Italia: copil de 14 ani „bolnav“ de playstation: judecătorul decide să fie dus la casa de copii

Măsura nu a fost încă aplicată, dar a început să dea rezultate: băiatul a predat aparatul mamei sale, iar acum merge în mod regulat la școală.

Căzut în capcana jocurilor video, un vârtej din care părea că nu mai poate ieși. Pentru asta, Tribunalul pentru Minori din Brescia a decis să-l ia familiei, incapabilă să-l vindece de această dependență. Ajunsese să nu mai meargă la școală pentru a avea mai mult timp să se joace la playstation. Judecătorul a decis că tânărul va trebui să meargă într-un  centru special pentru copiii din comunitate.

Totul a început acum doi ani. Mama băiatului, părăsită de soțul ei, a cerut ajutor serviciilor sociale să se ocupe de dependența copilului. De atunci, copilul a fost mai întâi diagnosticat la departamentul de neuropsihiatrie iar la școală, să fie flancat de un profesor de educație specială. Băiatul părea să se fi conformat, dar cu noul an școlar a reluat absențele. Mama a fost acuzată de neglijență iar asistenții  sociali s-au adresat Tribunalul pentru Minori, care a decis să încredințeze copilul unui centru comunitar și că se poate reîntoarce acasă numai dacă se vindecă de dependență.

Sentința nu a fost încă aplicată. Băiatul a reluat lecțiile și i-a înmânat playstation-ul mamei sale. De asemenea, el a scris o scrisoare instanței în care solicită să rămână acasă: „O să fiu cuminte”, promite el. Cine știe dacă scrisoarea este suficientă!…

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici