Întâlnire cu presa de limbă română din Italia, în contextul alegerilor europarlamentare

La 23 aprilie 2019, Ambasada României în Italia a organizat o întâlnire cu presa de limbă română din Italia, pe tema alegerilor pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna mai 2019.

În cadrul conferinței, ambasadorul George Bologan a afirmat că întâlnirea se înscrie în demersurile misiunii diplomatice de a informa comunitatea românească din Peninsulă referitor la desfășurarea votului în străinătate, mulțumind pe această cale reprezentanților mass-media pentru buna colaborare în ceea ce privește transmiterea unor informații corecte și complete cu privire la alegerile europarlamentare.

În context, au fost reiterate atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe, căruia îi revin o serie de sarcini de ordin administrativ-organizatoric în vederea pregătirii și desfășurării alegerilor în străinătate, precum și atribuții legate de informarea alegătorilor care vor vota la secțiile de votare din străinătate.

Subliniind faptul că lista secțiilor de votare în străinătate urmează să fie stabilită prin Ordin al ministrului afacerilor externe în termenul prevăzut de lege (data limită 27 aprilie 2019), ambasadorul a prezentat demersurile întreprinse de misiune și de oficiile consulare din Italia pentru a asigura desfășurarea în cele mai bune condiții a votului în străinătate, precum și factorii de care se ține cont în decizia de înființare a secțiilor de votare în afara țării.

În continuare, șeful misiunii diplomatice a afirmat că întreaga construcție democratică se bazează pe exercitarea dreptului de vot, un gest de responsabilitate care reflectă, de altfel, încrederea cetățenilor în proiectul european și în viitorul Uniunii. A ilustrat, în acest sens, eforturile Ambasadei pentru a aduce la cunoștința comunității românești din Italia modalitatea de desfășurare a votului în străinătate.

Pentru informații actualizate cu privire la votul în străinătate, vă invităm să consultați:

Facebook Comments