La Bârlad s-au montat luminițele de Crăciun deși e încă de vară

Chiar dacă suntem abia în luna septembrie, iar vara pare una târzie, pe străzile din Bârlad au început să răsară decoraţiuni de Crăciun!

În Bârlad, Crăciunul a venit cu.110 zile mai devreme. Oraşul a fost deja „împodobit ” cu decoraţiunile luminoase pentru sărbătorile de iarnă. Privindu-le la adăpostul pălăriilor şi al ochelarilor de soare, cetăţenii oraşului au avut un moment de confuzie. Nu ştiau dacă sunt puse ornamente noi ori sunt date jos cele vechi. Graba, însa, a fost explicată de oficialii Primăriei.

Este început de septembrie, iar termometrele din Bârlad arată 28 de grade. Însă, angajaţii Primăriei par cuprinşi deja de spiritul sărbătorilor de iarnă. Încă de ieri s-au apucat să monteze decoraţiunile de Crăciun.

Fulgi de zăpadă, steluţe şi clopoţei atârnă deasupra bulevardelor din oraş. Priveliştea îi nedumereşte pe trecători.

Schimbarea la faţă a oraşului a câştigat şi fani. Sunt oameni care spun că nu poate fi prea devreme să te gândeşti la cea mai frumoasă sărbătoare din an.

Oficialii primăriei tot despre Centenar vorbesc. În 2018, în Bârlad vor fi aproape de două ori mai multe decoraţiuni luminoase faţă de anul trecut. Astfel că nu ar fi vrut să facă totul în grabă.

Teama de greşeli poate fi justificată. Anul trecut, în Filiaişi, decoraţiunile montate cu o săptămână înainte de 1 Decembrie au fost puse pe dos. În loc de trunchiuri de con, cetăţenii s-au trezit că le atârnă deasupra capetelor cu totul altceva.

Sutele de luminițe și ghirlandele, cu globuri sau steluţe, sunt montate într-un ritm uluitor de muncitori. Chiar şi aşa, localnicii nu au intrat atât repede în „spiritul sărbătorilor” şi se minunează de ceea ce văd pe străzi. Autoritățile consideră însă situația drept normală.

Reporter: Nu e prea devreme?

Muncitor: Nu e. Oamenii sunt pro şi contra, dar atât timp cât merge treaba e bine.
Principalele străzi din oraş au fost deja împodobite cu ornamente festive de Crăciun, colorate şi agăţate pe stâlpii de iluminat. Afară sunt încă temperaturi de vară şi nici peisajul nu pare potrivit pentru decizia autorităţilor. De altfel, nici locuitorii din Bârlad nu par prea impresionaţi de strădania primăriei de a-i surprinde atât de devreme cu beculeţe şi ghirlande.

Localnica: „E devreme, la noi oricum lucrurile sunt pe dos”

Localnica: „Nu simt miros de sărbători, dar e bine că s-au apucat”

Unii nici nu au observat că deasupra străzilor au început să atârne globuri şi steluţe, chiar la începutul lunii septembrie.

Localnic: „Nu e momentul potrivit, e prea devreme”

Autorităţile văd însă această situaţie absolut normală chiar dacă mai este destul până în decembrie.

Constantin Nițuc, purtător de cuvânt Primăria Bârlad: ”Omul gospodar îşi face sanie vara. Pentru că ne apropiem de centenar primăria a luat decizia ca firma care montează să se apuce de treabă ca pe 1 decembrie tot oraşul să fie iluminat”

Mai mult, anul acesta autorităţile promit locuitorilor o „mare” de luminiţe pe care au cheltuit mai mult de 400.000 lei. Sursa:actualitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.