Momentul Kövesi a fost crucial în istoria României postdecembriste. El nu şi-a terminat încă semnificaţiile. A fost un moment suprarealist în care a fost sacrificat simbolul anticorupţiei din România de către un preşedinte care a atras atenţia cu totul şi cu totul absurd că lupta anticorupţie trebuie să continue, după ce modelul acestei lupte, a fost îngenunchiată, concediată şi pusă pe liber. Niciodată, nicăieri în nicio democraţie europeană, mafia nu a ajuns atât de departe. Un infractor şi un suspect de serviciu al celor mai înalte anchete, au schimbat codurile penale să se salveze. Au schimbat Legea să schilodească Justiţia. Lumea politică românească este condusă de un infractor de talie internaţională. Crima organizată este un aisberg a cărui profunzime presa independentă abia o bănuieşte.
În momentul în care Kövesi şi-a anunţat demisia, discursul ei a fost foarte urmărit pe planetă. Ar fi putut avea un impact nimicitor. Ar fi putut spune de exemplu, chiar dacă am fost îngenuncheată azi, chiar şi din poziţia de simplu procuror, am să-l arunc pe Dragnea după gratii. Nu voi avea niciun moment de odihnă, până nu-l voi ascunde pe Tăriceanu în beci, acest câine fanariot care a obstrucţionat în mod continuu şi sistematic Justiţia din poziţia de Şef al Camerei Senatului României, aruncând cu lături în Europa, în parteneriatele strategice, în toate valorile Vestului şi totul “în numele cetăţeanului”, dar cu siguranţă nu în numele cetăţeanului care nu are apă acasă, cetăţeanul care coboară din autobuzele aglomerate hodorogite din România, fără aer condiţionat în ochiul caniculei, ca nişte cuptoare cu microunde pe roţi, ci în numele cetăţeanului obişnuit cu bordelurile de lux, cu escortele de top, cu limuzine, cu turismul exotic, cu mesele de lux de restaurante, niciodată plătite, cu grădinile caselor de vacanţă cumpărate din şpaga măruntă, ordinară.
Din momentul Kövesi, nu trebuie să uităm cele mai importante semnificaţii – Dragnea, Tăriceanu, Norica Nicolai, Varujan Vosganian şi modelul lacheilor constituţionali, cel mai parşiv Pristanda din istorie – Ministrul Justiţiei Tudorel Toader.
Când îmi amintesc discursurile halucinante ale Noricăi Nicolai din Parlamentul European împotriva poliţiei secrete din România şi a statului paralel care l-ar fi încolţit pe naivul Tăriceanu după ce i-a ascultat timp de 8 ani telefonul, simt că pătrund într-un film suprarealist, şocant, gen “Hotel de lux”. Imaginaţi-l pe Varujan Vosganian, acest mâncator profesionist de rahat, la tribuna Parlamentului, îndemnându-şi colegii să voteze noile coduri penale, pentru că ori se salvează toţi împreună, ori nu se salvează niciunul. Acum puneţi în balanţă aceste situaţii limită, cu un rest de speranţă în lupta anticorupţie să vedeţi ce atârnă mai greu.
În mod involuntar, memoria mea a pus în balanţă ziua în care Mugurel Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a primit de la Traian Băsescu, o minunată distincţie în grad de Mare Ofiţer, îţi trebuie câteva fraze să descrie această medalie, pentru “cea mai spectaculoasă creştere economică de după al doilea război mondial” , moment în care populaţia României dezinformată, claustrată şi jefuită în propriile ghetouri a trăit cea mai spectaculoasă mizerie.
Pentru că a inventat un mecanism financiar de jaf în masă, o armă care a decimat mediul de afaceri al firmelor mici şi mijlocii în numele stabilităţii cursului valutar şi al protecţiei sistemul bancar, pentru un monopol de 10 bănci nemaiîntâlnit în istoria bancară mondială, Constantin Mugurel Isărescu, un om de afaceri de succes, academician şi scriitor de cărţi despre riscurile economice, a fost premiat cu distincţia cea mai înaltă a statului, iar un procuror care şi-a făcut datoria, fără nicio altă sursă de venit decât leafa de magistrat, un procuror care a devenit simbol al luptei anticorupţiei din România, apreciat mai mult în afara ţării decât acasă, nu a primit niciun măcar un simplu mulţumesc după întreaga activitate.
A răsuflat uşurat Tăriceanu. Dragnea şi-a şters transpiraţia de pe frunte. De ce? Pentru că acest procuror reuşise să bage frica în ei. Liviu Dragnea nu a avut tupeu decât s-o numească “doamna”.
Din păcate, preşedintele s-a ascuns după fustele purtătorului de cuvânt. Putea să-i propună un post în staful prezidenţial. Putea să-i arate un sprijin minim, putea să-i spună mulţumesc.
Un preşedinte care garantează independenţa procurorilor, egalitatea în faţa legii, a cedat şantajului unor criminali care au ajuns să influenţeze Curtea Constituţională a României, autoritatea cea mai înaltă a statului care garantează supremaţia Constituţiei, autoritatea care l-a pus pe preşedintele României în situaţia să execute un ordin clar – lichidarea simbolului anticorupţie din România. Situaţia aceasta conţine multe fumigene politice. În fundalul ei însă avem clar imaginea unui preşedinte pentru prima dată incoerent, care a cedat şantajului şi calculelor electorale, tăindu-şi craca de sub picioare. În cădere liberă preşedintele Johanis poate recomanda cât pofteşte continuarea luptei anticorupţie, dacă-l mai crede cineva.
