Labirintul – între simbolistică și mit

gradina labirintica

Labirintul, Mitul labirintului – simbol si origini, este, la origine, palatul cretan al lui Minos, in care era inchis Minotaurul si de unde Tezeu nu a putut iesi decat cu ajutorul firului Ariadnei. Trebuie deci retinut in primul rand planul lui complicat si dificultatea parcursului sau.

Mitul labirintului – simbol si origini
Labirintul este, inainte de toate, o incrucisare de drumuri dintre care unele sunt fara iesire si constituie fundaturi, prin mijlocul carora trebuie sa descoperi drumul ce duce in centrul acestei ciudate panze de paianjen. De altfel, comparatia cu panza de paianjen nu este exacta, caci aceasta este simetrica si regulata, pe cand esenta insasi a labirintului este de a circumscrie in cat mai putin spatiu un paianjenis cat mai complex de carari si sa intarzie astfel sosirea calatorului la centrul catre care ravneste.

In Mitul labirintului – simbol si origini vom incerca sa studiem toate aspectele principale ale simbolului.
labirinticDar acest traseu complex se regaseste in stare naturala in anumite pesteri preistorice strabatute de o retea de culoare de acces; este desenat, ne asigura Vergilius, la intrarea salasului Sibilei din Cumae si este deasemenea gravat pe dalele catedralelor, cunoscut pana si in Egipt (Herodot povesteste in Cartea a Doua din Istorii despre o constructie labirintica gigantica langa “Orasul Crocodililor” – descoperit in secolul al XIX-lea in provincia Faioum).

Caci – si asocierea lui cu pestera o indica – labirintul trebuie deopotriva sa ingaduie accesul la centru printr-un fel de calatorie initiatica si sa-l interzica celor care nu sunt calificati pentru aceasta. In acest sens, labirintul a fost apropiat de mandala care comporta uneori un aspect labirintic.

Este vorba deci de figurarea unor incercari initiatice discriminatorii, care precedau inaintarea catre centrul ascuns. Exemple asemanatoare au fost gasite la indienii nativi-americani (vedeau labirintul ca pe un simbol sacru sau un stramos), iar cele mai veche s-au gasit in Goa si in nordul Indiei datand din 2500 i.Hr. Modelele variaza, unele fiind chiar ciudate pentru intelegerea noastra de europeni. In timp ce in preistorie ele serveau drept capcana pentru spiritele rau-voitoare, in Evul Mediu s-au transformat in drum de pocainta, cu sensuri sacre, iar azi le privim doar ca metafore.

Labirinturile gravate pe dalele bisericilor erau totodata semnatura unor confrerii initiatice si substituirile pelerinajelor la Sfantul Mormant. De aceea in centru poti afla unori fie arhitectul insusi, fie Templul din Ierusalim: alesul ajuns in Centrul lumii sau simbolul acestui centru.

Credinciosul care nu putea indeplini in realitate pelerinajul parcurgea cu imaginatia labirintul, pana ce ajungea in centru, la locurile sfinte: era pelerin pe loc. Facea drumul tarandu-se pe genunchi, ca de exemplu de-a lungul celor doua sute de metri ai labirintului de la Chartres. Biserica si indeosebi crestinismul, a inteles sensul fizic, imediat, nu si pe cel ascuns. Constructorii catedralelor, in schimb, au invatat mai multe.

Labirintul a fost utilizat ca sistem de aparare la portile oraselor fortificate si era desenat pe machetele caselor grecesti antice. In ambele cazuri este vorba de a apara orasul (sau casa), conceput a fi situat in centrul lumii, a-l apara nu numai impotriva dusmanului omenesc, dar si impotriva influentelor malefice.

Dansul lui Tezeu, zis si dans al cocorilor, este desigur legat de intortocherea labirintica. Or exista si in China dansuri labirintice care sunt dansuri de pasari (precum dansul lui Yu), avand si ele un rol supranatural.

Tezeu si Minotaurul in Labiritntul lui Dedal. Palatul din Cnossos si firul Ariadnei.

tezeuSimbol al unui sistem de aparare, labirintul vesteste prezenta a ceva pretios sau sacru. Poate avea o functie militara, de aparare a unui teritoriu, unui sat, unui oras, unui mormant, unei comori: nu le permite accesul decat celor care-i cunosc planul, adica initiatilor. Acesta este simbolul principal in Mitul labirintului – simbol si origini.

Are o functie religioasa de apararea impotriva asalturilor raului: raul nu este numai demonul, dar si intrusul care se pregateste sa violeze tainele, locul sfant, intimitatea relatiilor cu divinul. Centrul pe care-l protejeaza labirintul va fi rezervat initiatului, celui care in timpul incercarilor initiatice (ocolisurile labirintului) se va fi aratat demn sa aiba acces la revelatia misterioasa. O data parvenit in centru este ca si consacrat, introdus in arcane, este legat prin secret.

Ritualurile labirintice pe care se intemeiaza ceremonialul de initiere au tocmai drept scop sa-i arate neofitului, in chiar timpul vietii sale pamantesti, felul de a patrunde, fara a se rataci, in teritoriile mortii (care este poarta unei alte vieti). Intr-un anume fel, experienta initiatica a lui Tezeu in labirintul cretan echivaleaza cu cautarea Merelor de Aur din Gradina Hesperidelor sau al Lanii de Aur din Colhida.
mitologie
Fiecare din aceste incercari nu semnifica altceva, in limbaj morfologic, decat patrunderea victorioasa intr-un spatiu greu accesibil si bine pazit in care aflai un simbol mai mult sau mai putin transparent al puterii, al sacralitatii si al nemuririi.

Labirintul ar putea avea si o semnficatie solara din cauza dublei securi al carei Palat ar fi si care este gravat pe mai multe monumente din perioada minoica. Taurul inchis in labirint este si el un element solar. Poate simbolizeaza, in aceste perspective, puterea regala, dominatia lui Minos asupra poporului sau.

In timp ce spirele etajate ale unui zigurat urmaresc proiectia in spatiul cu trei dimensiuni a unui Dedal helicoidal, numele insusi al labirintului, Palatul Securii aminteste ca la Cnossos salasul mitic al Minotaurului era mai ales sanctuarul dublei securi (emblema a regalitatii) adica al traznetului arhaic al lui Zeus-Minos.(continuarea pe http://mythologica.ro/mitul-labirintului-simbol-si-origini/)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici