Athos, care susțin apelul vechi la rugăciune folosind toaca, o placă de lemn lovită cu un ciocan, simbolizând pe …Noe chemând viețuitoarele la arcă…
Poate că, în acest moment dificil, suntem chemați și noi la ceva.
Călugării se retrag în celulele lor monahale, o experiență individuală, pentru a se ruga pentru întreaga lume. Cumva, suntem chemați și noi să acționăm monastic, să ne retragem din lume în noi înșine aprinzând flacăra inimii, a Învierii credinței din noi…
Poate că este primul Paște al smereniei adevărate, al detașării de obiceiurile lumii materiale și a meditației profunde cu gândul la Hristos și la menirea noastră de acum încolo…
Pagini din istoria Muntelui Athos
Sfântul Munte este o peninsulă cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 Km pătrați.
Numele Muntelui Athos, sau Athon, ar veni de la Athos, un supranume dat zeului Jupiter care avea un templu pe unul din vârfurile Muntelui.
Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vârfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înălțime și artă.
În zilele senine, statuia se vedea dela Constantinopol și era adorat cu însuflețire. În timpurile vechi Athosul era tot atât de renumit cât și Olimpul, faimosul munte, pe înălțimea căruia sălășluiau zeii mitologiei antice.
De la poalele Athosului și până la cele ale Olimpului se întinde ca o pânză albastră, frumoasa mare Egee, semănată că o mulțime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de puține ori a slujit de sălaș zeilor din Olimp.
O legendă spune că vreme îndelungată a petrecut aici și Junona.
Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgâni. Deasupra lui se aflau 5 cetăți: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus și Cleone.
Locuitorii acestor cetăți, ca și cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sângeroase zeităților de pe munte și în special lui Apolon, cel de pe vârful Athonului.
Lumea, dornică să cunoască viitorul, venea de prin toate părțile, spre a-l consulta și toți primeau de la dânsul răspunsuri potrivite, dar firește mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgâne.
Potrivit poemele lui Homer, pe lângă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Peleu, regele Tesaliei, când împreună cu Agamenon, și înțeleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei, – faimoasa cetate ale cărei ruine se văd și astăzi, pe coastele Asiei Mici.
Creștinarea Athosului
Păgânii care locuiau Sfântul Munte, după o veche tradiție bisericească, au primit creștinismul din vremile cele dintâi ale erei creștine, în niște condiții cu totul excepționale,
Se știe că, după înălțarea Mântuitorului la cer și pogorârea Sfântul Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau și sfintele femei mironosițe, în frunte cu Sfânta Fecioară Maria, urmând poruncii Mântuitorului: Mergând învățați toate neamurile… și propovăduiți evanghelia la toată zidirea”, Sf. Apostoli au tras la sorți, care încotro să meargă la propovăduire.
În chipul acesta, s-au orânduit toți, fiecare în câte o parte a lumii. Cât despre Maica Domnului, Însuși Dumnezeu, după a Sa pronie, I-a rânduit mai înainte soarta, trimițând pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgâne.
Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: În insula Cipru fusese rânduit episcop Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morți; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
După un timp oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus de a mai vedea o dată, înainte de a-și da obștescul sfârșit, pe Prea Sf. Fecioară.
Dar știind bine că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza evreilor care-l urmăreau ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruință și cu adâncă smerenie, ca să vină ea în Cipru, spre a-I împărtăși blagoslovirea Fiului și Dumnezeului.
Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sfântului Lazăr, că-i va îndeplini dorința, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia.
Primind acest răspuns, Sfântului Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă și a trimis îndată corabia în port.
Maica Domnului o aștepta. S-a suit în corabie, însoțită fiind de Apostolul Ioan feciorelnicul – în grijă căruia o lăsase Mântuitorul – și de alți doi apostoli și s-au îndreptat cu corabia spre insula Cipru.
Vântul însă fiind împotrivă, – după dumnezeiască rânduială de Sus – se oprește după ceva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mânăstirii Ivirilor de azi.
Când s-a apropiat corabia Maicii Domnului de țărm, s-a întâmplat o minune!
Toți idolii din munte au căzut cu fețele la pământ, sfărmându-se în mii de bucăți; iar idolul Apolon, cel din vârful Athonului răcnind groaznic, împotriva orânduielii sale, ca niciodată a strigat:
Ieșiți noroadelor bărbați și femei, tineri și bătrâni și alergați în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinați pe Maică Marelui Impărat și adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos!
Și zicând aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vârful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într-însul, sfărâmând coama întreagă a muntelui și prăbușindu-se în adâncurile mării.
Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimântat foarte și adunându-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorât în grabă la limanul lui Climent, unde au întâmpinat pe prea Sfântului Născătoare de Dumnezeu și a Sfinților Apostoli care era cu dânsa.
Fiind ea pe bordul corăbiei, i-au adus cuviincioasă cinstire și căzând i s-au închinat, zicând:
O prea sfântă stăpână, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput?
Cum ai hrănit cu lapte din sânul Tău pe cel că hrănește toată făptuirea și cum ai ținut în Sf. Tale brațe pe cel ce ține în brațe toată zidirea?”
Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizând gura a dezvăluit norodului aceluia înșelat de idoli toate tainele Fiului Său, învățându-i să creadă și să se boteze în numele Lui.
Și așa a crezut tot norodul și s-a botezat de la mic la mare, aducând mulțumire Maicii Prea Curate.
Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: O fii luminați, ascultați. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul și Dumnezeul meu. Voi însă, nu veți mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbați din toată lumea, ca să viețuiască în curăție, după chipul îngerilor.”
După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoțeau și, dând ultimele povețe norodului, binecuvântându-l, a plecat spre insula Cipru.
Sfântul Lazăr, după multă așteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsând lacrimi de bucurie.
Și sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sfântului Lazăr cum a fost rânduită să meargă la Muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credința cea adevărată.
Sfântul Lazăr s-a bucurat mult și, luând binecuvântarea cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la țărm, pornind spre Iaffa și apoi spre Ierusalim.
Nu se știe sigur când au venit primii monahi pe Muntele Athos. Se bănuiește însă că ar fi venit chiar din timpul Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însoțise pe Sfânta Fecioară în călătoria Sa spre Athos.
Această versiune încearcă să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei creștine, au debarcat aici sihaștri din Asia mică, poate și din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viața singuratică, contemplativă, începuse a se manifestă de timpuriu.
Desigur însă, că viață călugărească de aici a luat ființă mai întâi sub formă de sihăstrii și de schituri.
Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) și a soției sale Pulheria, existau câteva Mânăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori.
Către sfârșitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a arătat în vis, a găsit muntele pustiu.
De aceea, a trebuit să-și caute adăpost într-o peșteră întunecoasă, plină de târâtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat.
Hrana sa la început a fost din ierburi care creșteau în preajma peșterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile.
În a două jumătate a sec. IX (867) vine și se așază la Athos, pustnicul Ioan Colibașul, vestit prin sfințenia vieții sale.
Pilda lui a fost urmată de alții, așa că, în scurt timp, înălțimile muntelui au fost populate cu sihaștrii și monahii, râvnitori după viața îngerească, post și rugăciune de zi și de noapte, în liniștea profundă a muntelui.
Vasile Macedon, împăratul bizanțului (867-886), ascultând rugămintea sihastrului Ioan Colibașul, îi dărui lui și urmașilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sfântul Munte.
Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări și împăratul Leon Înțeleptul. Pe lângă sihaștrii, mai veniră apoi și chinoviții, care începură să zidească mânăstiri.
Ca organizator al Sfântul Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alți râvnitori de viată monahicească, întemeie marea Mănăstire Lavra, pe la anul 963.
Pentru viața să, plină de evlavie și cuvioșie, Atanasie, ca și Petru Athonitul, este trecut în rândul Sfinților.
Prin secolul al X-lea, viața monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoți, diaconi se retrag la mânăstirile Aghiorite și intră în rândurile monahilor.
Lor le urmează împărați, prinți și boieri care, convinși de nimicnicia vieții, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfânt și ducând cu dânșii averi și odoare scumpe.
Faima despre sfințenia vieții pe Sfântul Munte, s-a răspândit în toată lumea. Principii tuturor popoarelor ortodoxe: iberi, ruși, sârbi, bulgari și mai ales românii, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea și împodobirea mânăstirilor din Sfântul Munte.
O chestie care merită să fie cercetată este și interzicerea întrării femeilor pe Sfântul Munte.
După o veche tradiție, păstrată prin viu grai, se povestește că Plagudia, soția împăratului Teodosie cel mare, trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut și pe la muntele Athos spre a vedea mănăstirea Vatoped, zidită de către soțul său.
Primită în port de către monahi a mers până în tinda Bisericii, unde este până astăzi Icoana Maicii Domnului, numită vie.
Aici auzi o voce tunătoare: Oprește-te și întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi liniștea supușilor mei? Să știți că de azi înainte nici o femeie nu va mai călca pământul sfânt al acestui munte”.
Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fața la pământ, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mânăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol.
De atunci și până azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sfântul Munte Athos.
Prin sec, XI-lea, Athosul își pierde caracterul de așezământ împărătesc, curat Bizantin. Atunci, rușii întemeiază aici mănăstirea lor, Sfântul Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărți slavone, pomenite încă pe la 1143.
În curând se înființează și mânăstirea sârbească Chilandarul, o frumoasă mânăstire bulgărească și un frumos schit românesc: Prodromul.
În timpul imperiului roman întemeiat de cruciați în anul 1204, monahii Sfântul Munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptând și mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credința drept măritoare de răsărit.
Martiriul, mucenicia și moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credinței ortodoxe.
De atunci și până azi, Sfântul Munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni și centrul prin excelentă al monahismului ortodox.
Redacția Vocativ Plus vă urează Lumină vie sufletelor dumneavoastră și a celor dragi, învățătură cu folos din aceste cumplite vremuri, speranță și credință în vindecarea Pământului și vieții…
Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUIȚI:
