Insomnia – tratamente naturale pe care le avem la îndemână

tratarea insomniei

Dintre toate elementele nutritive ale alimentelor, vitamina B are o importanță deosebită în tratarea insomniei, fiind vitală pentru o dezvoltare sănătoasă a sistemului nervos. Organismul care are carenţe de vitamina B pentru o perioada mai lungă de timp nu se va putea relaxa, iar pacientul nu va putea adormi în mod natural. Surse bogate în această vitamina sunt cerealele integrale şi nucile.

Salata verde
Salata verde conţine o substanţă care induce somnul, numită „lectucarium”. Datorită calităţilor sale sedative, salata este extrem de importantă în tratamentul împotriva insomniei. Sucul acestei legume a fost asemănat, în ceea ce priveşte efectul, cu acţiunea sedativă a opiului, fără a avea însă efectul excitant al acestui drog.

Seminţele de salată verde, folosite pentru prepararea unui decoct, îşi aduc şi ele aportul în combaterea insomniei – fierbe o lingură de seminţe în jumătate de litru de apă, până când compoziţia scade la o treime.

Laptele
Pentru persoanele care suferă de insomnie, este indicat următorul tratament zilnic – un pahar de lapte îndulcit cu miere, consumat înainte de culcare. Laptele acţionează ca tonic şi sedativ.
De asemenea, extrem de eficient în lupta împotriva insomniei este și îţi masezi tălpile picioarelor cu lapte cald.

Brânza dulce de vacă
Brânza dulce de vacă este la fel de eficientă ca oricare dintre tratamentele menţionate anterior – pacientul trebuie îşi maseze tâmplele cu acest aliment care induce somnul.

Seminţele de anason
Ceaiul din seminţe de anason este calmant şi ajută insomniacii treacă peste noaptea grea. Fierbe 375 ml de apă într-un ibric, după care adaugă o linguriţă cu seminţe de anason. Timp de 15 minute, acoperă ibricul cu un capac. Strecoară ceaiul şi consumă-l fierbinte sau cald. Poţi îndulci ceaiul cu miere sau îl poţi îmbunătăţi cu lapte dulce, fierbinte. Acest ceai se bea după fiecare masă sau înainte de a merge la culcare.

Mierea
Mierea are acţiune hipnotică şi induce un somn profund. Toarnă două linguriţe cu miere într-o cană mare cu apă şi bea acest amestec înainte de culcare. În general, copiii adorm foarte repede după ce au consumat miere.

Rauwolfia
Rauwolfia este o plantă originară din India şi Asia, fiind folosită în medicina populară pentru combaterea insomniei – este eficientă ca sedativ. Acţiunea hipnotică a acestei plante este cunoscută încă din antichitate. Prima doză de Rauwolfia îi va permite pacientului adoarmă fără probleme.
Pudra din rădăcina de Rauwolfia, în cantitate de 0.25 g până la 0.5 g, poate fi administrată pacientului în combinaţie cu un alt condiment, cum ar fi nucşoară, asigurându-i acestuia un somn odihnitor o noapte întreagă. În cazul în care boală este cronică, este necesară administrarea unei doze de 0.25 g de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, înainte de culcare.

Exerciţiile fizice regulate din timpul zilei, precum şi cele de seară, efectuate înainte de culcare, îţi asigura orele de odihnă necesare. În cele mai multe cazuri de insomnie, yoga este de ajutor, deoarece conferă pacientului relaxarea fizică şi mentală de care are nevoie, îndepărtându-l de grijile şi problemele cotidiene.

Insomnia este un efort comun de eliminare a tuturor factorilor care determină stresul şi, implicit, lipsa somnului. Pentru a reuşi acest lucru, nu uita de activităţile sportive, de metodele de relaxare şi tehnicile de meditaţie care se pot dovedi de un real ajutor în acest sens.

Cultivăţi arta de a face lucrurile pe îndelete, în special activităţi cum ar fi mâncatul, plimbatul şi discuţiile purtate cu persoanele din jurul tău. De asemenea, extrem de important este limitezi ziua de lucru la 8-9 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămâna. Nu uita îţi găseşti sau îţi întreţii o pasiune, un hobby – petrece câteva ore pe zi cu acest lucru, relaxândute şi simţindute bine. Încă un punct pe lista ta: evită îţi impui ţeluri nerealiste. Sursa:sanatatea.com

Facebook Comments