Lili Crăciun, o scriitoare percutantă, lansează la Roma ”Călătoria”, un roman uluitor

Literatura, proza în special, are rolul și de a reîmprospăta memoria asupra unor fapte grave, teribile, petrecute de-a lungul ultimelor decenii, un fel de cronicar al timpului din ale căror cronici să învățăm ceva, măcar cum să evităm erori, cum să păstrăm sfinte acele valori fără de care viața s-ar scurge spre toate formele apocaliptice, cum ar fi, de exemplu, disprețul pentru dreptul femeii de a naște sau nu.
Lili Crăciun a scris o astfel de literatură în cartea ”Desculță pe cioburi de oglindă – Călătoria!

În 2015 a publicat la Editura Eubeea din Timișoara romanul ”Călătoria” – drama unei tinere femei care-și provoacă un avort empiric pe vremea comunismului din România, balansînd mai apoi între moarte și pușcărie. Cartea este o mărturisire, o introspecție la nivel de conștiință. Ea a fost dedicată celor 10.000 de femei care au murit ca urmare a decretului dat de Ceaușescu în 1966, precum și sutelor de mii care au scăpat cu viață dar au rămas traumatizate în urma acestor avorturi empirice. Cartea a fost lansată cu succes în mai multe orașe din România, prezentată de scriitori de marcă ai țării (Florin Iaru – la București, Brașov și Oradea, Liviu Antonesei și Florin Iaru – la Iași, Lucia Olaru Nenati – la Botoșani, Ion Drăgușanu – la Suceava, Eduard Zalle – la Constanța, Valeriu Butulescu și Mihai Barbu – la Petroșani, Otilia Țigănaș și Eugenia Crainic – la Arad). A fost primită excelent de către cititori, fiind la a doua ediție – sub numele Desculță pe cioburi de oglindă – Călătoria (Editura Primus Oradea).
La începutul acestui an a avut bucuria și onoarea ca traducerea cărții în limba spaniolă să-i fie admisă la publicare de Editura Tandaia din Santiago de Compostella, sub numele ”Descalza entre cristales rotos de espejo”.
Ediția în limba spaniolă va apărea în Spania, Argentina, Mexic și Peru. De asemenea a încheiat în 2016 și un contract cu un scenarist din Sua (Ross Massbaum) pentru o piesă de teatru și un film după subiectul cărții.

Au relatat despre această carte: Nina Ceranu, scriitor si editor, Timisoara: „Un roman de-un realism cutremurător! Încărcătura pe care autoarea a dat-o cuvintelor îl face să fie artă. Dar și eliberare. Povestea e paralela dintre lumi, trecute și viitoare. Mai autentic și mai credibil nu știu cine ar fi făcut din propria durere o carte care va fi mărturie”.
Csaba Szabo, publicist, Cluj Napoca: ”Călătoria lui Lili Crăciun nu este una palpabilă, ca şi uterul personajului principal în mâna a multor medici şi asistente, ci una de o abstractitate foarte fină, având rădăcinile în năvodurile anxietăţii feminine – undeva la limita minunii de a da viaţă şi a iadului pruncuciderii („Ducându-mă cu gândul că iadul n-a fost niciodată în altă parte. A fost tot timpul aici, în noi”).
Ion Dragusanul, scriitor, Suceava: „Deşi marchează debutul de romancier al doamnei Lili Crăciun, “Călătoria” poate fi considerată, pe o grilă valorică, un al şaptelea roman al unui scriitor serios şi înnăscut scriitor. Excelent construită narativ, cu o simbolistică filosofică insinuată discret, ca şi coloristică metaforică a eleganţei frazării, cu o vervă a epicului ascendentă, cartea ajunge la apogeu prin ţipătul vârstelor şi al cărţii: „Sunt liberă!”.
Dorian Obreja, poet si publicist, Iasi: „O călătorie ce nu trebuia făcută, dar o carte care trebuie citită. Cu siguranţă, călătoria personajului din cartea cu acest titlu, nu ar fi trebuit să aibă loc, asemenea întregului fenomen tragic ce a constituit o realitate a trecutului nu foarte îndepărtat şi a devenit un subiect prea puţin cunoscut şi încă mai puţin abordat în prezent. Experienţa dramatică a victimelor fenomenului amintit le face pe acestea să aibă nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a se mărturisi. Iar când dorinţa confesării se întâlneşte cu talentul, cum este cazul la Lili Crăciun, rezultă o carte ce, indubitabil, trebuie citită”.
Doina Popescu, scriitor si realizator TVR, Bucuresti: „Romanul de debut al scriitoarei Lili Crăciun decupează o secvenţă din viaţa unui cuplu din middle-class-ul românesc, la finele regimului comunist-ceauşist. O călătorie care te ţine cu sufletul la gură, cu răsturnări de situaţii pe cât de neaşteptate pe atât de verosimile totuşi, în logica acelui regim politic care, în situaţii de viaţă extreme, îi obligă pe indivizi să ia decizii rapide, sub impulsul unui bine sau al unui rău crescut în ei parcă în mod natural”.
Leonard Relea, publicist, Iași: „Autoarea reuşeşte să pună pe hârtie gânduri, sentimente, stări, cu atâta acurateţe şi cu un fin simț al detaliului, încât par că sunt trăite chiar de către cititor. Nu aş vrea să ştiu ce ar simţi o femeie, care a trecut prin situaţii identice, în momentul în care va citi cartea. Aş putea spune că e interzisă cardiacilor. Cele 300 de pagini ale romanului sunt un tur de forţă prin memorie, o descătuşare aproape violentă a amintirilor blocate zeci de ani în sertarele subconştientului”.
Eugenia Crainic, realizator TV, Arad: „Pe scurt, în cele şapte zile prin care ne poartă amintirile profesoarei Liana, se întâmplă lucruri care-i dau femeii viaţa peste cap, simţind mai mult decât în întreagă ei existenţă ce înseamnă să nu contezi, să fii victimă în adevăratul sens al cuvântului şi să nu ai nicio putere în faţa absurdului şi a nedreptăţii. Liana, ca orice femeie pentru care contracepţia era interzisă, iar avortul o infracţiune, trece prin situaţii şi stări de infarct, suferind şi umilindu-se peste puteri în lupta sa surdă cu sistemul care nu o lasă să decidă asupra propriei sale existente. Durere fizică şi tortură psihică. Astfel s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, romanul lui Lili Crăciun. O bucată de viaţă, aşa cum a fost”.

Un fragment din carte interpretat de actorii din Petroșani (Cosmin Rădeascu – actor și director teatru și Irina Bodea Radu – actriță):

Scriitoarea Lili Crăciun este autoarea și a unui alt roman, ”Menajerele soacrei mele” dar iată, începând cu această lună, Mai 2017, Lili Crăciun va face un turneu de lansări de carte cu romanul prezentat mai sus, ”Călătoria” în diferite orașe din Italia, ajungând la Roma în Duminica ”Sfinților Împărați Constantin și Elena”, la 21 Mai, alături de Virgil Cosma, organizând lansarea împreună cu Cenaclul de la Roma, în via Lungotevere Portuense nr.200 în incinta localului terasă Pasticcio, începând cu ora 15.00, unde cititorii o pot cunoaște în persoană și discuta liber despre carte sau condiția femeii din România.

Lili Crăciun are 59 de ani, este din Suceava (Fălticeni), locuiește în Oradea. Este căsătorită cu Virgil Cosma (jurnalist) și are un singur copil (inginer IT). Scriitoarea este absolventă a facultății de filosofie (1980 – 1984) și a facultății de drept (1988 – 1993), ambele din cadrul Al. I Cuza Iași. A fost pe rînd profesor (12 ani ), jurist (9 ani) și notar public (13 ani). În 2016 s-a retras din profesie și s-a dedicat exlusiv numai scrisului. Detalii eveniment click  Lansare Lili Crăciun la Roma

Facebook Comments