Să vorbim despre suflet, despre tine, om bun

Voi începe o serie de articole în care voi vorbi despre tine, omule, despre sufletul tău, despre orice are conexiune cu inima ta, cu mintea şi  percepţia ta despre orice te înconjoară. Aşa cum văd eu toate aceste lucruri din prisma şi experienţa mea. Pentru cei care vor să mă urmărească pe secţiunea „Conectarea la suflet”, voi fi aici şi voi transmite cuvinte, informaţii… iubire. Informaţia este extrem de importantă în zilele noastre şi poate ajunge în inimă, ea poate mişca sufletul. Deci… să vorbim despre iubire.

Citate:

Iubirea a născut cuvîntul, s-a sălăşluit în inimile oamenilor, pecete vie peste toate sufletele create de Dumnezeu. În toate timpurile, în toate inimile şi gîndurile oamenilor, în paginile şi operele lor iubirea a rămas unica sămânţă germinatoare de lumină.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru iubirea Mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi am rămas întru iubirea Lui”

Biblia, versiunea BOR, anul 1993, Ioan, 15,10

Domnul este milostiv […] atunci cînd sufletul Îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi de aproapele”

Jean-Claude Larchet, Dumnezeu este iubire, editura Sofia, Bucureşti 2003, pag 144 – 145

Iubirea nu se dăruie decît pe sine şi nu ia decît de la sine. Iubirea nu stăpîneşte şi nu vrea să fie stăpînită; fiindcă iubirii îi este de-ajuns iubirea. Cînd iubiţi, nu trebuie să spuneţi «Creatorul este în inima mea» ci mai degrabă «eu sunt în inima Creatorului».

Kahlil Gibran, Profetul, editura Mix, Braşov, 1987, pag 67

Dumnezeu îţi şopteşte veşnic tăcut: Eu sunt Iubire, dar pentru a experimenta dăruirea şi primirea iubirii, M-am divizat în trei: iubitul, iubita şi iubirea. Iubirea mea este minunată, frumoasă, pură, etern beatifică; şi eu o gust în multe moduri prin intermediul multor forme”

Paramahansa Yogananda, Divina iubire, editura Ram 2001,vol 2, pag 205

Si-am rămas în turnul gotic –

Turnul celor trei blazoane:

Al Iubirii,

Al Speranţei,

Şi-al Credinţei viitoare…”

Ion Minulescu, Într-un bazar sentimental, editura Minerva, 1974, Romanţa cheii

Cu cît mai multă iubire există în suflet, cu cît este mai curat, cu atît mai mare este numărul lumilor prin care trece”

Serghei Nicolaevici Lazarev, Principii de vindecare, editura Dharana, Bucureşti, 2005, pag 177

Iubirea,

aşa cum o văd

eu în sinele meu şi în sinele altora este linişte

De cele mai multe ori în sinele omului deschis, credincios, elevat este multă pace, această supapă din care vine pacea nu poate să aibă legătură decît cu iubirea. Dar poate că în sinele unor oameni, uneori, nu este acea pace pe care şi-o doresc, se simt tulburaţi şi atunci se întreabă cum este iubirea în ei însuşi, ea este altfel; încearcă un sentiment nou, dar ei ştiu că pot dărui iubire şi în acel moment, numai că iubirea lor poate fi la un alt nivel de vibraţie. Cînd dăruiesc iubire de pe nivelul pace, sufletul rezonează foarte înalt, atunci iubire este mult mai profundă, cînd dăruiesc iubire de pe nivelul unde totul este tulbure, atunci iubirea nu mai este din sine ci porneşte dintr-un loc al minţii. Dar oare iubirea este tulburată sau mintea?

Omule, să vorbim despre tine, să vorbim despre iubire.

Te întrebi de foarte multe ori ca să afli răspunsuri, cert este că răspunsurile îţi vin numai dacă în sufletul tău este pace, trebuie să îţi deschizi urechea interioară ca să afli toate răspunsurile ce te macină, dacă eşti agitat nu mai poţi auzi nimic şi atunci pacea interioară are strînsă legătură cu iubirea.

Iubirea se destăinuie în linişte, este ca o muzică caldă. Poţi trăi cel mai înalt sentiment al iubirii dacă în tine şi în jurul tău nu este linişte? Poţi exprima trăirile tale sau dărui inima ta dacă în tine nu este pace? Pe cine ai văzut tu că urlă iubirea, că face mult zgomot şi strigă în gura mare toate sentimentele pe care le deţine în inima sa?

Deci, iubirea este linişte, şi liniştea este iubire, cînd în sinele nostru curge acest flux al iubirii împletite cu liniştea înseamnă că am ajuns la cel mai pur şi înalt prag al fiinţei noastre.

Poţi să faci o meditaţie singur, să stai în linişte şi să simţi cum curge iubirea prin tine, ea este ca o căldură care te copleşeşte întotdeauna din zona inimii şi se răspîndeşte în tot corpul. E de ajuns să pronunţi doar cuvîntul iubire şi să nu te gîndeşti la nimic altceva, să nu îţi imaginezi nimic înaintea ochilor tăi şi atunci observi că se întîmplă un miracol cu propriul tău corp, el este inundat de o căldură ce îţi linişteşte toate simţurile, îţi vine să plîngi, să rîzi, tot interiorul tău rîde şi se luminează, iar tu nu poţi să îţi explici ce este acest lucru care ţi se întîmplă.

Şi dacă în sinele tău este linişte atunci poţi cu uşurinţă să „vezi” iubirea. Stai cu tine însuţi puţin timp, cel mai mult timp pe care îl petrece omul cu el însuşi şi mai ales în acest secol al grăbiţilor, aşa cum îmi place mie să spun, este doar atunci cînd doarme.

Şi dacă petrece acest timp doar cu el în somn, atunci nu este conştient şi nu are simţurile treze pentru a şti ce se întîmplă în inima lui. Ziua este atît de agitat să îndeplinească totul încît uită mereu să privească în interiorul său. Rareori în sinele lui este linişte şi rareori sentimentul iubirii ajunge să se deschidă pe un plan superior. Şi dacă nu ai timp să priveşti în sinele tău cu siguranţă că nu mai ai timp decît superficial ca să priveşti în sufletul celorlalţi de lîngă tine. Toţi oamenii se întreabă de ce nu reuşesc să vadă mult mai mult în cel pe care şi-l aleg să le fie alături în iubire, este foarte simplu, ei nu mai au liniştea în ei, nu mai au timpul necesar să descopere profunzimea iubirii şi atunci se întîmplă marea tulburare a minţii care alege ceea ce consideră ea că este bine. Dacă faci o punte inimă – minte, ai toate şansele să reuşeşti în alegerea făcută, în schimb poţi şti că întotdeauna alegerea minte – inimă este greşită. Tot ceea ce porneşte dinspre tine spre celălalt vine întîi din inima. Verbul a iubi, în sine are legătură cu inima, nu este necesar să îl punem acolo unde nu îi este locul, ce să caute iubirea în cap. Ea vine din inimă şi curge ca o apă printre stînci, este veselă şi o ia repede la vale. Cînd gîndirea stabileşte regulile inimii, de a iubi sau nu, tot este bine, judecata minţii se supune la ceea ce a ales inima, e bun sau rău. Nu poate fi nimic rău aici dacă, mă întorc la ceea ce spuneam mai devreme, în inima ta este linişte şi ai ajuns să atingi profunzimea iubirii, ai învăţat să alegi bine. Greu este acest discernămînt în iubire.

Tu zici că inima ta a ales bine şi în sinele tău este foarte clară calea dar apoi vine îndoiala şi îţi strică tot ceea ce ai văzut, simţit. Îndoiala vine din minte dar numai atunci cînd inima ta este şi ea îndoită la rîndul ei. Ce înseamnă să ai inima îndoită? Să nu simţi acea stare de linişte totală asupra unui lucru pe care îl întreprinzi, cînd inima ta nu e liniştită, atunci intervine şi îndoiala pe care mintea o emite la rîndul ei. Vorbim despre îndoiala – inimă şi îndoiala – minte. Te întrebi firesc, unde se sălăşluieşte prima oară îndoiala? În minte sau în inimă? Eu zic că întîi sufletul este acela care simte că ceva nu este în regulă şi apoi mintea caută să găsească ceva care nu se potriveşte, pentru că mintea este învăţată să scormonească, ea ajută întotdeauna inima, dar asta numai atunci cînd în tine există deja un bun discernămînt. Poţi greşi în ambele cazuri, să nu ai nici inima pregătită să discearnă şi nici mintea. Nu este nimic de judecat în toată schema asta, tu nu poţi fi judecat, alegerile se fac în funcţie de cît ai meditat tu, cît te-ai cufundat în sinele tău. Poţi greşi în alegeri toată viaţa, şi asta pentru că nu vrei niciodată să îţi înveţi lecţia. Mintea greşeşte mai mult sau inima ta? Aceasta este întrebarea pe care ţi-o pui şi ajungi să realizezi că inima este veriga slabă, dar nu îţi pui problema că şi mintea ta este la fel, niciuna nu are putere să facă ce este bine, binele pe care ţi-l doreşti tu.

Facebook Comments
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentștiri de neratat
Articolul următorBaletul mecanic