REDDITO DI CITTADINANZA o realitate…

Am pregătit, adunând și adaptând din surse oficiale și din media italiană profesionistă, unele informații legate de un argument arhi-discutat în Italia ultimelor 12 luni de zile: ”Reddito di cittadinanza”– acel ajutor de stat pentru cei săraci. Cine, cât, cum, unde, până când? Vom încerca să aflăm răspunsurile și nu doar atât.

La un venit anual mai mic de 6 mii de euro, în cazul în care cetățeanul locuiește singur, sau de 12.600 de euro, pentru un cuplu cu patru copii minori: faimosul ”reddito di cittadinanza” adică un ajutor de la stat, nu va privi numai ISEE prin actualul ajutor de incluziune, ”Rei” dar și pentru familiile cu venituri sub 9.630 de euro pe an, dacă locuiește cu chirie și nu are casă în proprietate.

Proiectul decretului privind ”reddito di cittadinanza” arată reguli, în multe cazuri similare cu Rei (”reddito di inclusione”), dar cu plafoane mai mari pentru beneficiul economic.

”Reddito di cittadinanza” ar trebui să fie distribuit persoanelor aflate în nevoie (cu reguli mai stricte pentru străini,  privind cererea de rezidență, care urcă de la doi la cinci ani). De fapt, spre deosebire de Rei, aceasta impune o barieră rigidă pentru ajutor de la stat.

Iată un rezumat al unor asemănări și diferențe cu Rei în conformitate cu ceea ce rezultă din proiect:

CINE POATE SOLICITA: Atât Rei (reddito di inclusione)  cât și ”reddito di cittadinanza” poate fi solicitat de cetățenii italieni sau cetățeni UE cu drept de ședere, sau din țările din afara UE cu permis de ședere în Italia pe termen lung. Pentru Rei, trebuie să fi avut rezidență timp de minim doi ani în momentul depunerii cererii, iar pentru ”reddito di cittadinanza”, reședința continuă(neîntreruptă) să fi fost de minim cinci ani.

Se poate obține ”reddito di cittadinanza” de către cei care au un venit anual sub 9360 de euro, iar pentru  Rei pragul este de sub 6 mii de euro. Pentru ”reddito di cittadinanza” se va lua în considerare, de asemenea, valoarea venitului familiei, care trebuie să fie sub pragul de 6.000 de euro pe an (pentru un single) incrementat în conformitate cu o scală de echivalență (0,4 pentru fiecare membru de familie major și de 0,2 pentru fiecare copil cu un maxim de 2,1, așadar, plafonul este de 12 600 euro.)

”Reddito di cittadinanza”  este compatibil cu naspi (Nuova Assicurazione Sociale Per l’Impiego) dar nu cu Rei – Se poate obține Rei chiar dacă sunteți în ajutor de șomaj, cu condiția ca acestea să nu depășească pragul de venit anual € 6.000 (prag ce crește în funcție de membri ai familiei).

Avantajul: realul beneficiu economic, ar trebui să fie aproape dublu în cazul  ”Reddito di cittadinanza”  față de ”Rei”. Pentru cei cu venit zero poate fi de până la 6 mii de euro pe an pentru un single (deci 500 euro pe lună, comparativ cu 187 euro pentru o single beneficiar de ”Rei”) și de 12.600 pentru o familie de 6 membri (1.050 pe lună, comparativ cu 539 de euro de până acum prin ”Rei”). Suma crește în cazul unei familii care locuiește în chirie, cu o contribuție ce poate ajunge până la 280 de euro pe lună – contribuție care nu este prevăzută în ”Rei”. În mod natural, avantajul este complementar venitului familial existent. Beneficiul nu poate fi mai mic de 480 EUR pe an (40 EUR pe lună).

DURATA de 18 luni pentru ”Reddito di cittadinanza”  se reduce așteptarea pentru reînnoire:

Durata beneficiului este aceeași, 18 luni pentru ambele măsuri, doar că pentru ”Rei” trebuie să se aștepte pentru reînnoire cel puțin șase luni, în timp ce pentru ”Reddito di cittadinanza”  va dura doar o lună.

Proiect personalizat: cele două măsuri implică activarea întregii unități familiale în căutarea unui loc de muncă (sau pentru studii pentru membrii din familie minori). La ”Reddito di cittadinanza”  nu este încă limpede care va fi ghișeul unde se poate cere ajutorul (pentru Rei se știe că la primării).

ATENȚIE: Este posibil să se ceară beneficiarului până la 8 ore de muncă pe săptămână în folosul comunității, în proiectele municipiului de reședință (solicitare care nu este prevăzută pentru ”Rei”).

FAMILIILE BENEFICIARE: în septembrie, potrivit ultimelor date INPS, erau previzionate aproximativ 378.000 de familii care au avut deja ”Rei”, pentru 1,1 milioane de persoane implicate (cu 304 euro media pe familie). În statistica proiectului de decret se presupune o audiență de 1,375,000 familii, între care numai aproximativ 200.000 străini, deci, o raportare globală, pentru 2,5% din populația italiană și pentru 2% din cea formată din străini.

Întrebare: doar 2,5% dintre italieni și 2% dintre străini sunt săraci și ar avea urgentă și justificată  nevoie să fie sprijiniți prin ajutoare de la stat?

Mergem, pe surse oficiale ISTAT și iată ce aflăm:

În 2017, 1 .778.000 de familii rezidente în Italia sunt estimate ca aflându-se în sărăcie absolută, familii în care trăiesc 5 milioane și 58 mii de oameni; comparativ cu 2016, sărăcia absolută crește atât în ​​ceea ce privește familiile, cât și cei single.

Incidența sărăciei absolute este de 6,9% pentru familii (6,3% în 2016) și 8,4% pentru single (7,9%). Două zecimi de punct este creștere în comparație cu 2016, atât pentru familii cât și pentru single, creștere datorată inflației din 2017.

În 2017, incidența sărăciei absolute în rândul minorilor rămâne ridicată  și egală cu 12,1% (1 milion 208 de mii, față de 12,5% în 2016).

Incidența sărăciei absolute crește în principal în sudul țării atât pentru familii (de la 8,5% în 2016 până la 10,3%), cât și pentru persoane single (de la 9,8% la 11,4%), în cantru țării înregistrându-se o creștere de la 5,8% la 10,1%) și în localitățile mai mici cu până la 50 mii locuitori (de la 7,8% în 2016 până la 9,8%). Sărăcia crește, de asemenea, în centrele și suburbiile din zonele metropolitane din nordul Italiei.

Incidența sărăciei absolute scade odată cu creșterea vârstei persoanei de referință. Valoarea minimă de 4,6%, de fapt, înregistrată în rândul familiilor cu capul familiei având vârstă peste 64 de ani, maximul în rândul familiilor cu persoana de referință sub 35 de ani (9,6%).

Chiar și sărăcia relativă a crescut față de 2016. În 2017, se referă la 3,000,000 171,000 familii (12,3%, față de 10,6% în 2016), și 9 milioane de 368000 de oameni (15,6% față de 14,0% din anul precedent).

Față de sărăcia absolută, sărăcia relativă este mai răspândită în rândul familiilor cu 4 membri (19,8%) ori 5 sau mai mulți membri (30,2%), în special în rândul tinerilor: aceasta ajunge la 16,3%, în cazul în care persoana de referință este sub 35 de ani, în timp ce scade la 10,0% în cazul celui de peste 64 de ani.

Incidența relativă a sărăciei rămâne ridicată pentru familiile de muncitori și asimilați (19,5%) și cei cu persoana de referință, (adică capul familiei) aflat în căutarea unui loc de muncă (37,0%), acesta din urmă înregistrând o scădere față de 31,0% din 2016.

Se confirmă dificultățile pentru familii formate doar din străini: incidența ajunge la 34,5%, cu diferențe puternice de pe teritoriul (29,3% în centrul țării și 59,6% în sud).

Potrivit statisticelor oficiale ale statului, străinii (reprezentând cam 10% din întreaga populație) sunt cei mai săraci în Italia, între 34 % și  59,6%  – (aceste raportări procentuale sunt afectate de comunitățile de migranți care nu muncesc și nu au muncit în viața lor nicăieri, stând oriunde, pe banii ajutorului de stat,  românii fiind foarte-foarte rar incluși în aceste situații, deoarece românilor le place munca și totodată și sunt capabili , calificați, să o facă și nici nu sunt mofturoși…) – iar cetățenii nativi italieni de maxim 15% – iar ajutoarele oferite de statul italian sunt cu o cincime mai puțin adresate străinilor, deși impozitele nu le sunt diminuate pe măsură, dimpotrivă, de aici se înțelege faptul că obligația de a munci chiar și în cele mai inacceptabile locuri de muncă este destinată discriminatoriu lor, italienilor, deși sărăcia nu are naționalitate, le este acordată oarece prioritate la ajutorul de stat.

Chiar și așa, decretul ”Reddito di cittadinanza”  deși nu este rău, față de nimic, nu rezolvă nodul problemei.

Întrebări firești acum: cât costă de la  vistieria statului crearea și implementarea acestui ”Reddito di cittadinanza” ?

Nu cumva soluția ar fi fost mai bună dacă statul ar fi cheltuit acești bani, și nu doar atât, pentru crearea de locuri de muncă și pentru relansarea economiei și stabilității economice? Nu cumva majoritatea celor care vor primi ajutor sunt precum asistații noștri din România, fără chef de muncă?

Pomenile acestea până la urmă le plătește cineva! Cineva căruia i s-ar putea diminua taxele!… E bine să fii darnic cu banii tăi, nu de la altul, de asta Di Maio și Salvini vor să pară generoși, fiindcă nu este din buzunarul lor! Dar la urmă, numai ei câștigă prin gest: popularitate, deși nu rezolvă sărăcia, ci doar o îmbrobodește…

După cum puteți constata și singuri, cifrele o indică limpede, cu sau fără ”Reddito di cittadinanza”  sărăcia va fi aceeași… ba chiar mărită cumva!…