Italia – Grevele planificate în luna noiembrie: stop școli, trenuri, avioane și taxiuri

italia

Prima agitație, convocată de către uniunile sindicale de bază, este organizată pentru 10 noiembrie și va prevedea aderarea unui număr de sindicate din lumea educației. Șoferii de taxi vor protesta la 21 noiembrie,  dacă nu vor ajunge la un acord pentru reorganizarea sectorului.

Noiembrie promite să fie o lună fierbinte în ceea ce privește grevele, începând din data de 10, cu o grevă generală indusă de către uniunile sindicale, care va afecta și traficul aerian.

Pe 10 Noiembrie – greve generale – Prima ocazie în care lucrătorii vor încrucișa brațele va fi la 10 noiembrie, când aderenții tuturor categoriilor și sectoarelor publice și private ale organizației uniunilor sindicale independente ORSA și USI  se vor opri din lucru pentru întreaga zi.

Transport – Greva din 10 noiembrie, la care vor adera, de asemenea, diferite sindicate din transportul feroviar, printre care: Cib-Unicobas, Cobas Confederația comitetelor la nivel local, sindicate la nivel local. Mai exact,  trenurile pe distanțe lungi pot avea opriri de la ora 21.00 încă din data de  9 noiembrie, până la 20:59 din data de 10 noiembrie. În timp ce pe cele regionale de la ora 21.00 din 9 noiembrie, până la 17.59 din 10 noiembrie.

Școlile –  Greva generală din 10 noiembrie va afecta diverse uniuni sindicale din educație, inclusiv ale profesorilor și personalului administrativ și auxiliar ale ATA, Confederației Cobas a comitetelor la nivel local, USB și Cib-Unicobas. Școala se va opri, de asemenea, pentru a doua oară, la 27 noiembrie pentru o grevă națională proclamată de către Saese, care va implica profesori și personalul ATA, angajați pe durată determinată, cu contracte atipice și precare. Motivul protestului este legat de măsurile de politica legislativă a guvernului privind școlile, cererea sindicatelor a unei legi pentru protecția tuturor celor care fac parte din personalul școlilor“.

Traficul aerian – Pe 10 noiembrie se vor înregistra inconveniente din cauza unei serii de proteste din partea lucrătorilor din aviație. Printre aceștia:  controlorii de trafic aerian ENAV  care aderă la Filt-Cgil, Fit-Cisl, Uiltrasporti, UGL-T , Unica, ce se vor opri timp de 4 ore. În aceeași zi, la aeroportul Fiumicino din Roma, mobilizarea grevistă va fi între orele 12.00  – 16.00 cu muncitorii care au aderat la Fit-CISL și UGL-Ta. Și orele 13.00 – 17.00 greva declarată de către lucrătorii de aviație Fit-Cisl, Brookfield aviation international, Crewlink Ireland Limited, McGinley aviation, Ryanair Limited și Workforce international conctractors limited,  al căror impact ar trebui să fie limitat din cauza numărului mic de membri de sindicat în zona italiană. O altă zi fierbinte pentru sector este de așteptat la 21 noiembrie, din cauza mobilizarării de patru ore, 13.00 – 17.00, a angajaților companiilor de manipulare a bagajelor și întreținere a aeroportului (Assohandlers) care aderă la Filt-Cgil, Fit-Cisl, Uiltrasporti și UGL -TA.

Taxi – De asemenea, la 21 noiembrie, vor protesta și șoferii de taxi, rămânând încă posibilitatea, în urma negocierilor cu guvernul, a unei amânări a agitație. În prezent, cu toate acestea, sindicatele consideră ca „inadmisibile“ propunerile privind decretul interministerial de reorganizare a industriei.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici