LEGI NOI: Persoanele cu handicap vor putea beneficia de îngrijirea unui asistent personal la domiciliu, atestat şi înregistrat oficial

statutul asistentului personal

Guvernul a adoptat, joi, 27 iulie,  o hotărâre prin care persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist, atestat şi înregistrat oficial.

„Actul normativ stabileşte condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist şi reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecţia instituţionalizată a persoanelor cu dizabilităţi. Potrivit hotărârii, asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat”, informează Guvernul.

Actul normativ reglementează modalitatea prin care o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat poate beneficia de îngrijire la asistent personal profesionist: persoana respectivă sau reprezentantul legal al acestuia adresează o cerere în acest sens către serviciul public de asistenţă socială din subordinea autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază are domiciliul/reşedinţa persoana cu handicap sau către un furnizor public/privat de servicii sociale, acreditat în condiţiile legii.

Adultul cu handicap grav sau accentuat, beneficiar de servicii în centre rezidenţiale pentru persoane cu handicap, adresează cererea către conducerea instituţiei respective.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului poate acorda asistent personal profesionist pentru o persoană adultă cu handicap grav sau accentuat, şi din oficiu.

Asistentul maternal care are în plasament un copil cu handicap grav sau accentuat poate opta să devină asistent personal profesionist pentru copilul devenit tânăr.

Hotărârea stabileşte şi modalităţile de evaluare a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare. Astfel, vor fi avute în vedere elementele sociale şi medicale ale capacităţii solicitantului, determinate prin interviuri luate acestuia, vizite la domiciliul sau, interviuri luate persoanelor cu care solicitantul locuieşte şi alte investigaţii suplimentare considerate necesare. Din echipa care realizează evaluarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare fac parte cel puţin un asistent social şi un psiholog.

Activitatea asistentului personal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioada corespunzătoare valabilităţii atestatului şi în condiţii specifice privind munca la domiciliu. Contractul se încheie cu DGASPC sau cu furnizorii privaţi de servicii sociale.

Monitorizarea şi controlul activităţii asistentului vizează respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap, iar opinia adultului cu handicap grav sau accentuat va fi luată în considerare de către angajator în procesul de evaluare a activităţii desfăşurate de asistentul personal profesionist.

Modelul atestatului de asistent personal profesionist, dar şi standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se vor aproba prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în termen de la 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi.

Totodată, tot prin ordin al ministrului muncii se aprobă procedura de monitorizare şi control a activităţii asistentului personal profesionist, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii. Potrivit RTV.NET

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici