Într-un ocean de lumină o picătură de iubire. Timpul iubirilor câştigate sau pierdute

Lumina dimineţii în iubire este cel mai pur sentiment pe care îl poate trăi orice persoană pe parcursul vieţii. Această lumină nu vine într-un anume moment al zilei sau al nopţii ci este o lumină de început al unei noi iubiri.

Viaţa este un ocean de lumină plin de întîmplări, dar acest ocean cîte picături are? Cîte picături de iubire poţi găsi în oceanul vieţii tale?

Cu ceva timp în urmă am stat de vorbă cu un bătrîn călugăr de la o mănăstire din Transilvania. Era atît de frumos şi vorbea şoptit ca o adiere de vînt. În discuţia noastră, mă privea senin şi aştepta să îl întreb, să îi spun ce necazuri am; eu l-am întrebat ce este o iubire câştigată, şi el a zâmbit. Nu mi-a răspuns direct, a început să îmi depene o poveste petrecută în acea mănăstire cu mulţi ani în urmă, chiar la începutul călugăriei lui acolo. Un călugăr mai bătrân era vizitat de mulţi oameni în chilia sa. Într-o zi a venit la el un tînăr şi l-a întrebat cum poate el să aleagă între cele două fete care ar fi potrivite pentru o căsătorie cu dînsul. Bătrânul l-a cercetat cu privirea şi a văzut că într-un timp foarte scurt soarta tînărului se va decide, mai ales că era şi văzător cu duhul. I-a spus să se gîndească şi să aleagă fata care ar fi mers cu dînsul să facă gospodărie la oraş. Tînărul era puţin dezamăgit pentru că el ştia că cea pe care o plăcea mai puţin ar fi fost în stare să îl urmeze. A ascultat ce i-a zis bătrînul călugăr şi a plecat dezamăgit. După doi ani chiar în pragul chiliei bătrînului se oprise tînărul care venise să îi ceară sfatul, sărută cu multă dragoste mîna călugărului şi îi mulţumi pentru ajutor. În spatele lui se afla o tînără care ducea un copil în braţe. Bătrînul se lumină la faţă. Tînărul începuse deja să îi povestească că a stat mult timp şi şi-a întrebat sufletul dar pînă la urmă a ales fata care l-a urmat, pe acea pe care credea el că o iubeşte mai puţin. Era fericit şi avea o familie frumoasă. Asta era cu adevărat o iubire cîştigată. Cealaltă fată se căsătorise şi ea în scurt timp cu un băiat care se mutase cu serviciul la oraş şi nu au rămas decît foarte puţin timp împreună, ea neobişnuindu-se în acel loc.

Atunci am înţeles că iubirea cîştigată era cea conştientizată, era cea pe care tînărul a ales-o gîndindu-se în special la viitorul lui şi la capacitatea de jertfă a acelei fete care l-a urmat. Ea l-a urmat dintr-o mare iubire. A plecat cu el numai pentru faptul că îşi dorea mult să întemeieze o familie plină de dragoste.

Acea iubire cîştigată avea toate şansele să dureze toată viaţa.

Aşa e şi la Dumnezeu, îmi spusese călugărul; trebuie să cîştigi iubirea lui Dumnezeu prin capacitatea ta de a te jertfi pentru ceilalţi. Dumnezeu te iubeşte necondiţionat dar vrea să vadă cît din iubirea Lui trece prin filtrul conştient al sufletului tău şi cît din iubirea pe care ţi-o dă El o foloseşti pentru ceilalţi. Abia acea iubire dăruită celorlalţi printr-un sacrificiu de-al tău cît de mic, este o iubire cîştigată.

Iubirea se manifestă zi de zi în viaţa noastră. Cît din iubirea zilnică este cîştigată? Şi cît din ea este pierdută? Cât de mult simţim că iubim, şi asta conştient, pe ceilalţi din jurul nostru?

Omul se limitează să iubească numai ce este cunoscut. Aici e marea surprindere. Tînărul de mai sus a ales să împartă iubirea sa cu un suflet care îi era aproape necunoscut, un suflet pe care nu l-a trecut prin filtrul inimii lui de la început, pentru că era mult mai implicat să vadă cealaltă persoană şi iubirea pentru ea.

Iubim soţii, soţiile, copiii, îi iubim mult şi îi percepem altfel. Nu ne punem niciodată problema că poate exista un străin din afara casei care să ne iubească mai mult decît cei apropiaţi. Şi întotdeauna este cineva de acest fel care o face, numai că noi nu ne dăm seama. Noi nu putem concepe că ne iubeşte cineva mai mult decât familia. Înţelegem că sîntem iubiţi dar nu ne dăm seama şi nu acceptăm să credem că altul din afară ne poate dărui aşa o iubire de mare.

Părintele Arsenie Boca, un mare trăitor al iubirii de Dumnezeu, explică în cărţile lui, genele noastre, aşa cum le-a perceput el. Îi dau foarte mare dreptate şi implicit fac asocierea cu cei pe care i-am cunoscut. Am fost uimită să constat că iubirea pură poate veni prin cei din afara căminului nostru, a familiei noastre şi asta în mai multe cazuri. În multe familii, iubirea dintre ei nu se ridică la iubirea primită dinafară. E prea mult să mă gîndesc la începuturile creaţiei? Cain şi Abel? Sunt foarte multe exemple trăite, scrise de-a lungul timpului.

Este adevărat că ne-am umplut mintea de concepte şi de aceea sîntem uimiţi cînd vedem pe cineva din afara casei noastre că ne iubeşte mult. Putem noi să percepem simplu fapt că iubirea unui străin poate să ne inunde sufletul?

De ce iubirea din interiorul familiei noastre nu este atît de puternică, deplină? E posibil ca obişnuinţa şi faptul că îţi vezi familia în fiecare zi să transforme sufletul tău şi percepţia ta de a iubi în ceva comun.

Un iubit dăruieşte iubitei lui multă iubire, se topeşte după ea şi doreşte să fie cu ea, cît mai mult; mama, tata, îl ceartă şi nu îl lasă să petreacă mult timp în compania fetei, pentru că nu este bine, nu e corect să facă asta prea mult timp pe timpul zilei, ei uitînd la rîndul lor că la începutul iubirii lor făceau la fel.

Iubirea se pierde din intensitate fără să-şi dea nimeni seama. Băiatului i se interzice să aibă o iubire cîştigată. Dacă el nu este total acolo, acea iubire se pierde şi din asta pot deriva multe probleme ale adultului de mai tîrziu.

Am observat cu stupoare că se practică în familii, iubirea de tip raţionalist. Tata face armată cu mama sau mama este cea care dă ordine, toţi trăiesc într-o cazemată, unde regulile sunt foarte stricte şi cei mai mici trebuie să îi asculte pe cei mai mari. Nu e rău să asculţi pe cei care îţi dau sfaturi bune şi te ajută îndrumîndu-ţi paşii spre un viitor bun, dar este foarte rău să îi asculţi pe cei care ucid iubirea, pe cei care pun oprelişti în iubire. Niciodată iubirea de la vîrsta adolescenţei şi nu numai, nu este o iubire temeinică, „serioasă”, aşa cum mai folosesc unii termenul. Iubirea nu este serioasă oricum. Deci acea iubire care este la primele raze ale dimineţii, este cea mai frumoasă iubire. Şi în fiecare iubire există o dimineaţă. Să nu lăsăm pe nimeni să ne fure această dimineaţă pentru că frumuseţea iubirii este cea care te face să dansezi ca un nebun în ploaie, să stai nopţile la geam şi să îi povesteşti iubitei tale în gînd tot ce ai uitat să îi spui astăzi. Dimineaţa iubirii aduce întotdeauna soarele pe cer, aduce vîntul şi surîsul chipului iubit. În nici un caz nu aduce discuţii despre probleme de politică, ce mai face cutare, ce ne mai cumpărăm în bucătărie, etc.

Am citit ceva şi mi-a rămas în minte. Erau două cazuri. Primul este legat de un tînăr care iubea o fată. El avea şaisprezece ani. Mama lui spunea că nu îşi mai recunoaşte copilul, nu mai doarme aşa de bine ca altădată, are cearcăne, nu mai mănîncă bine şi oftează mai tot timpul şi asta numai de cînd o cunoaşte pe fata care s-a mutat la etajul doi la ei în bloc. Copiii se împrieteniseră şi începeau să simtă iubire unul pentru celălalt. Tatăl băiatului ceva mai calm nu îşi făcea aşa de mari probleme atît timp cît notele la şcoală erau bune.

Un caz destul de uşor de găsit în multe familii care au copii adolescenţi. Au fost sfătuiţi să lase băiatul să iubească. Iubirea are formele ei de manifestare şi au fost întrebaţi de iubirile lor de la şaisprezece ani. Nimeni nu are voie să ucidă iubirea atît timp cît ea se încadrează în limitele frumoase, decente. Băiatul lor cu siguranţă că va mai iubi multe fete pînă îşi va stabili viitorul alături de cineva. Cel mai bine ar fi să înţeleagă copilul şi să prieteni cu el. Cum poţi veni tu ca părinte şi să îţi acuzi copilul că iubeşte prea mult sau că nu e bine ce face? Nu e bună iubirea multă în înţelesul de a ieşi din tipare, de a neglija îndatoririle fireşti vîrstei, dar atît timp cît ea este frumoasă şi armonioasă cel mai bine este ca ea să fie susţinută de părinţi. Părinţii iubesc copilul dar îi îngrădesc iubirea pentru altcineva, deci un oarecare posesivism şi mai ales din partea mamei. Eu personal am văzut multe mame care interzic băieţilor să relaţioneze cu fete, întotdeauna găsesc mamele ceva la acele fete, că nu sînt frumoase, că nu sînt bune, sau că nu îi iubesc îndeajuns de mult. Multe mame posesive ajung să îşi crească băieţii greşit, nedîndu-le voie să experimenteze iubirea; peste mulţi ani se trezesc că alegerea băiatului nu a fost tocmai potrivită şi ele nu realizează că principalul motiv a fost toată „educaţia” care le-au dat-o băieţilor în adolescenţă.

Părintele trebuie să fie un prieten apropiat copilului, să îl înveţe cum să se poarte frumos cu o fată, cum să respecte anumite limite care să crească iubirea dintre ei. O atitudine de genul, sînt îngrijorată că am un copil îndrăgostit de o fată este total distructivă. Ceea ce nu poate înţelege mama este că băiatul va fi mereu îndrăgostit de o fată şi nu poate să rămînă numai cu iubirea ei, care uneori îl sufocă, pentru că el îşi doreşte să iubească liber şi mai ales să fie fericit cu alegerea făcută. Nu mama sau tata aleg pe cine să iubească copilul lor ci ei sunt datori să îi dea cele mai bune sfaturi ca iubirea pe care o simte acel copil pentru o anumită persoană sa fie frumoasă şi armonioasă, constructivă şi nu distructivă a unor valori.

Al doilea caz pe care l-am citit este al unei femei de 42 de ani, care iubea un bărbat cu cîţiva ani mai mare decît ea. Sentimentele lor erau foarte puternice şi depăşeau oarecum nivelul unei iubiri cu o vibraţie firească, iubirea lor fiind puternică dar blamată de cei din jur. Cei din jur rîdeau de ea, de modul cum se comportă şi cum vorbeşte în ultimul timp şi o judecau că s-a îndrăgostit de un om mai în vîrstă. Mama ei o cearta mereu că era cu capul în nori, colegii de serviciu rîdeau pe înfundate şi ea era tristă pentru că nimeni nu o înţelegea.

Mi-a plăcut în povestea aceasta faptul că îi pasă de acest lucru, de cei din jurul ei, asta dovedeşte că îi iubeşte pe cei apropiaţi. Nu trebuie să îi fie ruşine că poartă sentimente atît de frumoase iubitului ei (chiar dacă el este mai în vîrstă). Iubirea lor era puternică, numai că în societate trebuia să adopte un stil mai temperat pentru a nu crea curiozităţi sau invidii la locul de muncă. Unii oameni pot fi invidioşi şi chiar răutăcioşi cînd văd că cineva din jurul lor trăieşte o iubire frumoasă. Iubirea nu poate fi stăvilită, ea porneşte din inimă ca un vulcan, se vede pe faţa ta că eşti fericit şi că iubeşti mult pe cineva. Nu poţi să îţi controlezi atît de bine totul şi să nu se observe nimic, chiar nici nu e de dorit o asemenea atitudine, dar puţină temperare în atitudine aduce şi o stare de echilibru. Încă un caz de iubire neînţeleasă. Dacă te-ai ridicat cu inima mai puţin de nivelul pe care cei din jurul tău îl cred normal, ai toate şansele să ţi se spună că eşti nebun sau că ţi-ai pierdut minţile. Cred că acest mod de a iubi, ca în cazul femeii de mai sus este un mod extraordinar de a simţi acest flux al iubirii în toată fiinţa ta. Puţini reuşesc să se ridice la acest nivel de iubire, să trăiască această dimineaţă în plenitudinea iubirii. Deci este bine să poţi să îţi pierzi minţile chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, abia atunci toată fiinţa ta se umple de iubirea divină.

Într-un ocean de lumină o picătură de iubire, într-un suflet acordat la vibraţia iubirii divine o picătură de extaz; singurele momente cînd sufletul ştie ce face este atunci cînd el iubeşte, cînd nu iubeşte el este mort, îngheţat.

Nu poţi să îţi faci mereu calcule dar în viaţă sînt iubiri cîştigate şi iubiri pierdute. Multe din cele pierdute au avut rolul lor de a te trezi, de a te face să înţelegi rostul iubirii, plinătatea ei, trăirea fiecărei clipe. E frumos să te uiţi în urmă şi să vezi că ai multe iubiri cîştigate, numai ele te pot aduce la stadiul de a iubi extraordinar de frumos, de a simţi bucuria trăită în ochii iubitei, iubitului tău. Aceste iubiri te ajută sa descoperi că Dumnezeu a pus infinit de multă iubire în tine şi din iubirea Lui tu împărtăşeşti şi altora, pentru că trebuie să înţelegi o dată şi pentru totdeauna că tot, dar absolut tot ce curge din fiinţa ta este iubire de la Dumnezeu, este iubirea sădită de El în tine.

Facebook Comments