JAF: taie urechea soției, cerându-i-se să deschidă seiful

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Victimele sunt Carlo Martelli, fondator al Asociației Anffas, de 69 de ani, și soția sa, Niva Bazzan. În casă, de asemenea, copilul acestora, cu handicap

Jaf  în noaptea de sâmbătă și duminică într-o vilă din Carminiello di Lanciano (Chieti). Victimele sunt Carlo Martelli, în vârstă de 69 de ani, fondator al asociației Anffas și soția sa, Niva Bazzan, căreia infractorii i-au tăiat lobul urechii drepte. Fiul cu dizabilități este nevătămat. În patru, tâlharii, cu capișon, după ce au intrat în casă, au legat soții și i-au bătut, cerându-le accsul la seif și la cărțile de credit.

Hoții au transformat și camera fiului cuplului cu susul în jos, dar nu l-au atins pe băiat. „Am fost convins că ne vor ucide pe toți, eram sigur că se va întâmpla ce e mai rău”, a spus Martelli la Tg1. „Am fost bătut la podea și apoi legat de mâini și de picioare.  În același timp a fost legată și  soția mea, unul urla: „Ori ne deschizi seiful, ori o facem bucăți pe soția ta”

Două ore în mâinile tâlharilor – După aproximativ două ore, în jurul orei 6, ostaticii au reușit să se elibereze și să dea alarma. Bandiții ar fi bătut cuplul care ar fi dezvăluit unde era seiful, care în realitate nu ar fi poziționat în casă. La acel moment, trei dintre cei patru criminali urmau să ridice bani de la un ATM, deplasându-se cu mașina femeii.. Atunci când cei patru au fugit, cu mașina doctorului Carlo Martelli , omul a reușit să se elibereze de legăturile din plastic cu care au fost legați și, de asemenea, să-și elibereze soția. Anchetatorii nu exclud faptul că ar putea exista și un al cincilea, care probabil a stat de pază.

Femeia se află în secția chirurgie, unde se încearcă suturarea lobului urechii. Soțul are o leziune cranio-facială în urma numeroasele lovituri primite și este sub observație. Lobul drept al femeii ar fi fost secționat cu un fel de cosor mic cu mâner din lemn pe care bandiții l-ar fi găsit în cantina locuinței.

Facebook Comments

Mulțumim pentru lectură și pentru că DISTRIBUI:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comments are closed.