Înmulţirea talanţilor în iubire

„Şi mai este că un om care, plecînd departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mînă avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecare după puterea lui, şi a plecat. Îndată, mergînd, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a cîştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a cîştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pămînt şi a ascuns argintul stăpînului său. După multă vreme a venit şi stăpînul acelor slugi şi a făcut socoteală cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi zicînd: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată, alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpînul: Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată, alţi doi talanţi am cîştigat cu ei. Zis-a stăpînul: Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care luase un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat, şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temîndu-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pămînt; iată, ai ce este al tău. Si răspunzînd stăpînul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobîndă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are I se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are, şi ce are i se va lua.”

(Matei 25, 14-29) –  Noul Testament cu psalmii, editura Institutului biblic şi de misiune al BOR, Bucureşti 2002

Este foarte greu să înţelegi în primă fază această pildă a Mîntuitorului. Unii oameni s-au întrebat de ce s-a supărat stăpînul că sluga a ascuns talantul în pămînt. Mîntuitorul ne-a dat multe daruri pe care să le creştem, să le împărţim cu ceilalţi din jurul nostru. Darurile nu sunt numai pentru noi înşine. Ce ar fi fost dacă Mîntuitorul ar fi ţinut iubirea numai pentru El? Ce ar fi fost dacă nu ne-ar fi lăsat aceste legi ale iubirii şi nu ne-ar fi dăruit din iubirea Sa?

Mulţi oameni au primit daruri, talente şi prin munca şi eforturile depuse de ei în viaţă au lăsat pe mai departe opera lor. Nu există în legea universală ca cineva să primească ceva în dar şi să ţină numai pentru el pentru că asta este de la sine înţeles că e involuţie. Dacă nu înmulţeşti, împarţi, darurile care le-ai primit de la Dumnezeu, eşti egoist şi lumea din jurul tău nu poate împărţi nici o bucurie cu tine atîta timp cît tu nu dai din bucuria ta.

Dumnezeu îţi dă darurile ca să faci ceva cu ele, ţi le dă pentru ca să evoluezi şi în acelaşi timp să îi ajuţi şi pe alţii sa evolueze. Nu poţi păstra nimic pentru tine pentru că, atunci, Dumnezeu îţi ia darul şi îl dă celui care vrea să facă ceva cu el. Şi ce te faci singur şi fără nici un dar, nu dăruieşti pentru că nu ai ce şi lumea nu îţi poate oferi nimic, sau foarte puţin; îţi va zice şi te va arăta cu degetul, de ce să îi dăm aceluia care nu ne dă niciodată nimic? El nu are nimic să dea şi noi nu ne pierdem timpul să îi dăm lui. Lumea într-o oarecare parte este rea şi aşteaptă mereu ca tu să faci primul pas şi să dăruieşti. Apoi la rândul tău vei primi darurile. Cine îţi dă ceva dacă tu nu oferi nimic? Nimeni nu are răbdare să aştepte ca tu să dai, dar de unde să dai dacă nu ai? Şi dacă ai greşit şi darurile ţi-au fost luate, atunci poţi să le ceri înapoi, căci le vei primi, dar poate fi prea târziu şi nu mai ai timpul necesar să le pui în practică; iar lumea nu mai are timp să te aştepte pe tine pînă ai ceva de dat, lumea te va părăsi. Deci cel care nu împarte darul, îl pierde şi moare singur.

Dintre toate darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, iubirea are cel mai important şi benefic rol în tot ceea ce înseamnă evoluţie umană. Te poţi bucura în sufletul tău de darurile şi talentele primite şi poţi dărui celorlalţi din aceste daruri, dar dacă nu le dăruieşti cu iubire, nu simţi nimic, eşti vid, gol, eşti o maşină care împarte pe bandă rulantă nişte piese. Dacă darurile sunt împărţite cu iubire, atunci vei fi iubit de toţi din jurul tău şi aşa Dumnezeu va fi bucuros să vadă că tu evoluezi şi că ai învăţat acest lucru important, să dăruieşti iubind. Cum ar fi ca un iubit să dăruiască o floare iubitei fără iubire, să o dăruiască aşa pur si simplu. Cum îi zici iubitei tale; ia floarea asta? Dacă i-ai spune, te iubesc si ţi-am adus floarea aceasta, deja toate lucrurile capătă un alt sens, atunci se simte forţa iubirii.

Unele femei povestesc că soţul sau iubitul lor le aduc daruri, dar nu le dăruiesc cu iubire. O femeie se plînge că soţul ei este un om bun şi că are tendinţa de a-i oferi cîte ceva în anumite momente sau cînd simte el să o facă, dar nu vine niciodată să îi ofere acel dar stînd faţă în faţă sau să îi adrese cîteva cuvinte; o atenţionează în trecerea lui prin sufragerie că va găsi ceva pe măsuţa din hol. Ea nu este fericită pentru că nu simte acel dar că e dat din inimă. Îşi pune problema şi mai complex, poate că soţul o înşeală şi se simte vinovat aducîndu-i daruri sau poate că nu o înşeală dar îi aduce aşa din obligaţie. Ea nu este fericită pentru că nu poate împărţi bucuria şi iubirea cu omul de lîngă ea. Se pare că darul oferit de soţ este doar un mijloc de a-şi vedea soţia liniştită că primeşte şi ea ceva şi că el nu a uitat de ea. Asta nu este o soluţie. O discuţie cu el ar fi bună, ar putea să îi spună că cel mai mult contează modul de a oferi un dar, chiar dacă el este mai timid sau nu este obişnuit să spună cuvinte frumoase, nu poate şi nu este în firea lui să le spună, să încerce măcar să îi ofere acel dar stînd faţă în faţă cu soţia lui. Sunt sigură că ea ar fi preferat ca darurile lui să fie simple, un gest cald, o mîngîiere, un cuvînt frumos şi în nici un caz un colier lăsat pe măsuţa din hol. Foarte multe persoane, dacă le întrebi ce îşi doresc mai mult, între un dar adus şi lăsat în treacăt şi un cuvînt cald, sunt ferm convinsă că de cele mai multe ori aleg vorba spusă din inimă, acel cuvînt simplu şi spus cu iubire.

Dacă îl conştientizezi pe Dumnezeu în fiinţa ta, dacă înveţi că iubirea pe care o primeşti de la El este numai pentru a o dărui celor de lîngă tine, dacă încerci să vezi lucrurile corect şi întotdeauna cînd întreprinzi o acţiune, te pui în locul celuilalt, gîndindu-te cum ţi-ai dorit tu să primeşti acel dar, atunci cu siguranţă că vei evolua, te vei simţi împlinit, împlinindu-i şi pe cei apropiaţi, dîndu-le din preaplinul tău.

Poţi simţi că iubirea îţi inundă fiecare părticică din fiinţa ta şi să nu ştii că Dumnezeu este acolo? El este mereu acolo, aici, pretutindeni, important este să ştim să Îl percepem şi să ştim cînd vine. Ştim noi oare cînd vine? Ne întrebăm noi, oare cînd vine Dumnezeu, dimineaţa, seara, noaptea cînd dormim, în ce moment? Dar oare El vine în momentele cînd ne este teamă, ca să fie cu noi şi să ne dea putere sau vine întotdeauna?

Cu siguranţă că El este mereu în noi, fiinţa noastră trăieşte pentru că simpla respiraţie este Dumnezeu.

El este în noi, atît cît îl trăim conştient. Nu poţi să nu te gîndeşti niciodată la Dumnezeu şi El să facă minuni pentru tine, El există în tine şi aşteaptă ca tu să îl chemi, să îl conştientizezi să fii cu El. Cum poate să fie Dumnezeu mereu în tine şi tu să nu fii cu El? Poate că nimeni nu şi-a pus niciodată această întrebare. Este de ajuns să licărească o mică luminiţă acolo în sufletul tău şi să înalţi cîteva cuvinte spre El şi vei vedea că starea ta se schimbă, că în sufletul tău se instalează un soi de pace, te simţi altfel.

Şi dacă iubirea pentru El este conştientă, atunci lumina din tine va străluci mult mai mult şi iubirea pentru toţi cei din jurul tău va fi mult mai mare.

Dumnezeu ţi-a sădit iubirea în inima ta ţi-a aşezat-o acolo ca un dar, ai datoria ca acest talant primit să îl înmulţeşti şi să nu îl îngropi în pămînt, să îl laşi într-o raţiune închistată.

Dumnezeu este mereu aici, acolo, înăuntru, înafară, pretutindeni; veghează asupra ta şi aşteaptă cu răbdarea Lui infinită ca tu să înmulţeşti talantul, să faci ceva cu darurile de lumină şi iubire pe care le-ai primit. El nu te vrea supărat pe nimeni dintre cei din jurul tău, nu te vrea trist, nu te vrea raţionalist, te vrea simplu, deschis, luminos, plin de iubire aşa cum te-a creat.

Primeşte-l pe Dumnezeu în inima ta dansînd, fericit, priveşte-L în ochii celorlalţi aşa cum priveşti ploaia. Iubirea îţi inundă sufletul, pentru că ea este mereu acolo, las-o să curgă, să inunde, să lumineze, să radieze; şi de fiecare dată când eşti trist sau supărat pe cineva este bine să te întrebi cum vrea Dumnezeu ca tu să fii în acel moment? Dacă zece la sută din oameni s-ar gîndi cum ar vrea Dumnezeu ca ei să fie în momentele de tristeţe sau supărare, ar conştientiza altfel situaţiile şi ar vedea lucrurile altfel. Şi dacă Dumnezeu este iubire şi dacă El ne-a creat numai din iubire, ne-a dat acest dar în inima noastră să îl purtăm în inimile noastre, să încercăm să deschidem inimile spre sufletele celor pe care îi preţuim dăruind din talantul nostru primit.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici