Ipotești – 128 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu

Consiliul Judeţean Botoşani, Memorialul Ipoteşti- Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoșani organizează miercuri 14 iunie și joi 15 iu​n​ie 2017, o suită de manifestări care marchează 128 de ani de la moatea poetului Mihai Eminescu.

PROGRAM:
Miercuri, 14 iunie 2017
Colocviul de exegeză literară. Ediţia I. In honorem Dumitru Irimia
10.00 – Salutul organizatorilor
Secţiunea Comunicări ştiinţifice
Moderator: Mircea A. Diaconu, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
– Rodica Zafiu, Universitatea din Bucureşti: Temporalitate, ambiguitate şi lumi imaginare: interpretarea lui D. Irimia asupra Sărmanului Dionis
– Dinu Moscal, Academia Română – Filiala Iaşi: Reprezentări ale timpului în lirica eminesciană
– Enrique Nogueras Valdivieso, Universitatea din Granada, Spania: Primele apariţii în presa spaniolă ale lui Mihai Eminescu
– Maria Şleahtiţchi, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova: Basarabia Profesorului Dumitru Irimia
– Viorica Popa, Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi: Pornind de la Gramatica lui Dumitru Irimia
– Ala Sainenco, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Fundamente pentru limbajul poetic: Eugeniu Coşeriu – Dumitru Irimia

14.00 – Secţiunea Evocări
Moderator: Maria Şleahtiţchi, Academia de Ştiinţe a Moldovei.
– Mircea A. Diaconu, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
– Vasile Spiridon, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău
– Teodora Stanciu, Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România
– Mihai Şleahtiţchi, Universitatea Liberă din Moldova
– Lucia Ţurcanu, Editura ARC
– Smaranda Ghiţă, Şcoala Ştefan Bârsănescu Iaşi
– Oana Enăchescu, Radio România Cultural
– Cristina Irimia, Academia Română – Filiala Iaşi
– Ion Filipciuc, scriitor

17.00 – Prezentarea volumului Dumitru Irimia, Studii de limba română şi lingvistică
generală. Ediţie îngrijită de Dinu Moscal, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2017.
Prezintă: prof. Dinu Moscal, Academia Română – Filiala Iaşi

Joi, 15 iunie 2017

10.00 – Te Deum la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Ipoteşti
10.40 – Depuneri de coroane la bustul poetului Mihai Eminescu de la Memorialul Ipoteşti
11.00 – Biblioteca Naţională de Poezie Mihai Eminescu, Amfiteatrul Laurenţiu Ulici Deschiderea Zilelor Eminescu iunie 2017. Salutul organizatorilor. Mesaje de salut ale invitaţilor
11.15 – Conferinţă: prof. Rodica Zafiu, Universitatea din Bucureşti, Contribuţia lui Dumitru Irimia la interpretarea sintaxei şi a semanticii poetice eminesciene
11.35 – Prezentarea rezultatelor jurizării Premiului pentru traducerea şi promovare a operei eminesciene, ediţia 2017. Laudatio pentru laureat. Prezintă: prof. Mircea A. Diaconu, preşedinte al juriului
11.50 – Discursul laureatului ediţiei 2017
12.10 – Lansarea revistei Hyperion nr. 4-5-6/2007. Prezintă: Gellu Dorian
12.25 – Salon literar al Editurii Princeps Multimedia. Prezintă: Daniel Corbu şi Filomena Corbu
12.40 – Salon literar al Editurii ARC, Chişinău, Republica Moldova. Prezintă: Lucia Ţurcanu
12.55 – Salon literar al Editurii și al Bibliotecii Universității ”Ștefan cel Mare din Suceava”. Prezintă: prof. Sanda Maria Ardeleanu, dr. Victor Andrei Carcale
13.10 – Sala de expoziţii Horia Bernea. Expoziţia Memorialul Ipoteşti la 25 de ani – Memoria în imagini. Recital de folclor stilizat susţinut de Cvartetul Phoebus Botoşani: Raul Chiş, Cristina Chiş, George Bădărău, Alina Cuşniriuc.

Iași
Eminescu să ne judece
Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași organizează joi, 15 iunie 2017, o serie de acțiuni dedicate împlinirii a 128 de ani de la moartea poetului Mihai Eminsecu. Astfel, de la ora 12, în Parcu Copou, va avea loc ceremonia de depunere de coroane la bustul Poetului național. De la ora 18 sunteți așteptați în Parcul Copou – Teiul lui Eminescu la un recital de poezie susținut de Paul Gorban,Nicolae Panaite, Andrei Patraș, Șerban Axinte,Livia Iacob, Horia Zilieru, Cassian Maria Spiridon. Moderator: Adi Cristi.

București
Celebrarea strămoșilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși, este sigiliul moral al identității. În memoria și pentru onorul Domnului Mihai Eminescu, Voievodul Limbii Române, Biblia noastră spirituală, am inițiat cu ani în urmă acest tragic „Drum al Crucii.”

Pe 15 Iunie la ora 08,00 dimineața se oficiază Slujba de pomenire și parastas la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, iar la ora 08,30, cu Binecuvântarea Pr. Dr., Emil Cărămizaru, vom pleca pe jos de la monumentul „Lupoaica” (se află peste drum de Biserică) spre mormântul Poetului de la Cimitirul Bellu.

Procesiunea este întregită de elevi, cadre militare, profesori, scriitori, ziariști, studenți. Vom purta cu noi portretele și cărțile Poetului, flori, Tricolorul, toate acestea amintind de străvechea noastră spiritualitate.

Cu sprijinul Centrului Cultural al Ministerului de Interne, la mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmerie Române, această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului.
Mulțumesc Patriarhiei Române și Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 pentru implicare și promovarea evenimentului.
Laurian Stănchescu, Președinte, Fundația „Ideea Contemporană”
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România,
Membru titular al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Cluj – Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, organizează pe 15 iunie a.c., o nouă conferinţă din ciclul ”Scriitorul în cetate”.
– Călin Teutişan: Eminescu şi Maiorescu
Conferinţa va fi urmată de Recitalul de poezie „Cu gândiri şi cu imagini…”.
Participă: Horia Bădescu, Oana Boc, Gabi Bota, Hanna Bota, Ion Cristofor, Vasile Gogea, Vasile Igna, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Alice Valeria Micu, Emilia Poenaru-Moldovan, Maria Pal, Ionuț Țene.
Evenimentul va avea loc la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, joi, 15 iunie 2017, ora 12, şi este dedicat lui Eminescu, dar şi Centenarului Maiorescu, aniversare UNESCO.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici